Bill Gates e disperat: unele creiere sunt atât de mici, că nici nu încap microcipurile în ele!

marți, 04 august 2020, 13:20
3 MIN
 Bill Gates e disperat: unele creiere sunt atât de mici, că nici nu încap microcipurile în ele!

* E deja august, oamenii se întreabă unde s-au dus două luni de vară şi toţi încearcă să profite la parametrii maximi de ultima parte a sezonului estival, cu gândul că, la toamnă şi la iarnă, oricum crăpăm toţi de la coronaviruşi / ne bagă Soros şi Bill Gates microcipuri în cap / altceva. Că tot am pomenit despre microcipuri: mai mulţi oameni ai lui Bill Gates se plâng de conspiraţioniştii anti-Covid, după ce au vrut să le vâre microcipuri în creiere, dar le-au ratat, fiind prea mici: "Să le nimeresc creierul cu microcipul din termometru e ca şi cum aş trage cu praştia într-o buburuză de la un kilometru! O lunetă nu m-ar ajuta, la creierele lor trebuie microscop!", povesteşte un bodyguard de magazin, care aşteaptă cu termometrul în mâini şi buzunarele pline de microcipuri pregătite.

* Autorităţile au fost solicitate să intervină într-un apartament de bloc, după ce vecinii s-au plâns că pe sub uşă iese un miros insuportabil. Cei care au spart uşa, crezând că înăuntru se află un cadavru, au avut surpriza să vadă că, de fapt, acolo zugrăveau doi meşteri, care purtau aceleaşi salopete de două săptămâni (seara le băgau într-o sacoşă pe care o vârau sub patul proprietarului, unde, în timpul programului de lucru, îşi lăsau şi pantofii cu ciorapii făcuţi ghem în ei). Deşi au fost zile fierbinţi (peste 30 de grade), respectivii meşteri n-au deschis geamurile, fiindcă se temeau de curent, care ar putea să le zboare ghemotoacele de vată din urechi.

* Ştiri de ultimă oră de pe litoral: mai mulţi turişti aflaţi la mare se plâng că la terasele de pe plaja lor se serveşte gustoasa şi apreciata piftie cu mujdei doar în perioadele în care apa mării se umple de meduze! Cu toţii sunt de părere că este vorba despre o regretabilă coincidenţă. / * Membrii familiei Sfeşnic (soţii Marcel şi Anemona, plus micuţul Mihăiţă, de 5 anişori) se află la mare, unde se bucură inclusiv de tratamentul cu nămol terapeutic binefăcător; aseară, doamna Anemona a încercat timp de o oră să-şi spele de nămol copilul, până când a realizat că micuţul negru nu era Mihăiţă, ci maimuţa fotografului de plajă, cu care s-au pozat pe la prânz. "De fapt, trebuia să-mi dau seama de încurcătură, că Mihăiţă al nostru nu-i aşa de cuminte de obicei". După câteva minute cei doi au fost contactaţi de fotograf, care şi-a luat maimuţa înapoi şi le-a reproşat părinţilor că nu şi-au educat copilul: "Am pierdut azi nouă clienţi, care au fugit cât colo când au auzit în ce hal înjura maimuţa… copilul ăsta!" ne-a spus el.

Comentarii