Blândeţea nopţii PSD

Oamenii aceştia, cu puţine şi insignifiante excepţii, sunt nişte ticăloşi agresivi, fără scrupule şi needucaţi. Au ajuns cu harapnicul în mână printr-o selecţie brutală, nu respectă pe nimeni şi nimic, deşi uneori se încolăcesc asemenea şerpilor constrictori în jurul unei cauze conjuncturale – de pildă cea naţională; cred în aceasta în măsura oportunităţii şi avantajului ei. Au afaceri cu statul (singurele în care sunt „competitivi”), afaceri curat murdare spălate în firme cotate la burse internaţionale, sunt aculturali, ahtiaţi primitiv şi fanatic doar după ban şi putere. Vorbim, aţi înţeles, de zidul pesedesc care a înlănţuit ţara, zid care probabil că se vede şi din cosmos, precum cel chinezesc.

Pe malul acestei gropi imense, pline de mizerie, stă un grup agitat, care protestează, încearcă să facă ceva, dar este tot mai descurajat, devine tot mai pesimist (aşa ca autorul acestor rânduri). Se mulţumeşte acum cu proteste punctuale, să apere justiţia, de pildă. A răsturnat şi pe căruţaşii şefi de pe capră, însă acum mulţi încep să priceapă că doar l-au schimbat pe dracul cu taică-său. Grupul se micşorează pe zi ce trece, protestele i-au obosit pe mulţi, senzaţia că „nu se mai poate face nimic” devine tot mai acută pentru mulţi, în special pentru tineri. Un soi de depresie, cum a fost după mineriade, îi face pe aceşti tineri să simtă presiunea emigrării. În '90 era greu, îţi trebuiau vize, acum căruţaşii PDS-ALDE vin cu dragă inimă în întâmpinarea tinerilor cu şcoală multă care vor să plece definitiv – nu au nevoie de oameni care gândesc, de conflictuali, de zurbagii. După aceasta România va fi doar a ticăloşilor. A fost „epoca de aur” ceauşistă, acum ţara va ajunge în „epoca ticăloşilor”, dacă se va mai putea numi ţară.

Pe malul hăului în care s-a înfundat căruţa naţională stă şi grupul imens de ciobani mioritici sau de ciobănaşi grigorescieni rezemaţi şi resemnaţi în bâte. Aceştia nu sunt indiferenţi, cum s-ar crede, ci emotivi şi vulnerabili. Le place să li se susure în urechi despre multinaţionale, despre Soros, servicii, ambasade, statul paralel. Practic ei caută cu ardoare să creadă că există ceva care face rău României şi românilor. De ce apleacă urechea la prostiile acestea? Pentru că le calmează starea permanentă de insecuritate emoţională, care provine, probabil, din starea de nesiguranţă materială. Ei nu au chef, nici aptitudini să gândească critic, să facă calcule economice etc. Nu-i interesează şi nu-i va interesa ordonanţa 13 şi alte asemenea. Ei preiau doar ceea ce se potriveşte cu nevoile lor umile. Zidul pesedesc, care se încolăceşte şerpeşte în sufletele acestor oameni, le asigură un minim confort psihologic, le dă iluzia că îi vede şi reprezintă cineva: staţi, mă, că e bine şi „aşia”, nu vă tulburaţi, gândim noi pentru voi, vă facem hatârul ăsta; nu vă uitaţi la ăia, vă destabilizează, se ştie că schimbarea domnilor înseamnă bucuria nebunilor etc.

Iar oamenii bănuiesc ei că trăncănelile cu Soros şi celelalte sunt minciunele, dar nu le place disconfortul; se complac cu ce le oferă PSD-ul. Este singurul partid care îi vede şi pe ei, amărăştenii, cei mulţi, cam 40%  care trăiesc la limita de jos a sărăciei şi sub ea. Ceilalţi, finuţii, intelectualii, îi ignoră, nu îi văd, ba îi şi dispreţuiesc, îi înjură; ar vrea să dispară dracului pentru că sunt deranjanţi, needucaţi, babe comuniste. La aceştia se adaugă şi bugetarii, căci PSD-ul este chezaşul care le apăra drepturile, le asigură veniturile, viaţa călduţă, normală. 

Acesta este cuvântul de ordine al blândei nopţi pesediste – normal. Normalitatea, consensul, nevoia ca cineva, un Tătuc acolo, cât de mic, să ne controleze viaţa, căci apetenţa pentru dictatură pare că nu are sfârşit la români – acestea sunt „idealurile” mulţimii. „Dar de ce nu se împacă?” îmi spunea inocent prin '90 o funcţionară, când sub oblăduirea blândului Iliescu, „soarele nostru”, hoardele devastau PNŢ-ul. Această atitudine s-a perpetuat şi când doamne înfocate se mândreau că ele sunt „proastele” Domnului Dan (cum care? Diaconescu), şi când, iată, Osho-ul nostru naţional, Dan Puric, poate să afirme: „Cei care sunt corupţi, cel puţin nu se ating de Biserică, nu se ating de structura NORMAL| a acestui popor”. Ne mai poate mira normala şi consensuala tanti Viorica, gospodina, casnica, gâsculiţa cu fixativ sau fără, care nu gârâie nici „ga-ga” fără telecomanda lui Dragnea? Pe Facebook toţi o iau peste picior, dar milioanele de votanţi văd în ea femeia cuminte, care nu se abate niciodată din cuvântul bărbatului.

Toate acestea „prind” la cei care formează electoratul PSD, electoratul majoritar, să fie clar. Fiind descurajaţi profund, unii văd scindări pesedistice (haita asta nu se scindează) sau o lehamite de căruţaşii pesede – „lasă că o să vadă ei când o să le fie rău”. Amăgeli! Le este rău şi acum.  

Când nivelul politicienilor din opoziţie s-a degradat înfiorător (ca şi la PSD), iar partidele se împuţinează ca şi grupul de „agitaţi”, situaţia devine, scuzaţi, „groasă”. Kogălniceanu spunea la alegerea lui Cuza câteva vorbe valabile şi astăzi: „Măria ta, ca Domn, fii bun şi blând, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi”. Doar când se vor lua în calcul aceste milioane de oameni – fie şi declarativ, fie şi cu kilul de zahăr şi ulei – doar atunci căruţa va putea fi scoasă din noroiul nopţii PSD. Asta dacă mai vrem democraţie. Dacă nu, se va găsi un puric puţin mai deştept, mustăcios sau nu, şi-l vom face dictator cu atitudinea noastră oarbă. Avem experienţe.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist