Ce-am făcut de Ziua Educaţiei

Dana ŢABREA

De Ziua Mondială a Educaţiei, am ajuns din nou la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi. FITPTI are loc anul acesta între 3 şi 10 octombrie, cu un prolog pe 29 septembrie şi un show case Teatrul Luceafărul pe 1 şi 2 octombrie. Foarte educativă, ediţia a XII-a a FITPTI are ca temă Libertatea, numărând cei 30 de ani care au trecut de la Revoluţia din 1989, dar şi visurile împlinite ori speranţele spulberate, deoarece discută subiecte dintre cele mai actuale prin spectacole atent selecţionate: problema migraţiei (Bun de export), parvenitismul social-politic, impostura (Chiritza în concert), relaţia dintre istorie subiectivă şi istorie obiectivă (Istorie la persoana I), provocările culturale ale citadinului şi forţa modelatoare a urii (Oraşul), problemele cotidiene ale unor oameni obişnuiţi care se străduiesc să aibă un prezent satisfăcător în ţară sau afară (Bun de export, Taximetrişti).

În 2019, se poate remarca anvergura festivalului organizat de Teatrul Luceafărul din Iaşi, faptul că e serios, valoros şi de calitate, competitiv, că nu mai e doar pentru copii ori publicul tânăr de ceva timp, înscriindu-se printre festivalurile notabile din ţară şi din lume, cu foarte mulţi invitaţi din străinătate, mizând, prin spectacolele pe care le aduce în atenţia publicului său, pe câteva constante: noutatea absolută a propunerii de spectacol pentru ieşeni, diversitatea tipologică a manifestărilor (expoziţii interactive sau de fotografie, lansări de carte), varietatea formulelor estetice (spectacol-lectură, performance, spectacol-concert, teatru militant, teatru documentar, teatru coregrafic etc.), spectacole de autor, de actor sau de subiect, implicând atât producţii de teatru independent, cât şi de teatru instituţional, reunite de o temă unică (anul acesta, după cum am amintit deja, Libertatea), argumentată prin fiecare propunere culturală şi spectaculară.

Deoarece Taximetrişti (de Bogdan Theodor Olteanu şi Adrian Nicolae, regia: Bogdan Theodor Olteanu, Asociaţia Teta şi Apollo 111 Bucureşti) e chiar spectacolul văzut de mine pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educaţiei, va fi exact cel despre care voi discuta în acest prim articol dedicat FITPTI 2019. Cunoscut pentru producţiile lui cinematografice, Bogdan Theodor Olteanu atrage, prin parcursul scenic din Taximetrişti, în special atenţia publicului tânăr printr-un script actual, realist şi reconfortant, printr-o construcţie scenică din frame-uri succesive, cu decor non-dinamic, printr-un spectacol deopotrivă de subiect şi actor. Actorii (Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Maria Popistaşu, Victoria Raileanu, Ana-Maria Guran, Paul Nistor) joacă firesc, credibil, veridic şi se identifică foarte bine cu personajele întruchipate. Mai mult decât convingători, ei reuşesc să atingă o coardă sensibilă a publicului tânăr de astăzi, deschiderea spre tragicomedie. Spectacolul este deopotrivă unul de replică, cu limbaj licenţios, realizat pentru un public a cărui emancipare şi deschidere e însoţită întotdeauna de discernământ. De aici, atât de mult discutata şi totodată insuficient disputata distincţie dintre libertate şi libertinaj. Prin structură şi script, spectacolul este, fără îndoială, unul cu intenţie filmică.

Cu măsură, în viaţă e necesar hazul de necaz, comedia inteligent inserată, prin replică, în situaţii scenice serioase, grave. Dar e necesar să înţelegem cu aceeaşi justă măsură termenii şi replicile, să înţelegem că limbajul personajelor le conferă unicitate şi savoare, picanteria nefiind nicidecum un model de comportament, ci o modalitate excentrică de asumare a unor realităţi uneori dureroase. Bunăoară, personajele din Taximetrişti au suficientă suculenţă şi concreteţe, dar prin acestea nu infirmă regula unor tipologii recognoscibile, ceea ce suscită şi mai mult un anume tip de reacţie comică, comicul de faţă-în-faţă, de reflexie, de oglindire sau de recunoaştere.

Disputa dintre taximetrişti şi uberişti nu a trecut fără ecou, ceea ce face acest spectacol actual prin subiectul cel mai concret cu putinţă, la care se adaugă, din fundalul replicilor şi al situaţiilor scenice, o serie de subteme (emigrarea, problema statutului social, soarta diferită a unei relaţii în străinătate şi în ţară, chestiunea prejudecăţilor sociale şi a discriminării, motivele concrete ale înstrăinării de celălalt, comunicarea cu partenerul, aluzii la anumite forme de mafie, puterea socială a banului, inclusiv rolul acestuia în consolidarea şi ruperea relaţiilor). Este educativ în măsura în care înţelegi sensul valabil al termenilor vehiculaţi ("şmecher", "papagal", "prost"). Şi am formulat aceasta pentru aceia dintre elevii mei care au tradus "să ai spirit critic" prin "să fii şmecher". Să ai spirit critic înseamnă tocmai să nu te laşi sedus de farmecul irezistibil al sloganurilor unei societăţi pentru care: cel ce câştigă atât cât merită e "papagal", iar cel ce intră în jocurile cu bani curaţi şi murdari (deci murdari) e "şmecher". O astfel de societate, cu şmecheraşii săi, mai mult sau mai puţin de duzină, ne mânjeşte iremediabil pe toţi.

Tocmai de aceea, regăsesc nevoia unui asemenea spectacol: doar ca scenariu de film, nu ar fi mai avut rolul educativ pe care îl poate avea atunci când e jucat pe o scenă de teatru. Îl recomand celor care pun semnul egal între fericire şi bunăstare, celor care sunt aroganţi doar pentru că au bani şi se cred deştepţi doar păcălindu-i pe ceilalţi. Am observat că occidentalii sunt mult mai naivi decât românii (în sensul bun al termenului), pentru că nu au avut nevoie să îşi dezvolte cu atâta subtilitate şiretenia. Până la urmă, oricât ai încerca să eludezi discrepanţa de clasă din România astăzi, suntem iremediabil o societate formată din proşti deştepţi şi deştepţi proşti. Iar Ziua Mondială a Educaţiei mi-a oferit o mostră de teatralitate în acest sens, un text şi un pretext. Uneori, devine atât de ilar de neimaginat că îţi vine să întrebi doar: "Pe bune?" În loc de: "Încotro?"

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)