Chibiţ

Joacă doi şah pe o bancă într-un parc, se vor aduna pe puţin alţi doi care vor sta pe margine şi vor şuşoti zeci de soluţii mult mai bune la urechile lor ca nişte adevăraţi experţi. Greşelile de pe tablă vor fi imediat observate şi sancţionate vehement cum se cuvine. Nu mai porneşte o maşină într-o parcare? Aceiaşi doi, cel puţin, dar cu alte buletine, vor face un mic club al părerilor despre posibilele cauze ale defecţiunii. Dintr-o manifestare de protest antiguvernamentală, sau de orice fel, o treime vor fi chibiţi aflaţi în trecere, dar care mai rămân un pic să vadă şi ei ce se întâmplă, poate ajută cu ceva, măcar cu o idee, un plan, o viziune, o lozincă…

S-a spart o ţeavă, dezbat chibiţii, a fost muşcat un om de un câine, alţi chibiţi, s-a furat un portofel, chibiţul intervine, trage curentul în tramvai de la o uşă blocată, hopa şi chibiţii, o maşină înţepenită în zăpadă, numai chibiţi în jur, săptămâna asta nu s-a ridicat gunoiul şi stăm în mizerie până în gât, chibiţii sar în ajutor… Unu la sută dintre chibiţi va pune mâna să facă efectiv ceva pentru a remedia situaţia, va trece cu adevărat la acţiune. Ceilalţi vor rămâne în stadiul de superiori care nu se implică, doar emit adevăruri şi soluţii general valabile pe care alţii nu ştiu să le pună în practică aşa cum trebuie, “de aia ţara asta merge prost”, concluzionează ei…

Se poate face chiar un portret şi o schemă a discuţiilor unui chibiţ sau al unui grup de chibiţi adunat ad hoc.

În primul rând un chibiţ e un tip care a fost ocupat, dar a devenit deodată liber de orice datorie şi relaxat în momentul în care a găsit o situaţie care merită atenţia lui. Chiar dacă avea de mers undeva, era în timpul serviciului sau urma să primească musafiri, situaţia ivită e atât de importantă, încât totul se poate amâna. Explicaţia lui viitoare în faţa şefului, nevestei, musafirilor va fi pe măsură. Povestea va face toţi banii şi va recompensa aşteptarea şi frustrările. Să vezi ce uimiţi vor fi când le va povesti, ce se vor minuna, ce impresionaţi vor fi de implicarea lui în rezolvarea situaţiei, mamă, mamă…

Evident că întâmplarea ce atrage atenţia chibiţului trebuie să îi atingă o coardă sensibilă, să îi confirme cumva părerile despre lume şi viaţă pe care le are deja. Pentru că un chibiţ în esenţă este un filozof. Nu există chibiţ care să nu emită idei filozofice, să nu fie profund până în măduva oaselor. El înţelege totul din jurul său de aceea îşi permite să îşi dea cu părerea într-o situaţie: are cunoştinţe de medicină, inginerie, fizică, chimie, drept, politologie, sociologie, mecanică, IT etc. Tot. Pe un chibiţ adevărat nu poţi să îl prinzi niciodată descoperit în vreun domeniu. Praf te face.

Această predispoziţie a oamenilor de a se amăgi cu iluzia că sunt informaţi, în paranteză fie spus, a fost chiar validată de către cercetători, devenind o teorie în toată regula care se numeşte “efectul Dunning-Kruger”. Ea spune că oamenii care nu se pricep nu-şi dau seama că nu se pricep. Incompetenţa le ascunde faptul că sunt incompetenţi. Altfel spus, trebuie să fii relativ inteligent pentru a-ţi da seama cât de prost eşti…: "O minte ignorantă nu e un vas gol, ci unul umplut cu un amestec de experienţe de viaţă, teorii, fapte, intuiţii, strategii, algoritmi, metode euristice, metafore şi bănuieli, irelevante şi înşelătoare, care în mod regretabil dau impresia că sunt cunoştinţe folositoare şi precise." (David Dunning)

Aşadar, avem chibiţul în devenire care este atras în mrejele unei întâmplări neprevăzute ivite în calea sa. În primă instanţă se va opri şi va analiza situaţia distant. Tăcut, încruntat, atent la toţi cei implicaţi deja, la ceilalţi chibiţi, adică. Va absoarbe şi va analiza părerile anterioare şi le va aşeza în sertăraşe dinainte stabilite. Intervenţia lui e în acest moment pregătită şi, din câte se pare, aşteptată, din moment ce nimeni nu “mişcă”… El este cel care are tot ce-i trebuie pentru a salva situaţia, pentru a veni cu soluţia genială. Şi iată-l, se apropie şi începe. E magistral…

După ce pleacă el totul revine la normal, adevărul a fost eliberat, s-a pus punctul pe “i”: ”E clar că nu se poate face nimic, lumea e aşa cum e, legile sunt aşa cum sunt, cei bogaţi sunt aşa cum sunt şi vor deveni şi mai bogaţi, cei săraci şi mai săraci, toate trec, e o conspiraţie mondială la mijloc, iar noi, ăştia mici, nu avem ce face, dacă era Ceauşescu aici, rezolva el problema, oricât ne-am strădui totul e în van, şi oricum e nevoie de un specialist, dar unde să găseşti aşa ceva la ora asta, iar dacă s-ar găsi e foarte scump, să fim serioşi, nu merită banii, şi nici ei nu sunt de încredere, că s-au mai văzut cazuri… Toţi sunt nişte hoţi, toţi fură, nimeni nu îşi face treaba, dar lasă că Dumnezeu le vede pe toate!…”

Şi gata, partida de şah va rămâne neterminată, ţeava spartă, omul muşcat de câine, portofelul furat, uşa de la tramvai blocată, maşină înţepenită în zăpadă, gunoiul neridicat, mizeria necurăţată, ţara în criză pe termen nelimitat…

Mai nou, mulţi dintre ei vor continua seria ideilor şi opiniilor în mediul virtual stârnind adevărate controverse virale după ce vor posta pe Facebook poze sau filme cu evenimentul. Ce altceva mai e de făcut? Din punctul lor de vedere problema e rezolvată!… Uf, greu a mai fost, dar a meritat, hai acum să ne mai şi distrăm, ce atâta muncă?!…

Briscan Zara este scriitor şi publicist