„Ca toţi să fie una”

Pentru aceea că exercitarea puterii te pune în situaţii imprevizibile, forţând adesea limitele umanului şi dezvăluind adevărul despre om ca fiinţă trecătoare, căruia Dumnezeu i-a întins o mână nu pentru mărirea lui, ci, în spirit vetero şi nou testamentar, dar şi în cel al înţelepciunii de pretutindeni, pentru a-l pune la încercare şi a-i testa omenia. Toate celelalte atribute admise ca utile şi necesare, precum înţelepciunea, cumpătarea, modestia, diplomaţia ori spiritul de dreptate vin negreşit din izvorul nesecat al omeniei. Ca dregător de omenie l-am cunoscut şi eu cu ani în urmă pe Preasfinţitul Petru Gherghel, atunci când, bătându-i la uşă pentru o recomandare, nu a ezitat să mi-o ofere prompt, fără să mă chestioneze dacă fac sau nu parte din turma credincioşilor săi. Am înţeles atunci pe viu că Mântuitorul nu ne-a împărţit pe grupuri de credinţă, ci ne-a chemat să regăsim omenia şi iubirea risipite. Iar în anii ce au urmat am primit confirmarea că întâlnirea benefică de atunci nu a fost o întâmplare, ci expresia unui mod de a fi cu rădăcini în adâncul credinţei creştine – una şi nedespărţită -, dar şi în "modul românesc al fiinţei", cum ar spune Constantin Noica. Istoria mi-a confirmat intuiţia, aş spune. În anul 1995 mă angajasem, uşor imprudent să organizez o întâlnire a ieşenilor care-şi doreau aceasta cu regretata regină Ana. Nu doresc să mai evoc dezamăgirile pe care mi le-au provocat destui concitadini cu responsabilităţi publice. Cu o excepţie notabilă: cea a Preasfinţitului Petru Gherghel, care a onorat nu doar comunitatea catolică, dar şi pe cea a urbei, pregătind momente memorabile în cursul acelei vizite. Am avut sentimentul că trăiesc într-o oază de civilizaţie aproape atipică într-o ţară bântuită de ură, prejudecăţi şi fantasme.

Acum mai bine de 41 de ani, mai exact în 21 februarie 1978, tânărul preot Petru Gherghel, de la a cărui hirotonie în Cetatea Unirii de la Alba Iulia nu trecuseră nici 13 ani, a fost numit prin decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor ca administrator apostolic de Iaşi. Parcursese un cursus honorum firesc, pentru început la parohia din Barticeşti, apoi vicar parohial la Rădăuţi, în fine profesor şi apoi rector al Institutului Teologic din Iaşi. A păstorit în această calitate comunitatea catolică din Moldova până în anul 1990. Acest statut intermediar decurgea din cel de instituţie îndiguită pe care Biserica Romano-Catolică l-a avut în perioada comunistă. Regimul nu recunoştea decât două dieceze catolice în România, la Bucureşti şi la Alba Iulia. Despre Biserica Greco-Catolică, desfiinţată abuziv încă de la începutul bolşevizării ţării, nu se mai făcea vorbire. Simpla evocare a rolului major jucat de această biserică în istoria noastră modernă era considerată delict de opinie.

Cu toate că în Moldova exista o veche comunitate catolică, în unele zone chiar compactă, credincioşii nu aveau dreptul de a fi păstoriţi de un episcop, întrucât nu era "teritoriu bisericesc", Vaticanul fiind perceput pe atunci ca instrument al propagandei occidentale. Păstorul nu s-a lăsat însă intimidat de aceste constrângeri, militând statornic pentru apărarea şi emanciparea turmei. Şi i-a reuşit cu prisosinţă, dacă ar fi să trimitem fie chiar şi numai la câteva împliniri, care sunt departe de a fi un bilanţ: sporirea numărului de parohii, ctitorirea de noi biserici, înălţarea Seminarului de la Iaşi, devenit ulteror Institut Teologic etc. Abia în anul 1990, credincioşilor catolici din Moldova le-a fost recunoscut statutul care li se cuvenea de mult, acela de teritoriu bisericesc, fapt care a atras ridicarea la rang de dieceză a Moldovei şi numirea, la 14 martie a Preasfinţitului Petru Gherghel în calitate de episcop, de către venerabilul papă, azi Sfântul Ioan Paul al II-lea . Noua dieceză s-a impus prin lucrarea păstorului, a preoţilor, călugărilor şi credincioşilor, ca una dintre cele mai active şi respectabile instituţii bisericeşti de la noi. Voi aminti doar de câteva dintre cele mai vizibile şi eminente fapte: pregătirea beatificării fericitului Anton Durcovici – episcopul martir al cărui exemplu de dăruire, curaj şi demnitate l-au inspirat în lucrarea sa de păstor pe tânărul episcop; înfiinţarea de noi parohii; înălţarea Catedralei de la Iaşi; relansarea activităţii presei catolice şi a celei editoriale; trimiterea de tineri la studii înalte în universităţi occidentale; înfiinţarea departamentului de studii istorice, încredinţat cercetătorului Dănuţ Doboş; în fine, organizarea recentei vizite la Iaşi a Papei Francisc I, prima la acest nivel din toată istoria Moldovei.

Se cuvine să evoc un fapt pe care nu toţi îl cunosc şi pentru care Preasfinţia sa binemerită preţuirea noastră, a tuturor: apărarea şi promovarea, prin cuvânt şi faptă, a identităţii româneşti a comunităţii catolice din Moldova. Iar această lucrare vorbeşte despre justa măsură, despre patriotism, demnitate şi viziune.

Anii au trecut şi în conformitate cu rânduielile Sfântului Scaun, Preasfinţitul Petru Gherghel va preda ştafeta urmaşului său. Bunul Dumnezeu l-a dăruit cu păstorire îndelungată, pe care Preasfinţia sa şi colaboratorii deopotrivă au făcut-o rodnică. De aceea, faptele pe care le-am evocat, puţine în raport cu întinderea şi consistenţa lor, mă îndeamnă să rostesc şi eu, în duh ecumenic: Vrednic este!

Ad multos felicesque annos, Preasfinţite!

PS Am ales drept titlu al acestei evocări, deloc întâmplător, chiar îndemnul înscris pe stema episcopală a Preasfinţiei sale.

Mihai Dorin este istoric şi publicist