Comunismul întors pe dos

*

În Rusia anilor treizeci, pentru creşterea conştiinţei revoluţionare a maselor, a fost făcut următorul experiment: locuitorii unor sate izolate din inima ţării – sovieticii aveau oroare de margine, care după concepţia lor era nesfârşită pentru ţara lor, de aceea denumeau inima ţării chiar şi ţinuturile din Tadjikistan, Kazahstan şi din îndepărtată Siberia – au fost rebotezaţi printr-o oficiere civilă, primind certificate de identitate schimbate ce purtau numele unor personalităţi celebre. Mai întâi, pentru că biserica aruncase anatemă asupra lui Tolstoi cu câtva timp înainte de izbucnirea Revoluţiei, mulţi au primit certificate cu numele lui Tolstoi. Apoi fiindcă erau populari şi Gogol, şi Puşkin, şi Maxim Gorki, şi alţi clasici ai literaturii ruse, mujicii ruşi au adoptat aceste nume.

Experimentul nu a dat însă rezultate la care se aşteptau liderii noului regim. Nici Puşkinii, nici Gogolii, nici Tolstoii, ca să nu mai vorbim de cei – ce-i drept foarte puţini – ce au primit în mod clandestin numele lui Fiodor Mihailovici Dostoievski nu s-au arătat prea docili. Ţăranii care purtau numele lui Tolstoi aveau tendinţe anarhiste, deveneau brusc habotnici şi foarte încăpăţânaţi. Gogolii erau dimpotrivă cât se poate de umili şi de obedienţi, dar în anumite zile cădeau în misticism, închinându-se atât la crucile ascunse prin diferite unghere ale caselor, cât şi la steaua roşie abordată pe cupolele vechilor biserici. Cei rebotezaţi cu numele lui Alexandr Sergheevici Puşkin se manifestau ca nişte zurbagii fără pereche şi luau peste picior ideologia marxist-leninistă. Şi mai neastâmpăraţi se dovedeau a fi noii Esenini şi noii Maiakovski, care întorceau lozincile pe dos, iar atunci când erau prinşi de organe, îşi puneau ştreangul de gât.

În fine, doar numele de Lenin, Stalin, Marx şi Engels au avut efectul aşteptat. Mujicii rebotezaţi cu aceste nume se lepădau de Dumnezeu, dădeau foc la icoane şi biserici, devenind oameni fideli noului regim.

Oare de ce nu se implementează un astfel de experiment şi în România zilelor noastre, unde globalismul şi neomarxismul încep să prindă rădăcini?!

Având în spate experienţa sovietică, am putea sări peste prima etapă, renunţând la a pune numele unor personalităţi demarcă ai culturii noastre grupurilor experimentale, atent selecţionate. Am putea trece direct la etapa a doua: botezând electoratul marginal cu numele de Barna, Cîţu, Bulai, Cioloş şi, de ce nu, Armand Clotilde, Raluca Turcan, Alin Gorghiu, Rareş Bogdan, Iohannis, Orban, ba chiar şi, Având în vedere că la noi opoziţia reprezintă cealaltă faţă a puterii, Ciolacu, Şoşoacă, Grindeanu şi ceilalţi?!

Trebuie să spun că în Zanea, un experiment similar s-a născut în mod natural, fără nici un fel de emfază, majoritatea copiilor poartă numele de Maradona şi de Ferdinand…

Dar fiindcă tot se apropie sezonul rece, când facturile la gaze şi energie vor creşte, nu credeţi că ne-ar prinde bine un astfel de experiment?

În fond, dacă stăm să ne gândim mai bine, Lenin, prigonind biserica, spunea că Dumnezeul lui e curentul electric. În curând, o să ne închinăm şi o să facem pelerinaje nu la sfintele moaşte, ci la facturi.

*

M-am dus la piaţă, pâinea feliată cu cereale pe care ieri am luat-o cu 3.2 lei, azi costa 3.5 lei. Inutil să mai adaug că acum o săptămână sau, poate, să zicem, două, aceeaşi pâine se vindea cu 3 lei.

S-a scumpit, m-a anunţat vânzătoarea. O doamnă în vârstă, cu o figură destul de sumbră, dar amabilă în felul ei, care obişnuieşte să fumeze ţigară după ţigară, ieşind din magazin, şi sprijinindu-şi cu eleganţă cotul de pervaz. Când vede că se apropie un cumpărător, lasă ţigara aprinsă în scrumiera improvizată dintr-un borcan de dulceaţă şi intră în magazin.

Deci, s-a scumpit zic. De ce, din cauza ploilor?

Poate şi din cauza ploilor, răspunde doamna. Creşte grâul, cresc şi buruienile, cresc şi preţurile… Altfel, cum?

Dacă cresc, înseamnă că nu scad. Dar şi când o să scadă… O să aibă, într-adevăr, de unde scădea.

Veţi spune că preţul la pâinea mea a crescut nesemnificativ. Nu se prea simte la buzunar. S-a rotunjit. E şi mai comod acum să cumperi o pâine cu 3,5 lei, nu trebuie să te mai cauţi de mărunţiş prin buzunare. Şi nici să aştepţi ca doamna să-ţi dea drept rest un căuş întreg de bănuţi strălucitori de aramă, pe care, ca să nu te încurci, îi laşi pe pervaz, lângă scrumiera cu ţigara încă aprinsă.

