Cel mai mare festival din regiune, la final. Zeci de mii de oameni la Afterhills

luni, 02 septembrie 2019, 01:58
4 MIN
Zeci de mii de persoane au participat la ediţia din acest an a Festivalului Afterhills care s-a desfăşurat în două weekenduri consecutive la Dobrovăţ. Dacă, în prima săptămână, cei prezenţi s-au distrat şi au cântat alături de artişti precum Rita Ora, Don Diablo, Quintino şi Sam Feldt, R3HAB, CTC sau Nane, în ultimul weekend, petrecerea a fost animată de Fedde Le Grand, Gareth Emery, Faithless DJ Set, GusGus, Moderator, Morcheeba, Télépopmusik, Hugo Kant, IPHAZE, Subcarpaţi sau Şuie Paparude.

Zeci de mii de persoane au participat zilnic în cele două weekenduri ale Festivalului Afterhills de la Doborovăţ. Ediţia din acest an, chiar dacă a început cu mici probleme pentru cei care au venit la festival, în principal pentru că amatorii de distracţie s-au înghesuit să îşi procure brăţările de intrare pe ultima sută de metri şi s-au format cozi, distracţia nu s-a lăsat mult aşteptată. În prima sâmbătă, lucrurile au revenit la normal, iar toată lumea a putut să intre fără timp de aşteptare. Spre deosebire de primele ediţii, unde transportul a creat probleme, în acest an, fluxul de autobuze a fost continuu, fie pentru plecarea din oraş spre festival, fie la întoarcerea acasă.

Primul weekend

Dincolo de cozile care s-au format în prima zi de vineri a festivalului Afterhills, primul weekend a fost unul căruia nu i se pot găsi foarte multe neajunsuri. Muzica bună, aerul curat şi programele pregătite pentru cei prezenţi au putut mulţumi şi pe cei mai ursuzi „festivalieri“. Jocurile de lumini, muzica, standurile cu băuturi şi mâncare şi, nu în ultimul rând, concertele şi show-urile de stand-up nu i-au lăsat nicio clipă să se plictisească pe cei care au ajuns la Dobrovăţ.

Vineri, scena a aparţinut artiştilor Mark Stam, 5Gang, Feli, Quintino (aflat pe locul 25 mondial în topul DJ Magazine) şi Don Diablo (locul 7), programul fiind parcă mai mult pe gustul adolescenţilor. În acelaşi spirit tânăr a fost animată şi cea de-a doua seară, pe scenă urcând Satra B.E.N.Z., Guess Who şi Carla’s Dreams, urmaţi de L.B. One, Mahmut Orhan şi Pegboard Nerds, duminică distracţia fiind înlocuită uşor de un program ceva mai relaxant, cât să le permită tuturor să îşi revină după un weekend de distracţie. Chiar şi aşa, cei prezenţi nu s-au lăsat duşi acasă prea devreme, pe scena principală urcând Vanotek & Lori & Muse Quartet, Spike, CTC, Rita Ora, Sam Feldt, R3HAB (locul 12 în topul DJMag), şi Juicy M.

Al doilea weekend

Ultimul weekend de Afterhills a prezentat un festival mult mai „matur“, iar publicul a crescut chiar cu câteva mii de persoane. Dacă, în prima săptămână, mai puteai găsi locuri în care să îţi aşezi pătura pentru un pic de intimitate, în cea de-a doua vineri a festivalului, întreg spaţiul de la Dobrovăţ părea că şi-a atins limita de public.

Programul muzical a fost şi el unul ceva mai „matur“, băieţii de Les Elephants Bizarres, de la Luna Amară sau Subcarpaţi fiind cei care au animat începutul celui de-al doilea weekend. Seara a părut cea mai „plină“ dintre toate, iar la Morcheeba şi Gareth Emery, unii dintre cei mai aşteptaţi artişti din cadrul acestui festival, abia te mai puteai apropia de scenă. Târziu în noapte a mixat Fedde Le Grand, un DJ foarte bine cotat (locul 22), aflat în ascensiune. Sâmbătă şi duminică, pe scena principală, artişti din România, dar şi de peste hotare, au continuat petrecerea, publicul putând să se bucure de muzica artiştilor Lucia, Jurjak, Grasu XXL, Télépopmusik, CMC$ şi Claptone, iar aseară, când petrecerea a ajus la final, cei prezenţi i-au putut asculta pe The Putreds (Macanache & Live Band), Şuie Paparude, Paraziţii, Kosheen Live, GusGus şi Faithless DJ Set.

Reacţiile „mofturoşilor“

Ediţia din acest an a festivalului a întrecut aşteptările tuturor, mai ales ale celor care au participat la ediţiile anteriore. Spaţiul de la Dobrovăţ le-a permis participanţilor să se relaxeze şi pe timpul zilei, aerul fiind mult mai răcoros decât în vechiul spaţiu, cei mici au avut un spaţiu mai amplu de joacă, iar amatorii de mişcare au putut folosi terenurile de volei atunci când nu savurau un cocktail stând întinşi într-un hamac. Şi spectacolele de comedie au fost programate cum nu se poate mai bine şi le-au umplut timpul celor care aşteptau artiştii de pe scena principală. În plus, au venit printre cele mai cunoscute nume ale stand-up-ului românesc, aşa că voia bună şi râsetele nu au lipsit.

Ceea ce i-a nemulţumit pe „mofturoşi“ a fost însă distanţa relativ mare de oraş. În medie, având în vedere că ieşirea spre Bucium se aglomerează uşor şi se circulă bară la bară după ora 18.00, timpul petrecut în maşină sau în autobuz a fost de aproximativ 40 de minute. Începând din prima sâmbătă, praful a devenit o problemă în zona de parcare a maşinilor, acest lucru datorându-se numărului mare de autoturisme care au tranzitat zona.

Comentarii