Ce avere are și ce bani câștigă fostul președinte Traian Băsescu

vineri, 18 august 2023, 13:26
1 MIN
 Ce avere are și ce bani câștigă fostul președinte Traian Băsescu

Fostul președinte, actual europarlamentar, Traian Băsescu, este un om bogat, iar averea sa crește considerabil, conform ultimei declarații de avere, datată 14 iunie 2022, pe portalul Agenției Naționale de Integritate. Și asta în pofida faptului că a rămas, fiind dovedit ca fost colaborator al securității, fără pensia specială de fost președinte.

Venituri înfloritoare pentru Traian Băsescu

Veniturile sale de la Parlamentul European se ridică la peste 150.000 de euro, la care se adaugă suma de 91.388 de euro, reprezentând „diurnă deplasare, diurnă de distanță și misiuni”, precum și o sumă forfetară de 57.538 de euro. În plus a încasat și o pensie de 82.092 de lei, pentru anii în care a lucrat, scrie impact.ro.

El a mai beneficiat și de alte venituri pe care le-a încasat de pe urma titlurilor de stat pe care le deține, respectiv 87.612 de lei și 7.425 de euro, precum și alți 10.642 de lei de pe urma acțiunilor deținute la ROMGAZ.

Actualul parlamentar deține un apartament luat în 2022 în București, dar și un teren intravilan în București, având o singură mașină, an de fabricație 2012. În conturile curente are circa 40.000 de euro, 47.000 de lei și 6.000 de dolari.

În document figurează achiziția apartamentului la care făcea referire, dar nici o tranzacție cu titluri de proprietate, așa cum anunța, întrucât din declarația de avere, rezulta că Traian Băsescu nu a vândut nici un titlu de stat, pentru a-și cumpăra apartamentul, așa cum a tot susținut.

Comentarii