Cine face parte din echipa de negociere a Parlamentului European pentru desemnarea noului procuror

joi, 07 martie 2019, 14:10
1 MIN
 Cine face parte din echipa de negociere a Parlamentului European pentru desemnarea noului procuror

Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European a decis joi echipa de negociere care va susţine poziţia Legislativului în ceea ce priveşte procurorul-şef european.

Negocierile din partea PPE pentru stabilirea echipei au fost purtate de europarlamentarul PNL, Marian Jean Marinescu, cel care a şi propus formula adoptată de conferinţa preşedinţilor. "Sunt bucuros să anunţ că propunerea mea a fost acceptată de Conferinţa preşedinţilor. Echipa de negociere cu Consiliul pentru poziţia de procuror şef al Parchetului European va fi formată din trei persoane: Claude MORAES (S&D, Marea Britanie), preşedintele comisiei LIBEIngeborg GRÄSSLE (PPE, Germania), preşedinta comisiei CONT, Judith SARGENTINI (Verzi, Olanda), vicepreşedinta comisiei LIBE", a anunţat europarlamentarul.

Echipa de negociere a Parlamentului urmează să discute cu Consiliul UE numirea noului şef al Parchetului European. Negocierile se impun pentru că Parlamentul European a optat pentru LAura Codruţa Kovesi, în timp ce votul indicativ din Consiliul UE a fost favorabill candidatului francez, Jean – Francois Bohnert (şeful Parchetului din oraşul Reims), Kovesi fiind pe locul al doilea.

Comentarii