Casă în flăcări în localitatea Cepleniţa. La locul incendiului au fost trimise două autospeciale

sâmbătă, 10 februarie 2024, 18:15
2 MIN
 Casă în flăcări în localitatea Cepleniţa. La locul incendiului au fost trimise două autospeciale

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara, 10 februarie 2024, la o locuinţă din localitatea Cepleniţa. 

La faţa locului au fost trimise două autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă din cadrul Punctului de lucru Hârlău al Detaşamentului de Pompieri Târgu Frumos, şi un echipaj de prim ajutor calificat, pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, la nevoie.

Pompierii ieşeni vă recomandă câteva măsuri de prevenire a incendiilor:

          Improvizaţiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalaţiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.

– Nu folosiţi sobe şi alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;

– Nu depozitaţi materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinţei;

– Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic;

– Nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;

– Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

– Nu aşezaţi sau păstraţi butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;

– Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;

– Nu folosiţi flacără pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;

– Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;

– Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate;

– Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată;

– Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în locuinţă, cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.

SURSA FOTO: digi24.ro (ARHIVA)

Comentarii