De Business

Punem punctul pe știi

Banca Mondială: Oraşul Iaşi, singura şansă de progres a Moldovei

miercuri, 06 iunie 2018, 07:37
2 MIN
 Banca Mondială: Oraşul Iaşi, singura şansă de progres a Moldovei

Banca Mondială a lansat cel mai recent studiu al său, “Rethinking Lagging Regions”, care analizează diferenţele de dezvoltare din UE şi motivele pentru care unele regiuni, precum Moldova, au rămas în urmă.

Regiunea Nord-Est a României este cea mai săracă din ţară şi una dintre cele mai sărace din Europa. Poziţia ei periferică, gradul relativ scăzut de urbanizare şi preponderenţa agriculturii pe suprafeţe mici sunt printre motive. Regiunea are însă şi o poveste de succes – oraşul Iaşi, al treilea centru universitar din ţară. Universităţile din Iaşi aduc în oraş un flux constant de persoane tinere şi bine educate, care are o importanţă crucială într-un context de declin demografic şi îmbătrânire”, se precizează în studiu.

Studiul mai arată că în Iaşi „universităţile au permis dezvoltarea unor domenii care produc valoare adăugată mare, de exemplu în domeniile IT&C, farmaceutic şi de consultanţă. De asemenea, numeroase uzine şi-au deschis centre de cercetare şi dezvoltare în Iaşi, încercând să profite de capitalul uman al oraşului. După indicele Hachman (care măsoară complexitatea economiei locale), Iaşi e pe locul 3 în România după Bucureşti şi Cluj-Napoca, indicând un dinamism economic ridicat, în ciuda rezultatelor economice slabe per ansamblu. Iaşi ar putea să se dovedească motorul economic care va propulsa economia regiunii Nord-Est şi ar putea absorbi o parte din forţa de muncă excedentară din zonele rurale”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii