Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Numele lui este Nicholas Nassim Taleb, un cetăţean american născut în Liban în 1960, dar cu puternice origini greceşti. Cărţile lui sunt traduse în numeroase limbi, printre care şi limba română. Ordinea lor este pur şi simplu aleatoare: „Când pielea ta e în joc”, „Antifragil”, „Patul lui Procust”, „Lebăda neagră” sau „Păcălit de hazard”.

Primul concept pe care îl aduc în prim plan este legat de celebra metaforă a „lebedei negre” (black swan) care este, cu siguranţă, extrem de populară şi inspirat aleasă pentru a descrie procesul complex legat de incertitudinea ca un eveniment să se producă. Aceasta în condiţiile unei cunoaşteri limitate şi a unor instrumente de analiză rudimentare. Spre exemplu, o astfel de lebădă neagră poate fi o criză economică, precum cea de acum peste un deceniu, sau dezastrul nuclear de la Fukushima, declanşat de un tsunami. Un astfel de eveniment poate avea şi consecinţe pozitive, aşa cum a făcut-o, spre pildă, apariţia internetului. Problema este că oamenii de ştiinţă (numiţi peiorativ de autor fragilistas) încearcă din răsputeri să construiască modele de predicţie din ce în ce mai complexe şi rafinate privind apariţia acestor lebede negre, crezând în puterea de seducţie narcisistică a cunoaşterii ştiinţifice şi a tehnologiei, în loc să încerce să ofere soluţii flexibile şi înţelepte ca astfel de evenimente rare să nu producă efecte dezastruoase (dacă au încărcătură negativă). Autorul oferă o denumire sugestivă celor care încearcă să controleze şi să estimeze probabilitatea evenimentelor încărcate de necunoscut – Mediocristan. La polul opus, stau cei care cred că totul se învârte în jurul imprevizibilului, formând Extremistan.  

Prin fragilitate înţelegem acea stare a unui obiect sau organism care, după ce o greşeală, eveniment neprevăzut sau fenomen perturbator a avut loc, dobândeşte mai multe dezavantaje decât beneficii. Sau, mai simplu spus, fragil este echivalent cu ceva ce este vulnerabil la volatilitate, adică nu e rezilient. De exemplu, un cutremur nu aduce vreun beneficiu unei ceşti de cafea, care devine astfel un lucru fragil, preferând stabilitatea, putându-i fi afectată structura (poate cădea şi sparge) de către dezordine. Un alt exemplu este legat de activitatea fizică intensă la sala de fitness. Acesta evidenţiază faptul că o persoană care vrea să-şi contruiască un corp bine lucrat trebuie să se expună unui stresor. E vorba de greutăţile din ce în ce mai solicitante pe care trebuie să le ridice constant, o lungă perioadă de timp. În felul acesta, interacţiunea cu un şoc din ce în ce mai mare generează un răspuns de apărare a corpului, ceea ce conduce la întărirea acestuia şi apariţia muşchilor care vor face furori în societate. Reversul medaliei e, de asemenea, valabil. Dacă încercăm să eliminăm din cadrul sistemelor complexe aceste interacţiuni traumatizante sau orice urmă de variabilitate sau asperităţi, atunci acestea devin fragile, vulnerabile, predispuse la eşec. E ca atunci când, după o operaţie de fractură care ţintuieşte un fotbalist la pat vreme de câteva luni, în momentul în care se reface şi reîncepe antrenamentele, corpul lui, nemaifiind obişnuit cu presiunea şi intensitatea în noile condiţii, nu poate să revină la forma de dinainte de accidentare, muşchii fiind atrofiaţi.

O altă idee promovată de autor este legată de diferenţa fundamentală dintre organic şi mecanic. Mulţi (influenţaţi mai mult ca sigur de gândirea iluministă) afirmă că economia este asemenea unei ceas sofisticat care funcţionează asemenea unui mecanism ingineresc, orice disfuncţionalitate putând fi eliminată reparând sau înlocuind o piesă, fiind astfel nevoie de intervenţia unui instalator benevolent. Nimic mai fals, crede Taleb, demonstrând că economia este un organism viu care funcţionează doar interacţionând cu stresori sau şocuri. Crizele economice au predispoziţia de a întări sistemul complex pe termen lung, chiar dacă pe termen scurt suntem răpuşi de şomaj, falimente, teamă. Taleb este adeptul unui paradox: soluţia nu e eliminarea elementului perturbator, ci, pentru a avea stabilitatea á la longue, trebuie acceptată instabilitatea (volatilitatea) din prezent.

Efortul statelor lumii de a combate efectele negative ale unei crize sau cicluri economice (de exemplu, prin relaxare cantitativă, care presupune tipărirea de bani care apoi sunt injectaţi în economie pentru a o redresa şi stimula) denotă o lipsă de înţelegere a anti-fragilităţii şi a faptului că după ce depăşeşte un asemenea obstacol, o economie trebuie să fie mai puternică şi mai stabilă decât era înainte. Ceea ce nu se prea întâmplă în realitate!

Inima sus!

Aurelian-Petruş Plopeanu este cercetător CS II dr. al Departamentului Interdisciplinar Socio-Uman, Institutul de Cercetări Interdisciplinare din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi cadru didactic asociat al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor