Chirurgul Bitere, acuzat de 19 mite, sub control judiciar

luni, 11 decembrie 2017, 02:49
2 MIN
 Chirurgul Bitere, acuzat de 19 mite, sub control judiciar

Curtea de Apel Iaşi a decis, la finele săptămânii trecute, să înlocuiască arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul doctorului ieşean Eugen Bitere.

Acesta este cercetat pentru 19 fapte de luare de mită într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Chirurgul ieşean nu va avea voie pe perioada controlului judiciar să îşi exercite profesia şi nici să ia legătura cu ceilalţi inculpaţi, suspecţi sau martori din dosar. Eugen Bitere a fost şi arestat preventiv în acest dosar, începând cu luna iulie, fiind, ulterior, plasat în arest la domiciliu. Potrivit referatului de arestare preventivă, în timpul exercitării profesiei, „Bitere Eugen-Valentin solicita şi primea de la pacienţi sau rudele acestora sume importante de bani“.

O faptă imputată medicului ieşean datează din octombrie 2016, atunci când Bitere ar fi pretins de la pacientul S.D.I. suma de 7.000 de lei în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale. Procurorii spun că pacientul nu a putut obţine această sumă, aşa că i-a oferit chirurgului, printr-un intermediar, „doar“ 4.000 de lei. O a doua faptă imputată lui Eugen Bitere este plasată în perioada 2 februarie – 16 februarie 2017, când doctorul ar fi primit 1.000 de lei de la o pacientă pentru a efectua o intervenţie chirurgicală.

În cursul lunii aprilie, Eugen Bitere ar fi pretins pacientului P.V., dar şi fratelui acestuia, suma de 1.500 de euro pentru o operaţie. „Deoarece cei doi nu dispuneau de această sumă de bani, a acceptat şi primit în cursul lunii mai 2017 suma de 4.500 lei de la P. G. după ce a efectuat actul medical“, au precizat anchetatorii. De asemenea, pe 6 iunie, chirurgul ar fi cerut tot 1.500 de euro, însă de această dată de o pacientă şi fiica acesteia. Pe 15 iunie, Eugen Bitere ar fi pretins 1.500 de euro de la un pacient, primind efectiv suma de 1.300 de euro. În timpul investigaţiilor, numărul actelor materiale imputate doctorului a crescut.

Comentarii