Au venit noile maşini BMW ale Poliţiei Rutiere Iaşi. Fiecare are sectorul ei. Unde vor patrula acestea în trafic?

marți, 04 aprilie 2023, 01:50
1 MIN
 Au venit noile maşini BMW ale Poliţiei Rutiere Iaşi. Fiecare are sectorul ei. Unde vor patrula acestea în trafic?

Şoferii din Iaşi sau care tranzitează judeţul nostru vor avea ocazia de a se întâlni cu noile BMW-uri ale Poliţiei Rutiere pe mai multe drumuri. Cele trei autoturisme primite de către poliţia rutieră din Iaşi au fost distribuite la Paşcani, la Serviciul Rutier Iaşi şi Biroul Rutier Iaşi. Maşina de la Serviciu va patrulă pe drumul european Iaşi – Târgu Frumos, iar cea de la Birou – în municipiul Iaşi.

Autoturismele funcţionează pe benzină şi au fost achiziţionate pentru a compensa la capitolul viteză autoturismele Logan şi Volkswagen Polo achiziţionate în anii trecuţi. De exemplu, poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi “fugeau” după şoferii care nu opreau la semnalele agenţilor cu un Audi confiscat care funcţiona cu un o cantitate imensă de carburant.

“Trei autospeciale au fost primite zilele trecute la IPJ Iaşi şi sunt folosite în munca de poliţie rutieră pentru verificarea şi controlarea traficului rutier. Astfel, autospecialele sunt folosite la intervenţie pentru apelurile de urgenţă la 112 când este sesizată comiterea anumitor infracţiuni, iar prezenţa poliţiştilor într-un timp scurt şi cu mijloace de intervenţie adecvate vremurilor noastre fac mai uşoară prinderea persoanelor bănuite în zona comiterii faptelor penale. Pe linie rutieră abaterea des întâlnită este nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor. Vorbim în mare parte de şoferi care nu opresc la semnalul poliţiştilor şi care în unele situaţii ascund alte fapte contravenţionale sau penale, cum ar fi conducerea sub influenţa alcoolului sau drogurilor, furturi, contrabandă sau alte nereguli. În concluzie, putem afirma că aceste autospeciale ne vor ajuta în misiunile complexe pe care le avem şi vor asigura poliţiştilor un mijloc de intervenţie rapid, stabil şi sigur”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii