Bucuriile lecturii

Aşadar, cartea (apărută la editura Flammarion) se intitulează, simplu, Lire! (A citi! ; nu neglijaţi semnul exclamării), titlu ce trimite şi la o revistă pe care Pivot a condus-o multă vreme, revistă care continuă să apară. Autori – Bernard şi Cécile Pivot, tatăl şi fiica, ea însăşi jurnalistă. Fiecare îşi scrie „partitura“, pe de o parte Bernard, cititorul „profesionist“, pe de alta Cécile, cititoarea „amatoare“ care în plus a trăit o dureroasă experienţă familială, având un fiu autist (remarcă importantă: Cécile declară că a încercat din răsputeri dar n-a reuşit să-i insufle fiului gustul pentru lectură). Deşi consideraţiile pe care le face Cécile Pivot nu sunt câtuşi de puţin lipsite de interes, este evident că cititorii vor acorda mai multă atenţie intervenţiilor lui Bernard Pivot.

Şi nu vor fi dezamăgiţi: inteligente, spumoase, adesea mustind de umor, neocolind confesiunile şi rememorările autobiografice, paginile semnate de Bernard Pivot constituie, fireşte, o vibrantă pledoarie pentru lectură dar propun totodată numeroase subiecte de reflecţie. Cartea e structurată, tematic, pe capitole, Începe cu A citi, un privilegiu, continuă cu Plăcerile lecturii şi cu Lecturile copilăriei. Provenit dintr-o familie modestă, copilul Bernard Pivot nu avea în casă decât două cărţi, Le Petit Larousse şi fabulele lui La Fontaine. Atunci s-a născut voluptatea de a „naviga“ în paginile dicţionarelor, adevărate „peşteri ale lui Ali Baba“ („a deschide un dicţionar înseamnă a te arunca în exuberanţa lumii“). Să mergem mai departe: vedem care sunt postùrile preferate pentru lectură, gesturile, locurile, momentele (Bernard citeşte şi în timpul călătoriilor cu trenul, cu avionul, i s-a întâmplat să citească şi în taxi, se simte de asemenea bine cu o carte în mână la masa unei cafenele). Ritualuri de lectură? Ca un cititor profesionist ce este, Bernard face adnotări, marchează, prin felurite semne, pasajele sau cuvintele care îi atrag atenţia, face aprecieri pe paginile albe de la sfârşitul unui volum: e dialogul lui cu autorul respectiv, pe care îl continua în emisiunile TV. Preţioase sunt mărturisirile privind criteriile după care îi invita pe scriitori la aceste emisiuni (n-a suferit niciodată presiuni din partea editorilor). Librăriile? Bineînţeles, numai că o foarte lungă perioadă primea pachetele cu cărţi acasă şi doar după ce a încetat colaborarea cu televiziunea a redescoperit plăcerea de a frecventa librăriile (îi reiau întrebarea: „Cum le vom putea apăra de voracitatea companiei Amazon?“). Timpul consacrat lecturii? Vreme de decenii, zece ore pe zi (inclusiv în week-end). A fost şi un sacrificiu, nu fără consecinţe asupra vieţii familiale. Şi încă: lectura ca terapie, relaţia dintre citit şi scris, modul în care ne aşezăm cărţile în bibliotecă (aici, o fotografie fabuloasă a savantului Georges Dumézil, la masa de lucru într-o cameră realmente sufocat de cărţi), a citi în vacanţă, a oferi cărţi, a abandona lectura unei cărţi (în definitiv, de ce nu ?), a citi – a reciti şi, în fine, a citi în public, ipostază pe care Pivot a descoperit-o târziu, când a „interpretat“, pe scena unui teatru, un colaj din cărţile sale – o experienţă pe care a repetat-o cu mare succes (în spectacolul Ajutor! Cuvintele m-au mâncat).

Ilustraţiile ? Ele, spuneam, completează textul şi dau seama de varietatea ipostazelor şi postùrilor actului lecturii: reproduceri după tablouri – Renoir, Edward Hopper, Magritte ş.a.m.d., fotografii – de Cartier Bresson şi de Robert Doisneau, printre alţii, fotografii cu scriitori … citind – Ionesco întins pe spate pe o canapea, cu o carte în mâini, Steinbeck consultând un dicţionar, Joyce în 1938 în faimoasa librărie pariziană Shakespeare and Company, Simenon întins confortabil pe un şezlong, cu o carte alături; personaje ilustre – Mitterrand citind în timp ce un sculptor îi lucra … bustul, Senta Berger citind Cu sânge rece de Truman Capote, Marilyn Monroe (fotografie mitică) pe plajă, aşezată cuminte pe un scaun şi citind pe James Joyce, Romy Schneider citindu-l pe Beckett etc.,etc. Mă opresc aici, deja mi-e teamă că am fost puţin ridicol încercând să vă … poves­tesc fotografii. Altfel, repet: cartea e o admirabilă pledoarie pentru lec­tură. Cu atât mai convingătoare cu cât ea se citeşte cu o nicicând dezminţită plăcere.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, critic literar şi scriitor