Caleidoscop

miercuri, 16 decembrie 2020, 02:50
1 MIN
 Caleidoscop

Am un defect (bine, am mai multe, dar…): nu reţin zilele naşterii şi morţii rudelor şi prietenilor. Am uitat şi de ziua morţii lui Dorin Spineanu, 2 decembrie 2015, scriitorul, publicistul şi mai ales omul la care am ţinut foarte mult. Cred că viaţa mea a luat alt curs în direcţia literaturii de când l-am cunoscut, ianuarie 1990. Mergeam în apartamentul lui din Păcurari ca în cel mai frumos loc de pe pământ. Mintea mea s-a umplut atunci cu vise şi viziuni din altă viaţă. Cu asta am spus totul. Dumnezeu să-l odihnească!

*

Bunelul meu dinspre tată a avut un atac cerebral chiar pe drumuşorul spre Valea Lupului, care trece pe lângă casa noastră. Tata şi câţiva vecini l-au cărat în casă. Era înalt, solid, avea peste 80 de kile. Eu i-am cărat căciula care se rostogolise pe jos.

L-au ţinut la noi cam o lună. Eu şi soră-mea Doina eram copii: îl înconjuram cu frică, înspăimântaţi de ochiul lui stâng, plin de vinişoare roşii, care se zbătea ameninţător.

După o lună l-au dus cu căruţa în deal, acasă. Tata, fraţii şi surorile lui, în total erau nouă, mergeau la casa părintească şi îl privegheau nopţile cu rândul. Tata povestea că într-o dimineaţă devreme, pe drumul pustiu, se întorcea acasă. L-a apucat o silă de toate, de scârba asta de viaţă, îşi zicea, şi a aruncat pachetul cu „mărăşeşti” (fuma două pachete pe zi) în şanţ: „Gata, De-acu înainte nu mai fumez!” A mai urcat în deal, să-l privegheze pe bunelul, timp de câteva luni. Şi pachetul de „mărăşeşti” era tot acolo, în şanţ la Popovici. Nu-l luase nimeni! „Parcă-mi făcea diavolul cu ochiul”, zicea tata.

Bunelul Petrache a mai trăit opt luni. Tata nu a mai fumat. A murit şi el, tot de atac cerebral, când aveam eu 21 de ani.

*

Ascult acum „Ciobănaş cu trei sute de oi” cu Ioana Radu şi Mia Braia. Şi mi-am amintit de tata, care a făcut războiul întâi până în Transnistria şi apoi până la Brno. A stat doi ani la Odessa. În această perioadă au venit la un spectacol Mia Braia şi Ioana Radu. La Teatrul Mare din Odessa au cântat „Ciobănaş cu trei sute de oi” la o sală de cam 500 de militari români şi, spunea tata, toţi plângeau. Şi ofiţerii.

*

Ne aflăm într-un timp al „mărturisirilor”. Vedetele şi vedetuţele astea buzoase de la tv nu spun, ci mărturisesc, nu afirmă, ci dezvăluie de toate: amintiri cumplite, şocante, apăsătoare, „mărturisiri dureroase”, abuzuri înfiorătoare la care au fost supuse (de la părinţi, dar mai ales de la soţi, logodnici, amanţi, iubiţi). Totul e la vedere, se dezvăluie, se rupe tăcerea: „În sfârşit adevărul gol-goluţ. George Burcea a dezvăluit adevăratul motiv din spatele divorţului cu Andreea Bălan”. „Loredana Groza cu lenjeria la vedere”, „Ce a dezvăluit fostul politician” (e vorba de Elena Udrea). Suntem deci în zona mărturisirilor cu perdea, cu juma de perdea şi fără: „Ce a mărturisit celebra actriţă”. Afli ce lenjerie intimă poartă vedetele. Acestea îşi „uită” des chiloţeii acasă sau, mai ştii, în patul amantului. Cutare a pozat goală pe ploaie. Cele mai fierbinţi ipostaze cu celebra cântăreaţă. Carmen Grebenişan a pozat fără lenjerie intimă.

Limbajul dezvăluirilor a trecut şi în politică. Dragnea ca o vedetă porno dă în vileag. Ministrul Finanţelor a fost dat şi el în vileag.

*

Dorm uşă în uşă cu mama. Azi dimineaţă m-am trezit şi n-am auzit mişcare la ea, ca de obicei – parcă ia la ciocnit toate mobilele, forfoteşte cafeaua. La vârsta ei de 92 de ani, m-am cam speriat. M-am trezit eu mai devreme? Nu. Ies pe afară – fereastra dinspre răsărit a mamei e întunecată. Intru în casă şi strig la uşă:

– Mamă, ţi s-o stricat becul?

– Nu. Vine lumină de la geam. Acuşi răsare soarele.

Ce să mai răsară, că-s nişte nori plumburii şi plouă. Mama face economie – aşa ne-a învăţat Ceauşescu.

*

Oooo! o şaretă! Aveam vreo 6-7 ani când am mers la Iaşi cu şareta. Dimineaţa devreme, pe întuneric. Era frig şi rouă. M-a dus tata cu moş Ghiţă (parcă aşa îi spunea tata cu respect) Raţă, care conducea şareta inginerului de la IAS, cred. Eu stăteam între ei, ne-am pus o pătură pe genunchi. La bariera de la calea ferată care venea de la Ungheni am aşteptat trenul. Calul a stat cuminte, a tras un pârţâit colosal şi s-a bălegat în şosea. Apoi am mers spre piaţa Nicolina, oamenii îşi aşezau „marfa” pe tarabe. Nu ţin minte cu ce mergeam, probabil cu „marfă” (cu struguri?). Am plâns toată seara ca să mă ia şi pe mine la oraş. Mama nu prea voia, dar eu n-am dormit mai toată noaptea – numai să nu-l scap pe tata când pleca; şi l-am prins). Şi m-a luat!!! Tremuram nu atât de frig, cât de bucurie.

*

Ştiu că nu-s corect politic, dar tot spun bancul (ăsta e hazul bancurilor – să nu fie corecte politic):

– Mami, când erai copil, te ducea bunica la psiholog?

– Sigur, mă consilia bunicul cu cureaua. O şedinţă pe lună era destul.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

Comentarii