Cât de jos a coborât viaţa publică în România: cazul a trei personaje notorii. Analiza unui cunoscut critic ieşean

Pandele a avut o prestaţie remarcabilă în ipostaza de prinţ consort. A preluat tot discursul prin care Gabriela Firea s-a prezentat drept victimă, a reuşit chiar să pluseze întrucât, nu-i aşa, el vorbea şi în calitate de martor, de comentator „obiectiv” al atacului mârşav la care a fost supusă cea mai importantă  (Pandele dixit) personalitate politică a zilei. Nici urmă, în discursul delirant al lui Pandele, despre ororile care s-au petrecut în oraşul unde este primar. Purtat  de elenul său oratoric de nestăvilit, Pandele a spus despre Firea că a fost „decimată”. În dicţionar, sensul lui „a decima” este „a omorî în număr mare”. Probabil că primarul din Voluntari şi-a văzut soaţa multiplicată în mii, poate milioane de exemplare, încât să acopere nu doar Bucureştiul (unde ar fi ajuns cu siguranţă primar), ci şi întreaga ţară, pentru că a venit momentul să avem şi noi o femeie preşedinte. Transformând ţopârlănia din – vorba poetului – poreclă în renume, cuplul Firea-Pandele este, repet, emblematic pentru degringolada a ceea ce mai numim, din automatism, clasa politică românească.

Cu Piperea am păţit-o eu însumi într-un rând. O doamnă, despre care crezusem că e o persoană de bun simţ şi cu care eram „prieten” pe Facebook, a reprodus pe contul ei nişte enormităţi cu iz naţionalist debitate de Piperea. I-am scrie doamnei, în privat, exprimându-mi nedumerirea că preia asemenea aberaţii pe care, adăugam eu, sper că nu le împărtăşeşte. Atât mi-a trebuit! Doamna mi-a tras un perdaf straşnic, a zis că îl admiră pe Piperea şi a rupt instantaneu prietenia cu mine. De atunci m-am învăţat minte, mai ales că nu era prima păţanie de acest fel: nu îi mai contrazic pe conspiraţionişti, pe admiratorii Dianei Şoşoacă şi ai Danei Budeanu etc., etc., îi las în pace deoarece ştiu acum că nimeni şi nimic nu le clatină convingerile. Inepţiile pe care le-a avansat Piperea în legătură cu temperatura la soare şi temperatura la umbră sunt scoase parcă dintr-un scheci al neuitatului Mircea Crişan. Omul nu e la prima ispravă în materie. E invitat şi la anumite televiziuni, e plin de sine, scoate pe gură platitudini cu autoritatea pe care i-o dă statutul său de… profesor universitar! Pentru că da, Piperea e profesor universitar la Drept, îi formează – alături de alte somităţi precum Adrian Severin, Dan Şova ş.a.m.d. – pe juriştii noştri de mâine.

Lui Popescu Piedone îi prevăzusem un frumos viitor pe când era un fel de inspector al pieţelor. Mergea însoţit de un cameraman, se oprea în dreptul unei tarabe, îl lua la întrebări pe amărâtul sau amărâta care vindea acolo roşii, împărţea în dreapta şi-n stânga avertismente şi amenzi. Comportamentul de miliţian vigilent i-a adus notorietate. Cariera politică a venit ca o încununare a calităţilor sale native. După ce tocmai a ispăşit o condamnare (pe care, ca toţi cei în situaţia asta, o consideră nedreaptă), şi-a regăsit şi fotoliul de primar şi aplombul. Recurge acum la vechile procedee, rodate odinioară prin pieţele de zarzavat. Se plimbă şi se lasă (se cere) filmat, vizitează orfelinate şi case de bătrâni (fiindcă acesta e „trendul” astăzi), ţipă la îngrijitoare, la bucătărese, dă afară, retrogradează etc. E întruchiparea însăşi a corectitudinii şi a autorităţii. Şi, mai ales, a mârlăniei groase de care ne izbim la fiecare pas. Dar pe care mulţi o consideră necesară şi o admiră.

Mi se pare evident că Piedone şi-a lansat campania pentru funcţia de primar general al Capitalei şi că este un competitor redutabil. La ce primari am avut în Bucureşti după 1990 nici măcar nu e ceva ieşit din comun.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor