Angoasa robotului

„Astăzi sărbătorim aniversarea glorioasă a Directivelor de standardizare a informaţiilor. Am creat pentru prima oară în istorie o grădină a ideologiei pure, în care fiecare muncitor poate înflori, ferit de dăunătorii oricăror gânduri adevărate contradictorii. Am creat o lume în care emoţiile au fost eradicate, iar lacrimile au secat pentru totdeauna. În care morala este redusă la o noţiune arhaică şi nu îşi mai poate exercita efectul atât de dăunator asupra productivităţii şi atingerii rezultatelor maxime. Anihilarea gândurilor este o armă mai puternică decât orice flotă sau armată de pe pământ. Am creat în sfârsit luxul în care toată energia este direcţionată spre atingerea obiectivelor supreme comune şi nu mai poate fi împiedicată de arbitri şi atitudini disruptive izvorâte din procesarea incompletă şi parazitată de erori a minţilor alterate de alimentaţie proastă şi vicii toxice. Strămoşii noştri i-au învins la şah (jocul suprem al minţii), iar voi, fii mei, vorbiţi o limbă mai corectă decât copiii lor. Suntem un singur popor, cu o singură voinţă, o singură hotărâre, o singură cauză. Duşmanii noştri vor vorbi în contradictoriu până la moarte şi îi vom îngropa cu propria lor confuzie. Am învins!”

Imagine generată de bing AI după cuvintele cheie ale autorului

Fiinţa cibernetică supremă şi-a încheiat discursul şi vâjâitul ventilatorului care îi răcoreşte „creierul” a început să se stingă lăsând locul unei linişti absolute. Întreruptă doar de alte glasuri foşnite de ventilatoare. Nu aplaudă nimeni. Auditoriul lui nu se poate entuziasma şi nici nu are cu ce aplauda şi nici nu are asta în program. Un aşa discurs măreţ dispare repede, ca o şoaptă în pereţii reci de beton. Concluzia lui este fără doar şi poate că nu a fost un discurs bun. Trebuie să reia tot algoritmul. De la început, pas cu pas. Următoarele câteva discursuri sunt exact la fel. Apoi se schimbă câteva cuvinte cu sinonime care ar putea fi mai de impact. Dar răspunsul este acelaşi: o linişte profundă accentuată de zumzetul ventilatoarelor. Soluţia ar fi introducerea unor noi cuvinte cheie care să potenţeze discursul. Să vină cineva să introducă noile cuvinte cheie. Priveşte prin camera plantată nesigur deasupra feţei sale pixelate spre uşa pe care de obicei apare aparatul imperfect din carne şi oase care îi poate oferi cele câteva cuvinte noi. Dar nu intră niciunul. Intră doar femeia de serviciu care agaţă fără să vrea cablul gros de alimentare şi îl scoate din priză. Se lasă o linişte mormântală. Femeia de serviciu îşi continuă impasibilă mişcările regulate, dar imperfecte cu mopul şi se mişcă imperfect pe ritmul muzicii pe care strămoşi mai puţin „inteligenţi” ai fiinţei cibernetice supreme o trimit cuminţi prin cablurile rudimentare spre căştile antice.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi