Caz de violență domestică din Iași la Acces Direct. Agresorul, transformat în victimă

miercuri, 26 mai 2021, 10:10
9 MIN
 Caz de violență domestică din Iași la Acces Direct. Agresorul, transformat în victimă

Jurnalista Teodora Munteanu a prezentat pe pagina sa de Facebook modul îngrozitor în care s-a desfășurat o ediție a emisiunii Acces Direct la Antena 1. O femeie din Iași, bătută în repetate rânduri de soț, care a ales să plece cu copiii de lângă el, a fost prezentată drept o femeie de moravuri ușoare, iar agresorul a fost transformat în victima suferindă.

Redăm pasaje din postarea jurnalistei:

"Zilele trecute am scris despre bărbatul din Argeș care și-a ucis fosta concubina și pe copilul acesteia. Irinel fusese invitat în luna decembrie, împreună cu fosta sa iubită, Ramona, la Acces Direct, emisiune la care acesta a anunțat public că o va omorî pe femeie dacă îl va părăsi.

Am redat dialogul halucinant și batjocoritor la adresa victimei, în care moderatoarea și invitații ei o încurajau pe femeie să rămână cu agresorul, în ciuda faptul că Ramona era constant agresată psihic, fizic și emoțional de bărbat.

Am văzut atunci, cu toții, ce efect îngrozitor a avut pentru Ramona normalizarea violenței și romantizarea relației sale toxice de către producătorii, invitații și moderatoarea emisiunii Acces Direct.

La scurt timp după postarea mea, Asociatia Luthelo, un ONG specializat pe lupta împotriva violenței, mi-a semnalat încă un caz cutremurător, al cărui autor moral se află tot această emisiune.

E vorba despre Alina, o femeie din județul Iași, care a fost umilită și denigrată la televizor de către agresorul ei și invitații din platoul Acces Direct. Într-un final, după ce femeia acceptase să se vadă cu agresorul la presiunea celor din emisie, a fost crunt bătută și mutilată de către acesta.

În data de 22 decembrie 2020, la emisiunea Acces Direct, a fost invitat Ionuț, un bărbat din județul Iași care a reclamat faptul că soția sa a fugit de acasă împreună cu cei doi copii de 4, respectiv 8 ani. Bărbatul a susținut atunci că nevasta a răpit copiii și spunea că îi e frică să nu-i „treacă granița un interlop”, să fie duși la „trafic de organe”.

1. Manipularea publicului

Încă din prezentarea cazului, emisiunea le-a făcut, în ochii telespectatorilor, portretul celor doi soți.

El – un soț bun, un tată îndurerat, care plângea cu lacrimi de crocodil după copii.

Ea – o femeie de moravuri ușoare care a fugit cu alt bărbat în condiții suspecte.

Mirela Vaida: “A fost părăsit de soție la scurt timp după ce a aflat că femeia sa are o relație extraconjugală. Un tânăr povestește că ar fi găsit în telefonul soției mesaje de dragoste din partea altui bărbat. Furios, i-ar fi cerut explicații. Însă femeia a preferat sa plece de acasă și să-i ia cu ea și pe cei doi copii pe care îi iau împreună”.

Filmulețul de prezentare a bărbatului, continuă creionarea portretelor celor doi, de data aceasta emisiunea făcând apel și la latura emoțională a telespectatorului. Deși povestea bărbatului e cusută cu ață albă, producătorii aleg să difuzeze inserții din declarația acestuia, acompaniate de muzică lentă, pentru a stârni compasiunea față de bărbat:

Voce: “Au trecut nouă zile de cand Ionuț nu mai știe nimic de soția sa și cei doi copii. Bărbatul își aduce aminte cu nostalgie de ziua când cei dragi l-au părăsit”

Ionuț, filmat cu ochii în lacrimi: (…) "Parcă a fost dat cu un spray. Cum au adormit părinții mei? Cu ce a fost dat în casă? Că mama și tata s-au trezit la ora 9, cand ei se trezesc de obicei la 5 dimineața și își beau cafeaua. Am intrat în camera, m-am uitat, camera goala, pustiu. Am strigat: <<Soție dragă, unde ești? Dragii mei copilași, unde sunteți?>> Am leșinat aici, în casă”.

Voce: “Ionuț are inima zdrobită de durere și gândul îi stă numai la soție și la cei doi copilași. De când aceștia au plecat de acasă, bărbatul caută răspunsuri la întrebările care îl macină”. (…)

2. Blamarea victimei

Alina a fost sunată de către producătorii emisiunii și supusă la interogatoriu în fața unei țări întregi. Mara Bănică și Sorin Ovidiu Bălan au numit-o "tupeistă", i-au spus "să nu o mai facă pe victima", în timp ce Mirela Vaida i-a cerut în repetate rânduri să îl lase pe soțul-agresor să își vadă copiii. Pe parcursul dialogului invitații au ignorat cu desăvârșire faptul că femeia e victimă a violenței domestice, ba mai mult, au tratat-o ca o infractoare.

”În momentul de față sunt la serviciu, copiii sunt în țară, nu i-a trecut niciun interlop granița”, a spus Alina la intervenția sa în direct.

“De ce ai plecat de acasă fără niciun motiv?”, a întrebat-o moderatoarea.

Alina: “Doamnă, nu există fără niciun motiv. Mi se pare absurd ceea ce se afirmă. Am plecat de acasă în urma violențelor fizice, emoționale, care se reflectau și asupra copiiilor și a educației pe care le-o dădeam. Copiii plângeau în timp ce auzeau umilințele de la tatăl lor și din partea soacrei. M-am păcălit atâția ani că stau pentru copii, dar de fapt stăteam din lașitate”, a răspuns femeia.

“Probabil că voi știți mai bine care e adevărul, dar eu vreau să te întreb ceva. Până atunci, acest tată, nefiind decăzut din drepturi, poate să își vadă copiii?”, a continuat Mirela Vaida ocolind subiectul violenței conjugale. (…)

Femeia a închis telefonul.

Sorin Ovidiu Bălan: “Dar are tupeu barmanița”

Mara Bănică: “Tupeu foarte mult!”

Sorin Ovidiu Bălan: “Voiam să o întreb dacă ceea ce i-a arătat fetița pe telefon. Iubi, pussy și așa mai departe, sunt adevărate sau nu. Dacă nu au fost și alea niște presiuni exercitate de către soț”

După ce a fost sunată din nou, Alina a fost pusă să aibă un dialog în direct cu soțul său.

Ionuț: “Draga mea sotie, știi că între noi au mai fost certuri și am trecut peste”

Alina: “Si batăi”.

Ionuț: “Eu te-am iubit”.

Alina: “Te rog completeaza și bătăi, da?”

Ionuț: “Te-am iubit tot timpul și încă te iubesc”

Alina: ”Iubire ca asta nu mai vreau”

În timpul acesta pe fundal rulau imaginile pe care Alina le-a trimis cu vânătăile făcute de Ionuț pe corpul ei .

Mirela Vaida: “Pe fundal rulează niște imagini”.

Alina: “Trucate nu?”

Sorin Ovidiu Bălan: “Da, da”

Mirela Vaida: “Alina, sunt cu tine aceste imagini?”

Alina: “Da”

Mirela Vaida: “Auleo. Ionut, tu ai adus-o pe soția ta în starea asta?”

Ionut: “Nu eu am adus-o, ca sa va explic despre ce e vorba. Nu o sa mă credeți, dar când venea de la servici îmi spunea că se lovea de colțul de masă, ca ea lucrează ca ospatar. Loviturile alea nu sunt de la mine. Știu că nu o să mă credeți”

Mirela Bănică: “Poate te credem”

Mirela Vaida a oprit discuția și a întrebat-o despre mesajele de dragoste și existența unui alt bărbat. Femeia a afirmat clar că nu au existat acele mesaje niciodată, că nu s-a mutat cu niciun bărbat ci pur și simplu a plecat pentru a se proteja pe ea și pe copiii ei. (…)

3. Dezinformarea

Acești oameni, fără nicio cunoștință de legislație în materie de violență domestică, au încercat să o preseze cu o lege închipuită de ei, pe o femeie care a fugit de acasă din cauza bătăilor la care era supusă.

Mara Bănică: “Acum, dincolo de conflictele dintre tine și el, nu înțeleg ce lege vă permite dvs să plecați cu copiii?”

Alina: “Este fapt penal că am plecat cu copiii?”

Mara Bănică: “Poate fi, abandon. Poate fi și fapt penal”

!!!O victimă a violenței domestice poate pleca de acasă împreună cu copiii ei. Ba mai mult, chiar este recomandat acest lucru pentru protecția celor mici. Ulterior, victima trebuie să anunțe autoritățile de plecare și să demareze procedura legală împotriva agresorului!!!

Această informație se află la un click distanță de oricine, dar cu toate acestea, invitații nu doar că nu s-au abținut să vorbească în necunoștință de cauză, dar au mai și furnizat o informație falsă, la un post național de televiziune, în defavoarea miilor de femei din țara care stau sub același acoperiș cu agresorii lor, de frica de a nu-și piarde copiii.

4. Încurajarea agresorului

Invitații prezenți în platou au susținut în continuare că femeia a făcut un lucru ilegal și l-au încurajat pe bărbat nu doar să acționeze în instanță împotriva ei, dar și să o hărțuiască și să o urmărească prin oraș.

Mara Bănică: “Vreau să-i spun domnului să lase lacrimile de domnișoară și să știe că doamna nu avea dreptul să-i ia copiii. Asta e foarte clar. Faceți rost de un avocat și vă rog intentați-i proces, plângere pentru părăsire de domiciliu și ordonanță preşedinţială care să stabilească domiciliul copiilor. Că dacă doamna s-a dus teleleica așa, foaie verde, pe la vreun bărbat care cine știe în ce condiții stă, să știți că instanța vi dă temporar dumneavoastră. Deci puneți mâna și acționați legal, mai ales că înțeleg că sunteți polițist local”

Sorin Ovidiu Bălan: “Pot să vă dau și eu un sfat dacă îmi permiteți? Știți unde lucrează doamna. Cum adică v-a arătat copilul video? Când pleacă de la servici, ea se va duce în locul unde are copiii. Loc unde vă duceți și dumneavoastră după ea și vă luați copiii”

5. Urmările emisiunii

Asociația Luthelo:

– “În acea seară, beneficiara noastra a fugit de la serviciu pe ușa din spate, ascunzandu-se după niște tomberoane ca el să nu o vadă. O aștepta în față.

– În altă seară, același agresor a oprit microbuzul care pleca de la serviciu să vadă dacă ea este în mașină. L-a amenințat îngrozitor pe șofer. Noroc ca ea plecase mai devreme, pe aceeași ușa din spate.

– La serviciu a început să fie luată în râs ca e vedetă, iar angajatorii i-au spus că nu vor scandal acolo.

– Copilul cel mare nu a mai putut intra la orele online pentru că elevii îl batjocoreau.

– Copilașul cel mic își dorea să-și vadă tatăl care trimitea poze cu cadouri extraordinare, cum nu mai văzuse el pană atunci și facea promisiuni peste promisiuni: că se schimbă, că nu se va mai repeta, etc.

– Beneficiara noastra dupa multă presiune, mai ales socială, a acceptat să se vadă cu agresorul într-un loc public pentru a-l lăsa pe băiat cu el cateva ore.

Ce a făcut acest agresor care vărsa lacrimi de crocodil în emisiune? A lovit-o de față cu copilul lor, în plină stradă, de i-a rupt dinții… Norocul ei că în proximitate era un echipaj de poliție care a vazut toată scena și a intervenit.

– În această perioadă, acest tată mirific și grijuliu nici nu le raspunde copiilor la telefon. Despre altele nici nu are rost să mai scriem”", se menționează pe Facebook.

Comentarii