Călător între provincii

Când m-am întors la Iaşi (pe 1 august), aveam în plan să stau vreo două săptămâni, apoi să mă-ntorc la ţară, la Amnaş. Să stau, adicătelea, cât ai sta într-un „concediu la oraş”. Apoi mi-am amânat întoarcerea ca să mă mai văd odată cu un prieten venit din Franţa. Moment în care a apărut ştirea cu intenţia CFR Călători de-a scoate din mersul trenurilor, printre altele, un interregio Iaşi-Timişoara. Am tresărit: hait, te pomeneşti că…! Te pomeneşti! Chiar aşa zicea ştirea din Ziarul de Iaşi („Bătaie de joc la CFR. Trenuri importante, de cursă lungă, anulate la Iaşi fără anunţ”, 05.08.2021): „Astfel, trenul interregio Iaşi-Timişoara IRN 1837, cu plecare din Iaşi la ora 18:30 şi un parcurs de 16 ore şi jumătate, va avea ultima cursă pe 19 august.” Fuck: exact trenul meu, cel mai bun de legătură (ajunge dimineaţa la 06.19 la Vinţu de Jos, iar la 06.45 am trenul regio spre Sibiu/Sălişte)!

„Perechea lui”, citeam apoi, „trenul interregio Timişoara-Iaşi IRN 1838, cu plecare din capitala Banatului la ora 18:02, are programată ultima cursă pe 20 august.” Am verificat repede: ăsta e trenul care ajunge abia cu puţin înainte de ora 23.00 la Alba Iulia, îndeobşte iau înapoi interregioul Timişoara-Iaşi de la 19.45 (Alba). Cică ăsta urma, însă, să rămână: „Cealaltă pereche de trenuri de noapte va avea o soartă ceva mai blândă. Interregio IRN 1765, cu plecare la 15:20 din Iaşi, va avea ultima cursă pe 20 august. După 850 km şi 18 ore, va ajunge pentru ultima dată în Timişoara sâmbătă (21 august) dimineaţă. Perechea lui, IRN 1766, cu plecare din Timişoara la ora 13:43 are ultima cursă în această formă pe 21 august.”

Acum, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar până una alta, când m-am dus săptămâna trecută (marţi, 24 august) să-mi cumpăr, în fine, bilet de Sălişte, am aflat că s-a întâmplat taman invers: nu mai circulă IR 1765 (cu plecare la 15.20), dar circulă IR 1837 (cu plecare la 18.30). Am răsuflat uşurat, mi-am luat bilet şi am pornit la drum.

Acum, când scriu aceste rânduri şi am recitit articolul mai sus pomenit, îmi dau seama că voi avea, poate, o problemă la întoarcere: s-ar putea să nu mai am, adică, la dispoziţie IR 1766 (care-mi oferă/oferea cea mai bună legătură), ci doar trenul de mai târziu, IR 1838, care-i la 22.37 la Vinţu de Jos, respectiv la 22.48 la Alba – gară preferată de mine la schimbarea trenului, pur şi simplu pentru că ai de unde să iei unde sendviş ori să bei o bere, cât ai de aşteptat. La Vinţu de Jos e jale: nimic-nimic, nici măcar un automat de cafea – care, ca fapt divers, a dispărut şi din Gara Alba Iulia, apoi a dispărut de aici şi chioşcul Relay ori Inmedio, n-are importanţă: în incinta gării n-ai ce face, ce cumpăra, că-i vorba de-un ziar ori de-o cafea, dar măcar există cel puţin o terasă, magazine, inclusiv un Penny, în apropiere.

Drumul propriu-zis

Multe n-ar fi de zis, dar… Dar bineînţeles că, de vreme ce IR-ul de la 15.20 nu mai circulă, cel de la 18.30 a fost cam plin. Dincolo de faptul că trenul avea patru vagoane, dar eu aveam loc la vagonul 6 (îmi poate explica cineva de ce, dacă-s patru vagoane, acestea nu-s numerotate 1, 2, 3, 4? – vagonul dinaintea de 6 era 4…), întâmplarea a făcut că locul meu chiar exista în vagonul 6 – spre deosebire de cele ale altor călători care aveau bilete cu locuri inexistente în vagon (tip mixt, câte trei compartimente a 5 locuri în fiecare capăt, plus mijlocul salon, tot cu câte 5 locuri pe „separeu”). Măcar că „naşa” avea o listă cu locurile „corespondente” pentru locurile inexistente de pe bilete. Ce s-o fi întâmplat? Păi, probabil s-au vândut bilete pentru un vagon tip salon deschis (care are oarecum numerotarea clasică a locurilor, dar oricum mai multe), iar în ziua plecării n-au găsit un vagon valid dintr-ăsta şi au luat ce-au avut valid, alt tip de vagon, adică. De n-ar fi fost scos IR-ul de la 15.20, pesemne că toată lumea şi-ar fi găsit loc, fie el şi altul decât cel de pe bilet. Dar aşa…

Ce-ar mai fi de spus? Că CFR Călători e varză? Că e varză reţeaua de căi ferate, nemodernizată, dar ce vorbesc: expirată chiar (uzată moral) pe mii de kilometri? Că după ce faci câte ore faci cu trenul (mai multe decât pe vremuri), mai călătoreşti şi înghesuit dacă se scot trenuri de cursă lungă?

Nu zic: trebuie ţinut cont şi de factorul economic, dar când e vorba de-a facilita legătura dintre două provincii, de mobilitatea, de libertatea de mişcare a cetăţenilor, parcă cele din urmă ar trebui să prevaleze. Oricum e vraişte şi în mediul rural: sute, poate mii de sate n-au niciun fel de mijloc de transport în comun care să le lege de cel mai apropiat oraş, de cea mai apropiată gară. Chiar, oare câte localităţi or fi în situaţia Amnaşului? Care încă stă bine, în măsura în care nu-s decât 6 km până la Gara Sălişte, 8 până la Sălişte, 30 până la Sibiu, destui localnici au maşină, cine stă în sat, aproape că n-are cum să nu aibă cel puţin un vecin cu automobil – şi uite aşa se descurcă, deci, cumva, oamenii. Cu accent pe „se descurcă”, desigur.

P.S. Ca fapt divers, aproape nimeni n-a (mai) purtat mască în tren…

Michael Astner este poet, traducător şi publicist