Cât costă să mergi 10 zile în Thassos în această vară. Prețurile actualizate de pe insulă și costul total al unui concediu

sâmbătă, 16 iulie 2022, 17:18
2 MIN
 Cât costă să mergi 10 zile în Thassos în această vară. Prețurile actualizate de pe insulă și costul total al unui concediu

„Bun ziua!Țe fațe familia? Totul bun?” Așa te întâmpină chelnerii tavernelor din Thassos odată ce te miros că ești român. O bere pe plajă te costă în jur de 3,5 euro, o friptură de vită (peste 300 de grame) cu garnitură costă între 9-11 euro, un șnițel (cu garnitură) e între 7,5-8 euro. Am petrecut acolo două săptămâni și m-am convins: ​Thassos are câte ceva pentru fiecare.

​Într-unul din supermarketurile de pe insulă, doi români își cumpărau făină ca să facă pâine. Și-au cărat cu ele din România mașina de făcut pâine (păreau mamă și fiică) și tocmai își cumpăraseră făina de care aveau nevoie.

Alții își aduseseră berea din țară și se strângeau la botul mașinii în parcarea plajei unde o consumau în mare veselie. E drept, trebuie spus că nu doar românii vin pe plajă cu berea sau vinul în genți frigorifice, ci și sârbii sau bulgarii.

Thassos are ceva pentru toată lumea, cum spuneam mai sus. Dar, ca în orice excursie de vacanță, trebuie să te uiți atent la bugetul de care dispui.

S-o luăm de la zero. Ca să petreci 10 zile în Thassos, trebuie mai întâi să ajungi acolo, corect? Distanța e de circa 570 de kilometri între București și Keramoti (de unde se ia ferrybotul spre insulă). Asta înseamnă un consum de circa 50 de litri de benzină. Dus întors, 100 de litri. În Bulgaria, benzina de 95 e circa 1,69 euro. În Grecia, pe insulă, la începutul acestei luni era 2,75 euro. Alimentați prin urmare în România și Bulgaria.

Prin urmare doar drumul până în Thassos și retur vă ia rotund 170-180 de euro. Fără să vă plimbați pe insulă deloc. Dacă vreți să faceți turul insulei (alți circa 100 de kilometri), faceți calculul cât vă costă (la 3,75 euro/litru).

Ferrybotul vă ia 33 de euro (p mașină plus două persoane), iar drumul de la Makaza spre Keramoti vă mai costă circa 2 euro (taxă de autostradă).

Cazarea. Dacă ați făcut rezervarea din februarie-martie, probabil ați găsit la 50 de euro/noapte. Dacă o faceți acum, prețurile sunt între 70-80 de euro, dacă nu aveți mari pretenții.

Mai mult, pe hotnews

Comentarii