Ciucă şi Ciolacu nu s-au prins în Hora Unirii de la Iaşi, lăsând loc la numeroase speculaţii

miercuri, 25 ianuarie 2023, 02:50
5 MIN

Ziua de 24 Ianuarie s-a vrut să fie la Iaşi una chiar a unirii, deşi alianţa politică locală este pe dos decât la Bucureşti. Din actuala capitală au venit în fosta capitală mai-marii ţării, premierul liberal şi şeful social-democrat al Camerei Deputaţilor, parcă mai mult să verifice dacă supuşii din provincie sunt cuminţi şi ascultători, decât să vadă – dacă tot s-au deplasat până aici – cum merg lucrurile în realitate. 

Aşa i-au văzut şi ieşenii strânşi în Piaţa Unirii pe toţi liderii politici, urcaţi frumos pe scenă. Doar UDMR a lipsit, deşi formaţiunea a reuşit un scor frumos la Iaşi, peste 2000 de voturi, la alegerile europarlamentare din 2019.

Piaţa Unirii i-a aşteptat deopotrivă pe spectatori şi pe actori amenajată altfel decât până acum. Cele câteva mii de persoane au găsit piaţa delimitată strict cu două rânduri de garduri, bine păzite de jandarmi, poliţie şi membri ai Serviciului de Protecţie şi Pază.

CITESTE SI: L-am găsit pe „dl. Cerneală”. Un interviu exclusiv cu „atacatorul” din Piaţa Unirii

În afara celui de-al doilea s-a adunat mulţimea, iar în spatele statuii domnitorului Cuza au avut locul stabilit invitaţii – primari, consilieri, membri ai partidelor. Între garduri, forţele de ordine. A fost eliminat astfel din start pericolul atacurilor cu cerneală, respectiv cu iaurt.

Atmosfera s-a înviorat brusc odată cu sosirea unei coloane de câteva sute de susţinători ai AUR – dar nu din acest motiv, ci pentru că a fost momentul în care a început concertul de muzică populară, cu sonorul la maxim. Cei de la AUR au încercat să forţeze intrarea în faţa tribunei, dar jandarmii – cu sprijinul câtorva colegi de la Brigada Mobilă Bacău – i-au direcţionat după câteva îmbrânceli spre esplanadă, în dreptul Cafenelei Piaţa Unirii.

Asociaţiile civice s-au instalat mai aproape de tribună, în dreptul parcării din faţa fostului Cinematograf Victoria, cu pancarte pe care scria „Cerem Autostrada Marii Uniri!”, „Kind reminder Rafila Spitale în Moldova”, „Efectul centralismului: Bucureştiul nu vrea Spitalul Inimii în Moldova”, „Doar la 24 Ianuarie vă aduceţi aminte de Moldova?” şi „Moldova spune nu extremismului”.

De altfel, din această zonă s-a auzit constant „Hoţii! Hoţii!”, încă de când Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu au ajuns în Piaţa Unirii.

Pe scenă s-au aliniat, de la stânga la dreapta, George Simion, copreşedintele AUR, Costel Alexe, preşedintele CJ, primarul Mihai Chirica, Nicolae Ciucă, Gheorghe Flutur în centru, Marcel Ciolacu, Maricel Popa, ministrul Culturii Lucian Romaşcanu, prefectul Bogdan Cojocaru, iar în spatele lor, deputaţi, senatori şi alţi demnitari. Aşadar, oaspeţii, în centru, gazdele, pe margine.

Toţi cei care au luat cuvântul au marşat pe ideea unirii, a creşterii pericolului dezbinării pe fondul războiului din Ucraina, iar premierul a invocat şi faptul că, „în România, mişcări politice extremiste încearcă să ne influenţeze societatea”.

„Le recunoaştem cu uşurinţă pentru că în discursurile politice ale liderilor lor se promovează ura în locul bunei înţelegeri, frica în locul acţiunii, dezinformarea în locul adevărului, condamnarea în locul justiţiei prin lege”, a citit primul ministru la microfon, atrăgând atenţia lui George Simion din capătul scenei.

Marcel Ciolacu a preluat apoi huiduielile începute la discursul premierului, arătându-se îngăduitor: „Eu chiar vă iubesc, mai ales într-o zi atât de aleasă”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, înainte să dea şi el citire discursului scris dinainte.

A urmat Costel Alexe, pe care George Simion l-a filmat cu telefonul în timp ce şeful CJ îşi repeta intervenţia şi apoi şi-a început declamaţia la microfon, seria discursurilor fiind încheiată de primarul Chirica.

„La spovedit!”

Cu toţii au depus coroane la statuia lui Cuza, apoi au asistat la parada militară. Cei veniţi de la Bucureşti s-au grăbit să părăsească apoi Piaţa Unirii, însoţiţi de şefii administraţiei locale şi de liderii filialelor de partid ieşene şi înconjuraţi de mai mulţi membrii SPP.

Nu se ştie motivul pentru care oficialii din Bucureşti nu au rămas la horă, ceea ce a stârnit numeroase speculaţii, de la faptul că au vrut să evite incidente similare cu cele din alţi ani, la ideea că nu au dorit să fie în aceeaşi horă cu persoane care au probleme de imagine. În Hora Unirii au rămas să se prindă alături de ieşeni cei din eşalonul politic secund.

Oficialii au mers pe jos spre Mitropolie, încasând urări precum „La spovedit!”, dar şi altele şi mai puţin binevoitoare. După o oprire la Palatul Mitropolitan, delegaţia a mers la Biserica „Sf. Trei Ierarhi”, unde se află mormântul domnitorului Cuza. La intrare au fost câteva incidente, însă cei care le-au reproşat oaspeţilor învinuiri generale vagi s-au liniştit după trecerea grupului.

După această ultimă oprire, liderii de la Bucureşti s-au urcat în maşini spre Aeroport, de unde au luat elicopterul spre Focşani.

Ce rămâne după „desantul” de la Bucureşti

La Aeroport a fost singurul moment în care prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a angajat să sprijine concret un proiect al Iaşului: construirea terminalului de pasageri, pentru care „la nivelul Guvernului am asigurat finanţarea complementară celei europene, obţinută în luna mai 2022, pentru ca acest proiect în valoare totală de 80 de milioane de euro să fie finalizat până la sfârşitul acestui an”.

El a menţionat de asemenea că legătura spre A8, ca şi cele două autostrăzi, a Moldovei şi a Unirii, „se regăsesc între priorităţile Guvernului”.

CITESTE SI: Ziua Unirii, pe scurt. Cine, cum şi de ce i-a aruncat primarului Chirica cu iaurt în faţă

Sunt singurele angajamente mai mult sau mai puţin concrete făcute de şeful Guvernului la Iaşi pe 24 Ianuarie 2023. Ele merită reţinute, pentru că anul viitor este unul electoral, iar declaraţiile de atunci – pe care le va face probabil viitorul premier Marcel Ciolacu, dacă rocada PSD-PNL se va aface conform înţelegerii – vor avea sens doar puse în oglindă cu cele de acum. 

Comentarii