Constantinescu, Levantul şi pseudo-ştiinţa

Au cumpănit ei la ceas de taină şi sub efectul iluminatei coana Joiţica, fie iertată, au copt o idee năstruşnică. La cât de mare este egoul lui Emil, care s-a crezut ba urmaşul lui Cuza Vodă, ba lider regional şi câte şi mai câte, se cade ca naţia să-i fie recunoscătoare, punându-i la picioare o părticică din bugetul statului – nesemnificativă, şi-au zis ei -, cam două milioane de euro/an, cu scopul de a-i gâdila orgoliul şi dacă se poate să facă şi ceva cercetare cu privire la… civilizaţia Levantului. Care Levant? Pai ăla din căpşoarele lor căptuşite cu idei fanariote, precum că bugetul statului există pentru a alimenta orgolii, pseudo-caractere şi pseudo-ştiinţă. La un asemenea ideal înălţător a subscris degrabă fanariotul de serviciu C.P. Tăriceanu, specialist cu state vechi în politica levantină şi premiant al cutezanţei de a face şprafcă din bugetul ţării.

Ce e Levantul? Un concept geopolitic şi cultural destul de vag, menit să alimenteze megalomania unor belferi. Ţările de mare tradiţie culturală şi putere economică (noi nu suntem nici una, nici alta), de regulă foste imperii coloniale îşi permit să studieze civilizaţia lumii, ca unii care au interese planetare. Aşadar, la Londra, Paris, Berlin, Moscova sau Washington există institute specializate în mai toate domeniile care privesc civilizaţia universală. Interesele geopolitice conlucrează cu banii şi tradiţiile lor culturale. Este România în situaţia de a le urma exemplul, altfel decât din maimuţăreală? O, da!, poate fi dacă ne amintim că în mandatul lui, Constantinescu s-a autoproclamat personalitate mesianică (spre exemplificare a afirmat mândru că simpla lui alegere a rezolvat toate problemele postcomunismului, închizând acest capitol) şi lider zonal levantin (acum, cu institutul pe care-l păstoreşte, am înţeles, în fine). Mai rămânea doar ca toate acestea să poarte un nume şi i s-a zis Institutul Levantului.

Ziariştii au fost curioşi să afle cu ce se ocupă acesta, cine îl finanţează şi cu ce finalitate ştiinţifică. Au aflat că şeful este plătit ca un secretar de stat, că bugetul este pus la dispoziţie de către Senat şi îl depăşeşte pe cel al oricărui altuia, aflat sub oblăduirea Academiei Române. O trăsătură a paradoxului românesc este şi faptul că suntem singura ţară din lume în care Senatul, organ legislativ, subvenţionează din bugetul său un institut pretins ştiinţific. De aceea e România altfel, ca să-l citez pe domnul Lucian Boia.

Domnul Constantinescu s-a comportat iniţial civilizat – deh! e doar pe tărâmul civilizaţiei – şi a acceptat promisiunea de a discuta despre raţiunea de a fi a institutului. Apoi s-a răzgândit, şi cu morga lui academică de gâgă, a decis că nu mai poate rupe din preţiosul timp pus în slujba propăşirii Levantului, oferind spre edificare o fiţuică ce conţinea niscaiva informaţii despre cum se poate mima ştiinţa parazitând bugetul statului şi tăind frunză la câini. Atât. În rest, domnul preşedinte nu mai coboară din Olimp pentru a da samă muritorilor de rând, care n-au decât să-i privească spatele şi să se bucure că au avut şansa de a se intersecta cu el şi de a fi luminaţi de geniul lui de necuprins. Biata coană Joiţica se va fi întors în mormânt, aflând cât de neghiob poate să-i fie pupilul.

Aflăm că printre înălţătoarele idealuri ale institutului este şi… salvgaldarea păcii universale. Deci ţineţi-vă bine, dragi levantini, dacă nu ştiaţi: Constantinescu a ajuns făcător de pace! El, care a abandonat lupta în România sub pretextul penibil că „l-au învins structurile”. Mesia din Balcani a eşuat lamentabil în ţara lui, dar lumea îi va fi recunoscătoare. Probabil că la institut se studiază… viaţa şi opera liderului incomensurabil.

Deci domnul Constantinescu nu dă samă decât lui Tăriceanu. Nimeni în comunitatea academică nu ştie cu ce se ocupă aşa-zişii cercetători ai Levantului. Dar nici măcar Constantinescu nu are habar. A protestat Academia Română împotriva imposturii, dar fără niciun rezultat. Poate cineva să încovoaie voinţa de neclintit a lui Tăriceanu de a-şi bate joc de banul public?

Guvernul Orban a ratat ocazia de a tăia fondurile acestui institut caricatural. Iar dacă nu o face în exerciţiul bugetar următor, se umple de ruşine şi devine complicele belferilor. Jucăria lui Constantinescu merită aruncată la gunoi, iar personajul concediat pentru a-şi scrie memoriile. Dacă-i este conştiinţa pavăză, ne va spune cum a trădat idealurile unei generaţii şi încrederea lui Corneliu Coposu. Altfel mai bine nu le mai scrie. Până atunci, toate institutele de cercetare din România au datoria morală de a se dezice de această impostură. Şi dacă nu o fac, devin complice. Însă făcătura lui Constantinescu nu este singura din peisajul nostru academic. Despre altele, pe curând.

Mihai Dorin este istoric şi publicist