Bărbat prins cu două permise de conducere pe numele lui, ambele false

vineri, 04 iunie 2021, 01:59
3 MIN
 Bărbat prins cu două permise de conducere pe numele lui, ambele false

Un altul avea permis fals de 4 ani, cu care a condus bine mersi prin toată Europa. Poliţiştii de frontieră spun că descoperă numeroase documente falsificate la cetăţenii români din Republica Moldova ce tranzitează ţara. Iată câteva cazuri care te îngrozesc de-a binelea!

Un basarabean în vârstă de 29 de ani a încercat să-i ducă de nas pe poliţiştii de frontieră de la Sculeni, prezentându-le un permis de conducere moldovenesc fals. Oamenii legii au observat că tânărul este agitat, iar la un moment dat au văzut că acesta are în husa telefonului un alt permis românesc. Poliţiştii au verificat cele două documente şi au descoperit că ambele sunt false. Tânărul a recunoscut în cele din urmă că şi-a pierdut permisul original după ce a fost prins băut la volan, şi a cumpărat un fals pentru suma de 300 de euro, pentru a putea pleca în străinătate.

„În data de 2 iunie 2021, în PTF Sculeni s-a prezentat pentru efectuarea de control la trecerea frontieriei un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani, care se întorcea din Belgia. Acesta se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova şi a prezentat un permis de conducere din aceeaşi ţară. În husa telefonului a fost observat un alt permis, tot pe numele tânărului, cu însemnele autorităţilor române. În urma verificărilor celor două documente, poliţiştii au constatat că ambele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice“, au declarat poliţiştii de frontieră.

Un alt caz asemănător a avut loc la Albiţa. Un şofer a petrecut minute bune la punctul de frontieră, după ce prietenul său, care se afla în dreapta, avea la el un permis de conducere falsificat. Tânărul pasager a reuşit să conducă cu acel permis timp de patru ani. Acesta le-a povestit oamenilor legii că a achiziţionat permisul de pe piaţa neagră, pentru suma de 750 de euro, nesusţinând examenul auto. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal.

„În data de 2 iunie, în jurul orei 18, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, C.D. cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 22 de ani, pasager într-un autoturism. Poliţiştii de frontieră au observat în portmoneul tânărului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta este fals“, a declarat Irina Mirica, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.

Surpriză mare şi pentru un şofer de tir care a fost prins cu certificatul de pregătire profesională falsificat, el neştiind acest lucru. Tânărul le-a povestit poliţiştilor că, în urmă cu câţiva ani, a fost tâlhărit în Franţa şi a rămas fără documente. Şoferul a explicat că a apelat la bunăvoinţa unui prieten pe numele căruia a făcut o procură pentru ca acesta să poată ridica noile documente pentru el din România. După ce s-a văzut „cu sacii în căruţă“, bărbatul a falsificat documentele cerute de către prietenul lui aflat la ananghie. Şoferul tirului s-a ales cu un dosar penal.

Comentarii