Da, desigur, cresc nesemnificativ, dar cresc constant. Şi dacă o să continue tot aşa, la toamnă sau la iarnă, ca să cumpărăm o pâine va trebui să aducem bani cu roaba.

Asta, apropo, de creşterea puterii de cumpărare a românilor, de care ne vorbea pe un ton triumfător dl. prim ministru Cîţu.

Nu vă speriaţi, au fost şi au să vină vremuri mult mai rele. Când pentru a-ţi putea cumpăra o pâine veneai cu căruciorul plin de bancnote, iar a doua zi aduceai, pentru a cumpăra aceeaşi marfă, baloturi de bani într-o remorcă.

Fantastice vremuri!

Oare unde s-au dus?! Dar oare de ce premierul se străduieşte, chiar şi acum, înainte de moţiunea de cenzură, împrumutându-se frenetic în dreapta şi stânga, la dobânzi pipărate, să le aducă înapoi?!

Îi iese cumva, ceva, din afacerea asta sau o face în numele prosperităţii ţării?

*

Căci, în viziunea dlui Cîţu, nu duduie doar economia, ci a crescut în mod halucinant şi puterea de cumpărare a populaţie. Cum s-a întâmplat asta, nu ştim. Iar dl Cîţu, în mesajul său încifrat, împroşcând multe consoane şi un număr aproape insignifiant de silabe pe micul ecran, nu ne dă nici o explicaţie. Sau dacă o dă, o dă doar pentru cei care reuşesc să descifreze limbajul său fonfăit.

Ceea ce spune domnia sa e neverosimil, contrar legilor de funcţionare a economiei unei ţări. Dar la noi, după cum ştim, neverosimilitatea face casă bună cu puterea, oricare ar fi ea. Preţurile cresc, inflaţia creşte şi ea într-un mod galopant. Salariile sunt îngheţate, sunt îngheţate şi pensiile. Şi atunci de unde vin resursele pentru creşterea puterii de cumpărare a populaţiei?!

Din banii negri, din eludarea taxelor vamale, din traficul de mărfuri făcut pe sub mână, inclusiv din traficul de droguri, de ţigări de contrabandă, de carne vie şi de organe sau din vorbăria goală transmisă de factorii puterii prin intermediul micului ecran?

Am putea, desigur, să luăm în calcul şi o altă resursă: după pandemie cei care şi-au pierdut slujbele în străinătate s-au întors la locurile lor de muncă şi au început să trimită sacii de bani în ţară?!

Poate că într-una din zilele acestea, după ce pică el sau moţiunea de cenzură, dl Cîţu sau urmaşii săi, pentru a face ca economia să bubuie şi mai tare, o să se lămurească şi asupra acestor chestiuni şi o să pună taxe şi pe economiile obţinute, cu atâta trudă şi atâtea sacrificii, de diasporă ce i-a susţinut ieşind în stradă, şi acum, în disperarea de cauză, continuă să trimită rudelor apropiate rămase, deocamdată, acasă, bani, pentru ca aceştia să poată face faţă traiului de zi cu zi.

Sau, poate cine ştie, o să impoziteze şi piaţa neagră, aducând-o uşor, uşor, cu ajutorul unor pârghii (informatori racolaţi din rândul lumii interlope) la suprafaţă.

*

Mai zilele trecute, cu puţin înainte de scandalul provocat de dosarul său american şi de ruptura cu Dan Barna şi Cioloş, dl prim ministru Florin Cîţu a lansat câteva idei mai mult decât incitante în ceea ce priveşte prezentul şi viitorul României. Că noi avem în prezent cea mai mare creştere economică din tot spaţiul european, e deja de domeniul trecutului. Desigur, ţările occidentale dezvoltate salută boom-ul României, dar totodată sunt uşor îngrijorate, pentru boomul nostru economic cu totul şi cu totul neaşteptat. Dacă vom merge tot aşa, în câţiva ani vom ajunge din urmă ţările puternic industrializate, cum e Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Suedia şi apoi le-o vom lua, desigur, înainte. În viziunea dlui Cîţu avântul nostru economic va fi de neoprit.

Cert este că România are un viitor mai mult decât strălucitor. În anii care vor urma, România, a spus dl. Cîţu, va cunoaşte cea mai înfloritoare perioadă din istoria sa. Vom trece, printr-un fel de epocă de aur, când totul va înflori. Va fi epoca Cîţu, comparabilă probabil doar cu epoca lui Pericle, dacă ar fi să avem un reper istoric.

Căci, trecând peste toţi cei care nu au încredere în el, dl. Cîţu a promis că va deveni cel mai bun prim ministru al României (poate nu numai al României) din ultimii o sută de ani.

Oare de ce, în afară de preşedintele Iohannis, şi de câţiva foşti pedelişti, nimeni nu-l crede pe cuvânt?!

Nichita Danilov este scriitor şi publicist