Azi începe Postul Mare

Preoţii îndeamnă creştinii să nu se gândească la post doar ca la abţinerea de la mâncarea anumitor alimente.

luni, 02 martie 2020, 02:50
1 MIN
 Azi începe Postul Mare

Începând de astăzi, 2 martie, creştinii ortodocşi ţin Postul Paştelui, considerat a fi cel mai dur post şi care marchează începutul celor şapte săptămâni premergătoare sărbătorii Învierii Domnului, sărbătoare care anul acesta pentru ortodocşi cade pe 19 aprilie.

Preoţii îndeamnă creştinii să nu se gândească la post doar ca la abţinerea de la mâncarea anumitor alimente, ci să ia în considerare şi componenta sufletească, să se roage pentru îndreptare sufletească şi să aspire la aceasta prin spovedanie şi fapte bune.

Conform scrierilor Sfânte, postul ţine şapte săptămâni, începând după Duminica izgonirii lui Adam din Rai, şi se încheie în Sâmbăta Mare. În această perioadă, la lăcaşele de cult ortodoxe se oficiază o serie de slujbe şi rânduieli liturgice specifice acestei perioade, cum ar fi Deniile din Săptămâna Mare. Prima dintre acestea ar fi rugăciunea Sf. Efrem Sirul, o rugăciune de pocăinţă, apoi Canonul mare, din săptămâna a V-a de post, apoi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.

Sâmbăta şi duminica vor fi organizate o serie de liturghii euharistice a Sf. Ioan şi Sf. Vasile, fiind o serie de slujbe lungi, cu greutate pentru credioncioşi despre care se spune că oferă atât tristeţe, cât şi fericire şi linişte sufletească. Creştinii catolici au început să ţină Postul Mare de miercurea trecută, fiind zi de abstinenţă şi de post negru, care se va repeta în Vinerea Mare. (Cătălin HOPULELE)

Comentarii