Ce dorim de la Politehnica?

Carevasăzicătelea, CSM Politehnica Iaşi a revenit la matca obişnuită, zona retrogradării. Zona în care, ilustra ei predecesoare, FC Politehnica Iaşi este atât de familiarizată. Nu ne credeţi? Întrebaţi-l pe venerabilul şi ilustrul antrenor ieşean, Leonid Antohi, continuatorul unui şi mai ilustru tehnician, regretatul Ilie Oană, întru menţinerea marelui brand numit Poli Iaşi şi al marelui, eternului şi gloriosului său obiectiv: salvarea de la retrogradare. Să detaliem: În perioada (zice-se) de glorie a fotbalului ieşean (1963-1995), Poli a retrogradat numai de patru ori (1966, 1972, 1984, 1995), a obţinut exact patru rezultate notabile (1966 – locul VI, 1971, 1977, 1983 – locul VIII). În rest, doar salvări "eroice" de la retrogradare şi un soi de reviriment irelevant după 1995 sub comanda eternului şi fascinantului Ionuţ Popa. Cam puţin pentru o activitate neîntreruptă de un sfert de veac pe scena fotbalului românesc, nu-i aşa? Asta în ceea ce priveşte echipa de glorie de altădată, mult dorită & râvnită de cei care reprezintă acum fotbalul ieşean. Ce-i drept nici "clona" sau "avortonul", cum numesc nostalgicii "iepocii" de aur CSM Politehnica, nu ne-a răsfăţat cu performanţe. E adevărat, sistemul s-a schimbat, iar actuala variantă cu "play-off / play-out" satisfac orgoliile mediocre. Ai tras un "schwunck", cum zice neamţul, dacă n-ai intrat în play-off, cel puţin poţi fi liniştit, până în parg de vară: vinzi tot ceea ce poţi vinde, îţi faci rost de bani de licenţă şi la anu' (şi la mulţi ani) o iei de la capăt.

Problema este "care capăt"? Continuăm aşa, cu mâna întinsă, cu căciula scoasă şi cu temenele până la pământ la primărie pentru încă un an de "fericire"? "Ziarul de Iaşi" a primit recent câteva comenzi cu pumnul în masă pe internet: să spargem uşile capitonate ale primarului Chirica şi să-l somăm să ajute fotbalul ieşean şi, în subsidiar, alte sporturi ("telegrafiat viteză, aruncat mingea la coş, culcat balonul ţuguiat, vâsle-rame, şah-table&barbut", expresii care nu ne aparţin). Răspundem pe faţă, nu o vom face, deşi vom cere întotdeauna sprijin din toate părţile pentru sportul ieşean de PERFORMANŢ|, ceea ce nu înseamnă calificare în play-off sau locul I în play-out. Pentru că unele "comenzi primite" pe site îmi sunt adresate direct şi personal, mă văd silit să mai iterez încă odată: nu sunt de acord cu finanţarea sportului profesionist de la bugetul local, indiferent că se numeşte fotbal, rugby sau baschet. Şi asta nu pentru că posibilii bani care vin de la buget spre echipe i-ar dezavantaja pe pensionari, văduve, orfani şi asistaţi social. Însă o astfel de finanţare ar lega sportul profesionist de căruţa politică. La fel ca pe vremea lui Nichita, când un antrenor de talia lui Ionuţ Popa era târât prin toate cartierele în campania electorală. Ar însemna ca Iaşul să nu finanţeze sportul românesc (şi aşa Centrul de Copii şi Juniori mult trâmbiţat a fi ajutat de către primarul Chirica nu scoate mare lucru), ci sportul din Insulele Capului Verde, Albania sau Kosovo.

În ultimul rând, dar nu în cele din urmă, cei mai mulţi dintre cei cu care am discutat în privinţa aceasta, susţin, pe bună dreptate, că echipa ieşeană poate fi susţinută fără probleme din bugetul local. Cu o simplă completare: în vederea MENŢINERII în eşalonul de elită. Cu alte cuvinte, dacă Iaşul, al doilea oraş al ţării, are ca obiectiv maximal târâşul pe burtă în coada Ligii I, să fie sănătos şi spor la cerut. Ne place să credem că oraşul nostru vrea mai mult şi pentru asta mai trebuie ceva.

Din ultimele declaraţii, am tras concluzia că Adrian Ambrosie, controversatul manager al CSM Politehnica, şi-ar dori "un om cu bani lângă echipă". Dacă această dorinţă ar fi translată în realitate, pasul de la "mâna întinsă" la faza următoare  ar reprezenta un pas important în cariera managerială a fostului atacant, chiar şi în ciuda experienţelor anterioare nefericite. Dacă nu, rămâne să reamintim că, în epoca actuală, revenirea în eşalonul de elită este mult mai greu de îndeplinit decât pe vremea defunctei Politehnica.