Aqua chiorensis şi zeama de varză

Ceea ce spunem acum nu este o noutate: „mondializarea“ fotbalului inter-ţări înseamnă o diluare a valorilor, iar competiţia, înscrisă pe un interval temporal de mai bine de o lună, trăieşte mai degrabă din frenezia ultimelor faze eliminatorii, atâta timp cât va mai exista şi aceea. Vreţi fotbal concentrat, doamnelor şi domnilor? Poftiţi vă rog la Champions League, pe canalele „pay-per-view“, unde găsiţi în permanenţă senzaţii tari, unde puteţi urmări în dialog de la distanţă  pe Rolando vs. Messi sau viceversa, unde n-aveţi nevoie de o duzină de felahi pentru a admira geniul lui Mohamed Salah, unde există cărători de piane care pot fi oricând vedete ale prăfuitei Cupe Mondiale, care seamănă din ce în ce mai mult a Daciadă mondială pe lângă festivalul „Cerbul de Aur“.

Cupa Mondială a început joi, în Rusia, cu un meci de deschidere, antologic am putea zice, cu o oarecare doză de ironie. Dacă organizatoriilor de la FIFA le-ar fi trăsnit prin creiere să dirijeze această alegere spre un Rusia – Uruguay mai ochios, n-ar fi fost o idee mai strălucită. Experienţa arată că asemenea meciuri la deschidere se transformă în demonstraţii de prudenţă, spectacole diluate în „aqua chiorensis“, nimeni nu vrea să rişte, vedem noi mai încolo. Ţarul Vladimir Vladimirovici, care a băgat rubla la înaintare, poate fi fericit, acea „sbornaia“ divorţată de ceva timp de  fenomenul numit „victorie“ a făcut fericiţi milioane de băutori de votcă, iar măicuţa pravoslavnică îşi permite să viseze. Între timpuri şi răstimpuri, „squadra azzura“ şi „portocala mecanică“ echipe care au făcut gloria Mondialelor de altădată, stau acasă şi admiră virtuozităţile tehnice ale unui Al-Shahrawy sau Azoveifia, şi alături de ele Chile, Grecia, Turcia şi România. Ei da, şi România, pentru că România asta, cel puţin în varianta Contra, ar fi făcut instrucţie cu Rusia asta de joi seara, ca să nu vorbim de Arabia Saudită. Te pui, însă, cu globalizarea?

Globalizarea fotbalului nu a apărut de azi, de ieri, în fotbalul mondial şi la început, în epoca Havelange şi în primii ani ai erei Blatter, şi-a arătat roadele. Algeria 1982, Maroc 1986, Camerun 1990, Nigeria 1994 ori Senegal 2002 au dovedit potenţialul de nebănuit al fotbalului african. Mondialul nipono-coreean 2002 au adus Extremul Orient în centrul atenţiei. Problemele au apărut, atunci când „enteresele“ electorale şi politica pumnului în masă au devenit prioritare. Atunci când Cupa Mondială şi-a mărit dimensiunile la 24, apoi 32 şi acum la 48 de echipe, ca să satisfacă doleanţele tuturor nesătulilor întru glorie. Arabia Saudită, o reală surpriză în 1994, a ajuns prin efectul supradimensionării de la 1-0 cu Belgia la 0-8 cu Germania şi, acum, la 0-5 cu Rusia. Qatar, o federaţie fără prezenţe în fotbalul mondial,  va organiza prima Cupă Mondială cu 48 de echipe din istorie, iar pentru acest nobil deziderat, programul tuturor competiţilor din calendar, cu bioritmurile fotbaliştilor cu tot, au fost date peste cap. După  Rusia (ţară avidă de imagine din motive extra-fotbalistice), după aventura arabă din 2022, a fost nevoie de victoria bogatelor ţări nord-americane din 2026, în faţa unui Maroc care nu renunţă la ideea de a organiza un mega-turneu cu 48 de echipe, în condiţiile în care ţările cu mare tradiţie îşi pierd din interes pentru o competiţie devenită diluată ca o zeamă de varză numai bună de trezit beţivii.

Întrebarea este simplă: unde se va ajunge? La turneu final de 64, 72, 128, cât tabloul principal de la Wimbledon? Atunci când primii sâmburi de valoare ai fotbalului african au mijit (1978-1982), au existat nu puţine prognoze de genul celor care afirmau că nu e departe ziua când o echipă din Continentul Negru va obţine marele trofeu. S-au scurs patru decenii şi Africa n-a trecut de sferturi. Ce să mai vorbim de Oceania, CONCACAF sau chiar Asia (se ştie cu câte scandaluri au intrat coreenii în semifinalele din 2002!)? Întrebarea asta simplă de mai sus se transformă în alta, cu accente mai grave. Se gândeşte cineva de la FIFA la revalorizarea Cupei Mondiale chiar în detrimentul intereselor electorale ale momentului?