Caută 
1 MIN
Pe vremuri, adică în a doua jumătate a secolului trecut, un ceas de mână însemna ceva. În ce mă priveşte, primul ceas de mână l-am primit pe la 14 ani, fiind un obicei ca, odată trecut "examenul" confirmării confesionale ca membru al Bisericii Evanghelice, să primeşti cadou un astfel de ceas. Sincer să fiu, nu mai ţin minte marca ceasului, doar că era unul rusesc. Să fi fost Pobeda ("Victorie")? Poate. Probabil.
De când mă ştiu, tata a avut (până la moartea sa oarecum prematură în 1989, la doar 63 de ani) un ceas de mână cu ecran fosforescent marca HB ("18 Rubis, Super Shock Resist" scrie pe ecran, "Antimagnetic Waterproof Stainless Steel Back Super Shock Resist 20 microns" pe verso). Până acum câţiva ani, când, după decesul mamei (2016), ceasul mi-a revenit mie, eu unul eram convins că e un ceas elveţian. Să fi spus tata asta, pentru că drept elveţian l-a cumpărat prin anii 1960, cel mai probabil după deschiderea spre Occident, când au început să vină saşi stabiliţi (după al Doilea Război Mondial) în RFG în vizită ori să plece saşi de aici în vizită la rude? N-o să mai aflu niciodată.
Cum era stricat, dar, vorba aia, avea şi valoare sentimentală, l-am dus la reparat, iar acum e funcţional, dar nu-l port decât rar, îndeobşte când plec la drum. De, mobilul, respectiv smartphone-ul au cam făcut inutile ceasurile de mână din punct de vedere al… utilităţii practice. În fine, după ce l-am reparat, mi-am zis: totuşi, ia să văd, frate, ce-i cu ceasul ăsta. Şi am cercetat eu netul şi nu mică mi-a fost mirarea să constat că este de fapt nemţesc, fabricat la fabrica de ceasuri Heinrich Bürk din Pforzheim! N-am găsit vreo imagine exact cu modelul meu, deci nu pot spune când va fi fost fabricat: în anii 1950, în anii 1960? Cert este că la începutul anilor 1970, fabrica în cauză a dat faliment. Cauza? Printre altele, apariţia ceasurilor cu cuarţ cam pe la… 1970 (ca marfă accesibilă).
Şi acum să trecem la OREX: în 1990 sau în 1991, i-am cumpărat mamei de ziua ei un ceas de mână OREX, primul ceas mecanic de mână al României, aveam să aflu mai târziu. Nu ştiu cât timp va fi funcţionat. Cert e că l-a luat şi pe acesta cu ea cînd a emigrat în Germania, dar de folosit l-a folosit pe cel rămas de la tata. După ce-a murit mama, nimeni nu era interesat de OREX-ul ăsta şi l-am… repatriat.
Zilele trecute, văzându-l agăţat într-un cui de perete pe post de decoraţiune, m-am gândit că, totuşi, e ciudat cum România s-a ambiţionat să intre pe o piaţă gata ocupată, cu o concurenţă acerbă şi firme de tradiţie din Occident care n-au rezistat. Şi iată ce-am aflat dintr-un articol de pe digi24 ("ROMÂNIA FURAT|. Cum şi unde au dispărut ceasurile produse în România", 06.09.2016): "Nicolae Ceauşescu şi-a dorit ca România să fie şi producătoare de ceasuri de mână. Astfel, la mai bine de un sfert de secol de la fondarea fabricii de la Arad, după o vizită de lucru din decembrie '77, partidul decide înfiinţarea secţiei de fabricare a ceasurilor de mână, la Întreprinderea de Mecanică Fină din Bucureşti."
Şi s-au fabricat trei modele: Optimef, Cromef şi OREX, Mecanica Fină Bucureşti lansând în 1985 "un model de ceas cu quartz cu motor‚ pas cu pas" – Cromef. Costa 475 de lei şi era fabricat cu mecanismele de la producătorul Ruhla, din Republica Democrată Germană". Dar! Dar "ceasul pentru familia Ceauşescu însemna un cadran analogic", declara pentru digi24 Dan Cătălin Buzdugan, colecţionar de ceasuri: "El nu se putea obişnui cu un ceas cu afişaz cu cristale lichide, cu afişaj digital. Şi, ca atare, ar fi cerut celor de la Mecanică Fină să facă un ceas cu indicatoare analogice. Tehnic nu era foarte simplu. De pe o zi pe alta, de pe o lună pe alta să se nască un ceas mecanic, pentru că un ceas mecanic este o chestie relativ complicată".
Dar! Dar, de, dacă aşa a cerut "cel mai iubit fiu al poporului", aşa s-a făcut. După altă vizită a lui Ceauşescu la Mecanică Fină s-a început şi producţia de OREX, "primul ceas de mână mecanic din istoria României". Nu mai intru în detalii şi mă rezum la a reţine că "după Revoluţie, producţia de ceasuri de mână a fost tot mai mică. Ultimul an în care s-au mai produs OREX-uri a fost 2005".
Din punct de vedere economic, sunt convins că R.S.R. (Republica Socialistă România…) a cheltuit aiurea în punerea pe roate a fabricării de ceasuri de mână. Una dintre ambiţiile alea grandomaniace ale dictatorului Ceauşescu. Desigur, între timp, interesul pentru ceasurile de mână mecanice n-a dispărut defel, mulţi oameni preferându-le în dauna celor electronice. Dar! Dar să fie de marcă, nu? Eventual… elveţiene!
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
