Grijile sunt mult exacerbate, mai ales când mămicile vin pentru prima dată de la maternitate, iar copilul este atât de mic și de gingaș. Și acum rememorez momentele când eu însămi mi-am adus copilul acasă. Și, deși eram proaspăt medic, recunosc că am trăit un sentiment de teamă imens și primul lucru pe care l-am făcut, am pus mâna pe telefon și mi-am chemat mamele să vină să mă ajute. Dar, ulterior, am învățat să creștem împreună, pentru că și eu, ca și dumneavoastră, eram foarte tânără, pe vremea aceea. Și îmi aduc aminte de momentul acela în care plângea…Acum știu că bebelușul, cel puțin în primele două, trei luni de viață plânge destul de mult. Când îi este foame, plânge, când dorește să fie schimbat, plânge, când are un disconfort, plânge, când are năsucul înfundat, plânge și așa mai departe. Dar, pe vremea accea, mă îngrozea când plângea. Și când vrea în brațe plânge, de aceea eu le spun mămicilor cu care interacționez: „Nu-i nimic, luați-i în brațe cât sunt mici! Puteți să-i alintați, pentru că vor crește și vor urma perioade în care veți regreta că nu ați făcut-o, veți vrea dumneavoastră să stați cu ei și nu-și vor mai dori acest lucru!“

 

Însă, trebuie să deosebim plânsul fiziologic, cel prin care își exprimă anumite necesități, de plânsul patologic. Acel plâns, descris în cărțile de pediatrie, ca fiind un plâns exagerat, un plâns care trădează, de fapt, o suferință, o suferință organică. Este definit ca având o durată de mai mult de trei ore pe zi, mai mult de trei zile pe săptămână și chiar mai mult de trei săptămâni. Și-atunci, cu siguranță, este o problemă.

 

Pe de altă parte, cel puțin în prima, a doua lună de viață, noi vorbim de acele colici. Colicile sugarului, care sunt descrise, clasic, că apar în a doua parte a zilei, dipă orele 16.00-17.00, când sugarul devine extrem de agitat, când pare că nici măcar brațele mamei nu-l pot liniști și, ulterior, spre orele 22.00-23.00, se calmează. Aceste colici nu sunt altceva decât o intoleranță la lactoză, lactoza care este acel glucid care se găsește într-o cantitate extrem de mare în laptele matern și care îl ajută foarte mult pe sugar să crească. Fenomenul este tranzitoriu, pentru că enzimele de la nivelul intestinului, care vor digera acest glucid, se vor dezvolta ulterior, după luna a doua, a treia de viață, și atunci totul intră în normal.

 

Dar, sunt situații în care colicile acestea fiziologice, cum le spunem noi și le explicăm și părinților, ca să-i liniștim, nu sunt chiar de neglijat, și-atunci ele pot traduce și alte suferințe. De exemplu, o boală de reflux gastroesofagian sau chiar o intoleranță alimentară. Deci, sugarul nu plânge pentru că este mofturos sau alintat, sau dornic de a fi luat în brațe, el are, într-adevăr, o suferință. Și-atunci trebuie să ne adresăm medicului de familie, să ne adresăm pediatrului, ca să încercăm să identificăm aceste probleme.

 

În general, cam toți sugarii au colici. Știu că, popular, se vehiculează ideea că dacă nu are bebelușul colici, are mama și invers, însă, din punctul meu de vedere acest lucru este un mit. Mama poate avea alte probleme digestive care, însă, nu au legătură cu bebelușul. Colicile provocate de intoleranța la lactoză, însoțite și de intoleranța la alte proteine din lapte, cum ar fi laptele de vacă, sunt ale sugarului.

 

În schimb, mama trebuie să aibă grijă ce mănâncă. În prezent, se spune că mama poate să mănânce orice. Eu sunt de modă veche și le spun mămicilor: „Dacă vreți să aveți nopți liniștite, în care să vă odihniți și dumneavoastră și copilul, și întreaga familie, haideți, la început, să avem grijă la dietă și treptat, treptat, vom mânca absolut de toate, pe măsură ce bagajul enzimatic al sugarului se maturizează, pentru că este o provocare pentru un sugar să se adapteze la viața extrauterină. Nu este chiar așa de ușor. Și de aceea trebuie să fim alături de ei și să-i protejăm din toate punctele de vedere“.

Pe de altă parte, nu este bine nici când sugarul este prea liniștit, chiar dacă noi ne dorim să apucăm să ne mai odihnim, deoarece, cel puțin în prima lună de viață, există un tisc. Și anume, dacă sugarul nu este alimentat la trei ore, poate face hipoglicemie și atunci scade foarte mult nivelul glucizei din sânge și poate avea consecințe foarte grave. De aceea, respectăm alimentația la cerere, mai ales dacă mama poate să-l alăpteze, înschimb, dacă trec mai mult de trei ore, bebelușul trebuie trezit și alimentat. Dar, nici cealaltă extremă – să-l punem la sân, de câte ori plânge – nu este o soluție, pentru că, practic, digestia nu se mai realizează și atunci generează aceste dureri abdominale, care îi creează un disconfort și astfel intrăm într-un cerc vicios. Un sugar care doarme mai mult de trei, patru ore și care, la un moment dat, este mai hiporeactiv, nu răspunde la stimuli, va trebui să ne atragă atenția și, automat, să-l hrănim, să-l alimentăm, să-l hidratăm. De exemplu, vara trebuie să avem o grijă și mai mare, când temperaturile sunt foarte mari, de peste 30-35 de grade Celsius, atunci trebuie să-i suplimentăm aportul hidric.

 

Cert este că mămica trebuie să știe că în prima lună de viață, sugarul trebuie să mănânce cam la trei ore, chiar și mai repede, program care trebuie respectat și noaptea, iar din a doua lună de viață prânzurile nocturne se răresc și atunci bebelușul va avea în jur de cinci, șase mese pe zi. Bebelușul știe foarte binecând organismul lui are nevoie de un prânz, și-atunci trebuie să-l respectăm.

 

Sunt, însă, situații când sugarul refuză mâncarea. Dacă acest refuz se întâmplă la una, două mese și bebelușul a fost și agitat în ziua respectivă, a plâns mai mult, putem da vina pe colici, și-atunci le combatem, îi administrăm absorbante de gaze, îi administrăm medicamente care digeră laptele mai ușor. În schimb, dacă refuzul alimentației persistă, atunci obligatoriu trebuie să ne gândim la o cauză serioasă. Cea mai frecventă cauză care determică refuzul alimentației la sugar este boala de reflux esifagian. Tiți sugarii, până în jurul vârstei de un an au reflux gastroesofagian, adică laptele din cavitatea gastrică refluează în esofag. Acest lucru este normal, este fiziologic, toți bebelușii varsă puțin în colțul gurii, atunci când mama îl ridică pentru a eructa, pentru a scoate aerul din stomăcel. Aceasta este situația fiziologică. Însă, în momentul în care el refuză să mănânce, este posibil ca în treimea inferioară a esofagului să existe o inflamație produsă tocmai de laptele digerat, de conținutul acid din stomac, care refluează în esofag, acolo produce o mică inflamație, cum am spus, care se numește esofagită de reflux. Și, în astfel de situații, pentru a nu ajunge la spital cu sugarul deshidratat – și frecvent avem asemenea situații, când ajung în Serviciul de primire urgențe și stau la perfuzii și necesită tratament ulterior -, este bine să ne adresăm din timp medicului de familie sau medicului pediatru.

 

Deci, după o zi, două, trei, când observăm că mănâncă din ce în ce mai puțin, până ajunge să refuze alimentația, în momentul în care este agitat în timpul suptului, ia două, trei guri de lapte, în momentul în care este pus la sân și, ulterior, din cauza durerii, se agită, se arcuiește, plânge, în acest moment trebuie să cerem ajutor.

 

De altfel, eu vă recomand să țineți permanent legătura cu medicul de familie al bebelușului, să-i transmiteți întotdeauna temerile dumneavoastră, să-i solicitați sprijinul și să vă bucurați de perioada aceasta deosebită când relația mamă-sugar este una cu totul specială“.