Ceauşescu & Nixon. Fabricarea unei mitologii politice (II)

Documentul prezentat aici este stenograma discuţiei purtate între Richard Nixon, preşedintele Statelor Unite ale Americii şi Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, în prezenţa lui Henry Kissinger şi a colonelului Burbec din partea americană şi a lui Ion Gheorghe Maurer, împreună cu Sergiu Celac, translatorul din partea română. Întrevederea a avut loc la Bucureşti, la 3 august 1969, cu ocazia primei vizite a unui preşedinte american în România comunistă. Stenograma, codificată TOP SECRET/ SENSITIVE/ NODIS, a fost declasificată la 29 noiembrie 2001 şi se află la Arhivele de Securitate Naţională, în Washington D.C., cu cota EO 12958, putând fi consultată fără restricţii. O copie a acestui document ne-a fost oferită de doamna Meredith Fuchs, consilier coordonator la The National Security Archive căreia îi mulţumesc şi pe această cale şi dedicam acest text lui „Mister H”¹ , profesorul american de la Colegiul „Mihai Eminescu”, care făcea atunci, dezinteresat, treaba pe care trebuia să o facă şcoala românească învăţându-i pe cei tineri să judece cu capul lor istoria recentă şi prezentul în care trăiesc, dincolo de clişee şi de minciunile propagandei comuniste, remanente încă în mentalul nostru colectiv. (Traducerea, prezentarea şi notele îmi aparţin).

Kissinger: Domnule preşedinte [Nixon], aş putea adăuga unul sau două lucruri la ceea ce aţi spus. Nu ne gândim să umilim Hanoiul. Nu vom încerca să câştigăm la masa negocierilor ceea ce nu a fost deja câştigat pe câmpul de bătălie. O soluţie politică trebuie să reflecte echilibrul dintre forţele politice. Obiecţiile noastre se referă la poziţia adversarilor noştri care cer eliminarea lui Thieu pentru ca în acest fel să-şi anihileze inamicul. Ne cer o capitulare. Preşedintele Nixon a spus că adversarii noştri nu vor negocia cu seriozitate. Să vă dau un scurt exemplu: Ei au înaintat un document în zece puncte. Am fost de acord să-l discutăm împreună cu celelalte propuneri de pace. Dar, la fiecare întâlnire, ne tratau ca şi cum am fi fost nişte băieţaşi de şcoală primară care erau ascultaţi la tema celor 10 puncte ale lor fără să mai ia în discuţie nimic altceva. La o întâlnire particulară săptămâna trecută, după fiecare intervenţie a noastră ne replicau că au mai auzit asta şi că nu avem dreptul să mai propunem ceva ce deja am mai spus înainte. Cereau ceva nou. Ceea ce cerem este ca ambele părţi să recunoască echilibrul de forţe politice existent. S-ar putea să mai avem neînţelegeri, dar ele vor putea fi uşor rezolvate.

Nixon: Ştiu că cunoaşteţi poporul nord-vietnamez şi că mă cunoaşteţi şi pe mine. Cred că ceea ce e necesar este recunoaşterea faptului că ei fac o mare greşeală dacă îşi închipuie că ne pot izgoni. Puteţi fi sigur că noi nu vrem decât o înţelegere onestă. Dar pentru a o pune în practică e nevoie de doi.

Ceauşescu: Cu siguranţă că problema e serioasă şi, aşa cum aţi spus, de ea depinde rezolvarea celorlalte chestiuni. Din perspectiva noastră, continuarea războiului va duce la o situaţie fără ieşire cu consecinţe foarte grave. Încetarea bombardamentelor a fost bună, dar trebuie să mergeţi mai departe. Cred că problema nu este atât războiul cu Vietnamul de Nord, cât conflictul care are loc în Vietnamul de Sud cu forţele interne ale sud-vietnamezilor. N[ational] L[iberation] F[ront]²-ul a creat un guvern³ în Vietnamul de Sud. Avem informaţii că acest guvern este dispus să accepte crearea unui nou cabinet care să înceapă demersurile pentru oprirea războiului şi care să fie rezultatul unei înţelegeri între toate forţele din Vietnamul de Sud. Nu voi mai discuta acum cum aţi ajuns în Vietnam. Dacă o soluţie politică este dorită atunci rezultă că ideea unui guvern de largă reprezentare este acceptabilă şi echitabilă. În discuţiile noastre cu reprezentanţi ai NLF-ului aceştia ne-au spus că ar vrea să ajungă la o soluţie echitabilă şi în nici un caz nu vor să umilească Statele Unite. Ar vrea ca, după încetarea războiului, să menţină relaţiile cu S.U.A.

