Avem Legea. Când vom avea şi Autostrada? Dăncilă a scos o nouă hartă

joi, 08 noiembrie 2018, 03:01
5 MIN
 Avem Legea. Când vom avea şi Autostrada? Dăncilă a scos o nouă hartă
În ciuda avizelor negative date de Guvern anterior votului, Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş Autostrada Unirii a fost adoptată ieri cu un scor categoric. Toţi deputaţii ieşeni au votat „pentru“, în sală consemnându-se şi numeroase voturi surpriză, tot favorabile, precum al lui Liviu Dragnea, Olguţa Vasilescu etc. Șeful statului are la dispoziţie 20 de zile pentru promulgare, proiectul devenind Lege odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Ce înseamnă însă asta, în termeni concreţi? Este obligat Guvernul să demareze lucrarea? Și dacă da, când şi cum? Ce spune, mai exact, legea? Când vom avea autostradă şi cât va costa?

Cu toată opoziţia Guvernului, argumentată pe opt pagini de fostul premier Mihai Tudose, şi în ciuda reticenţei că o lege n-ar putea să se substituie unui ordin tehnic de execuţie, proiectul de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, Autostrada Unirii, a fost adoptat, aşa cum anticipam, cu un scor categoric. Din întreg efectivul de 329 de deputaţi, 261 au votat pentru proiect, 5 s-au abţinut, 2 au votat împotrivă, iar unul a fost prezent dar nu a participat la vot. Au absentat 60 de aleşi, printre care ministrul băcăuan al Transporturilor, Lucian Şova, deputatul-„fantomă“ de Iaşi Nicolae Bănicioiu, dar şi iniţiatorul proiectului, Petru Movilă, plecat din ţară.

De altfel, niciun parlamentar PSD de Bacău nu a votat proiectul (cei prezenţi s-au abţinut). Împotrivă au fost Mihai Mohaci, PSD Braşov, care iniţial se opusese amânării votului, şi Arpad Marton, UDMR Covasna, de asemenea adept al propunerii de autostradă Bacău-Braşov, care i-ar traversa judeţul. Traseul Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş trece prin Harghita, nu prin Covasna. Printre abţineri a fost şi cea a deputatului USR de Braşov Tudor Benga.

În schimb, printre cei care au susţinut proiectul, alături de toţi cei zece deputaţi ieşeni prezenţi, s-au numărat Liviu Dragnea, Lia Olguţa Vasilescu, Rovana Plumb, Eugen Nicolicea, Victor Ponta, şi chiar şi Alfred-Robert Simonis, autorul propunerii făcute luni, de amânare a iniţiativei legislative prin retrimiterea ei la alte discuţii în comisiile parlamentare.

Proiectul va deveni lege odată cu publicarea lui în Monitorul Oficial, iar acest lucru se va întâmpla imediat după promulgarea lui. Şeful statului are la dispoziţie 20 de zile ca să semneze decretul de promulgare, ceea ce înseamnă că aniversarea Centenarului Marii Uniri va găsi legea în vigoare.

Ce spune viitoarea lege

Aşa cum stipulează articolul 4 al noului act, „Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii «Autostrada Unirii»“.

Aici ar putea fi o problemă, întrucât ministerul mai „deţine“ doar ceva mai mult de jumătate din cei aproximativ 320 km, respectiv porţiunea Tg. Mureş-Ditrău-Tg. Neamţ. Din acest punct, via Paşcani-Iaşi, şi până la Ungheni (125 km) viitorul traseu aparţine Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, care urma să facă demersurile pentru realizarea proiectului în parteneriat public/privat. „Urma“, pentru că proiectul de lege adoptat ieri precizează la articolul 3 că Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării autostrăzii. Totuşi, la preluarea segmentului respectiv, după ordonanţa dată în acest scop astă-vară, preşedintele CNSP, Ion Ghizdeanu, declara pentru „Adevărul“ că „Nu facem noi autostrăzi, Ministerul Transporturilor va implementa“

De altfel, viitoarea lege admite, la articolul 2, că „Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public/privat“. Acelaşi articol precizează că, „în fiecare lege bugetară anuală (lege a bugetului de stat, n.r.), pe durata implementării proiectului, se vor alo­ca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor“.

Cine pune tunurile pe Guvern

Deputatul ieşean Varujan Vosganian (ALDE) a întărit această ultimă prevedere printr-o declaraţie făcută în plenul Camerei: „Eu nu fac ameninţări, dar, pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezenţa acestui obiectiv în legea bugetului este o condiţie obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019“.

Trebuie menţionat că cei 15 deputaţi ALDE prezenţi ieri în sală au votat în bloc proiectul, dar şi că, fără aliatul de guvernare, PSD nu mai deţine majoritatea. Altfel spus, social-democraţii ar avea probleme serioase în promovarea unei legi a bugetului de stat fără alocări pentru A8. Chiar dacă există îndoieli că actuala guvernare va da curs legii şi va demara proiectul, mai multe voci – iniţiatorul Petru Movilă, dar şi colegi de-ai săi din opoziţie, precum şi asociaţiile civice care militeză pentru construirea A8 – au anunţat că presiunea se va muta la Guvern, respectiv la Ministerul Transporturilor.

Nouă miliarde de euro, la prima estimare

În acest moment, Autostrada Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş este cea mai mare investiţie în infrastructura rutieră din Master Planul General de Transport. Valoarea de investiţie a întregului obiectiv a fost estimată la 8,9 miliarde de euro, aproape jumătate din cost fiind pentru segmentul montan, Ditrău-Tg. Neamţ (118 km), 4,24 miliarde de euro. Porţiunea Tg. Mureş-Ditrău (92 km) va necesita 2,12 miliarde, iar cei 101 km dintre Tg. Neamţ şi Ungheni vor avea nevoie de 2,52 miliarde de euro.

Între timp, Dăncilă a mai scos o hartă

Mai trebuie spus şi că Comisia de Prognoză se află în subordinea premierului Viorica Dăncilă, care, în cadrul vizitei pe care a făcut-o în ţări arabe din zona Golfului Persic, le-a prezentat gazdelor un nou traseu de autostradă. Printre oportunităţile de investiţii în parteneriat public privat, se numără şi segmentul Ungheni-Iaşi-Tg. Neamţ, dar surpriza este că acestor 125 km li se adaugă încă 100 km, dar nu spre vest, ci spre graniţa cu Ucraina, respectiv prin Suceava până la Siret. În Master Planul General de Transport, adoptat în 2016 de guvernarea Cioloş, drumul spre Siret pornea din Paşcani, pe Autostrada A7.

„Autostrada de Nord-Est“ ar urma să fie gata cel mai devreme în termen de trei ani, iar timp de 40 de ani va fi operată prin parteneriat public/privat, contra o taxă de 7 euro/100 km plus rate de 70 de milioane de euro pe an de la statul român.

Comentarii