Andy Murray este sigur că îi poate învinge din nou pe Federer, Nadal şi Djokovic

luni, 08 iulie 2019, 11:59
1 MIN
 Andy Murray este sigur că îi poate învinge din nou pe Federer, Nadal şi Djokovic

Andy Murray (32 de ani, nr. 227 ATP) este încrezător că poate să iasă din nou câştigător din meciurile cu Roger Federer (37 de ani, nr. 3 ATP), Rafael Nadal (33 de ani, nr. 2 ATP) şi Novak Djokovic (32 de ani, nr. 1 ATP), după revenirea sa la Wimbledon.

Cariera jucătorului în vârstă de 32 de ani părea terminată la începutul anului 2019, dar, după o operaţie la şold efectuată cu succes, dublul campion la Wimbledon se bucură de succes la dublu mixt, alături de Serena Williams. Perechea a reuşit să obţină victoria, sâmbătă, 6 iulie, împotriva lui Andreas Mies şi a Alexei Guarachi (6-4, 6-1). Andy Murray şi Serena Williams se vor înfrunta, marţi, 9 iulie, cu echipa formată din Raquel Atawo (36 de ani, nr. 40 WTA la dublu) şi Fabrice Martin (32 de ani, nr. 28 ATP la dublu).

Cu toate acestea, Andy Murray se gândeşte să concureze din nou la Grand Slam-uri, la individual. "Dacă cineva mi-ar da un motiv de ce nu ar mai trebui să concurez din nou, l-aş asculta, dar, până acum, nimeni nu mi-a oferit unul", a declarat Andy Murray. "Dacă fizic voi reveni la un nivel bun, jocul meu va fi în regulă. Sunt sigur că, din punct de vedere tehnic, pot ţine pasul cu restul", a mai adăugat sportivul. "Nu simt că jocul a evoluat şi că nu mai pot reveni. Majoritatea jucătorilor au rămas aceiaşi", a completat britanicul.

 

Comentarii