Bărbat rămas blocat în Bucegi, după ce a folosit Google Maps în loc de marcajul traseelor

luni, 24 august 2020, 16:20
1 MIN
 Bărbat rămas blocat în Bucegi, după ce a folosit Google Maps în loc de marcajul traseelor

Un bărbat din judeţul Ilfov a rămas blocat pe munte, în abruptul prahovean din Masivul Bucegi, după ce a ales să se ghideze după Google Maps şi nu după traseele marcate. El a cerut ajutorul salvamontiştilor, care l-au recuperat dintr-o zonă stâncoasă de unde nu a mai putut înainta.

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Buşteni, bărbatul în vârstă de 28 de ani din judeţul Ilfov a urcat pe munte către Crucea Eroilor de pe Caraiman, însă în loc să urmărească traseele marcate s-a ghidat după Google Maps.

În primă fază el s-a rătăcit, după care pe munte a început să plouă şi, în condiţiile în care se afla într-o zonă stâncoasă, turistul nu a mai putut înainta.

El a solicitat ajutorul Salvamont, iar salvatorii montani din Buşteni au intervenit pentru a-l coborî cu ajutorul corzilor.

Comentarii