Nixon: Când aţi discutat ultima oară?

Ceauşescu: În urmă cu patru săptămâni. În urmă cu cinci zile am stat de vorbă cu ambasadarul lor, ambasadorul Frontului. Atât ambasadorul Frontului, cât şi ambasadorul P[rovisionally] R[evolutionary] G[overnment]⁴-ului mi-au cerut să folosesc relaţiile mele cu Statele Unite pentru a sprijini găsirea unei soluţii cât mai rapid posibil. Părerea mea este că ei vor o soluţie echitabilă şi acceptabilă pentru ambele părţi.

Nixon: Cum să-i aducem la masa negocierilor? Au refuzat să vorbească cu Lodge⁵ la Paris. Nu vom accepta să negocieze de pe poziţii de forţă. Poate ar fi nevoie de un canal particular.

Kissinger: Ei cred că ne pot face să pierdem fără ca să ne dăm seama.

Nixon: Singurul lucru pe care îl putem face pentru poporul sud-vietnamez este să nu le impunem nimic cu de-a sila.

Kissinger: Au refuzat să stea de vorbă cu Thieu, deşi aşa fusese înţelegerea atunci când am oprit bombardamentele. Asta face dificil echilibrul puterilor, care reprezinta singura noastră ţintă.

Ceauşescu: Vreau să vă pun două întrebări. Voi înţelege dacă nu vreţi să răspundeţi. Nu vom dezvălui nimănui răspunsul dumneavoastră. În primul rând, sunt Statele Unite gata să accepte şi să aprobe o coaliţie de largă reprezentare, pe baze egale, cu guvernul sud-vietnamez pentru a rezolva problema Vietnamului de Sud?

Nixon: Numai dacă această coaliţie este rezultată din alegeri şi nu prin negocieri. Ar putea fi o coaliţie cu misiunea de a pune pe picioare mecanismele necesare organizării alegerilor.

Kissinger: Trebuie să explic această perspectivă. Adversarii noştri au spus că am propus ca procesul electoral să fie condus de guvernul sud-vietnamez existent. De fapt, noi propunem o comisie electorală, în care ambele părţi să fie reprezentate, şi o comisie de supraveghere internaţională.

Ceauşescu: De ce să nu acceptaţi un guvern de coaliţie care să-şi asume responsabilitatea încheierii imediate a războiului şi care să se pregătească de alegeri, pentru că acestea pot fi realizate numai fără lupte. Alegerile pe timp de război nu prea au valoare.

Nixon: Împreună cu o încetare a focului supravegheată internaţional. Aveţi perfectă dreptate, în timp de război nu se pot face alegeri. Aş vrea să subliniez de ce nu putem fi de acord cu o coaliţie (un cuvânt dificil pentru noi…)

Ceauşescu: Schimbaţi cuvântul…

Nixon: Un guvern de coaliţie care să supervizeze pregătirea alegerilor. Am spus că am prefera o comisie mixtă. E un început.

Kissinger: Adversarii noştri exclud din principiu prezenţa aliaţilor noştri într-un guvern de coaliţie.

Nixon: Nu ne putem trăda aliaţii. (Continuarea în ediţia din 1 aprilie a Ziarului de Iaşi)
 

¹ Pentru cetăţenii vigilenţi, pe numele său adevărat Dean Robert Huffstetler

² Frontul de Eliberare Naţională, organizaţie comunistă creată, în 1961, în Vietnamul de Sud cu sprijinul Hanoiului.

³ Vezi nota următoare.

⁴ Guvernul Revoluţionar Provizoriu a fost organizat, la indicaţiile lui Ho şi Min, de Frontul de Eliberare Naţională sud-vietnamez ca o alternativă la guvernul proamerican condus de preşedintele Thieu

⁵ Henry Cabot Lodge fusese numit, în 1964, ambasador al SUA la Saigon şi coordona specialiştii militari şi personalul american care consiliau guvernul sud vietnamez.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor