Cristian Grosu: Soluţia sigură şi simplă de rezolvare a crizei bugetare

Riscul de-a comite erori care să ducă le efectul invers decât cel scontat – adică veniturile să crească mult prea puţin faţă de prejudiciile încă neevaluate corect pe care aceste măsuri să le producă în ecomomie. Pe de altă parte, România mai are numai o singură lună la dispoziţie să producă şi să arate ”ceva” la Bruxelles în materie de readucere sub control a deficitului bugetar – ăsta e un adevăr peste care nu se poate trece, căci pierderea fondurilor europene ar înseamnă mult mai mulţi bani decât se chinuie guvernul să economisească sau să stoarcă din economie.

Dar oare nu e limpede că nu poţi pune ordine, în numai 2-3 luni, într-un sistem fiscal plin de excepţii, derogări, prioritizări greşite şi vulnerabil la evaziune şi contrabandă? Să fim realişti: Nu acesta e momentul unei astfel de schimbări de bară – cu studii de impact făcute pe genunchi şi cu o profundă necunoaştere a mediului de afaceri – în buza unui an electoral în care ambele partide de guvernământ au probleme cu propriile electorate:

PSD doar se va preface că taie cheltuielile statului – pentru că acolo, la stat, e electoratul său – de aia a si mutat pentru anul viitor măsurile de ”reformă a administraţiei” anunţate de Marcel Ciolacu; Iar PNL numai se va preface că pune ordine în sistemul fiscal – atâta vreme cât acolo, în linia antreprenoritului e electoratul său.

Dat fiind, deci, că avem de obţinut 12-15 miliarde în următoarele luni, pe fondul haosului din discuţiile pe măsurile fiscale, soluţia este, după opinia noastră, compusă din 3 paşi, cu argumentele aferente:

A, Creşterea cu 10 (zece) % a tuturor taxelor (cu excepţia TVA), de orice fel, începând cu 1 septembrie – pentru rezolvarea rapidă a crizei deficitului bugetar – pentru anii 2023 şi 2024

Argumentele:

1, Se poate face simplu, cu o simplă Ordonanţă de Urgenţă şi s-ar obţine venituri cu 10% mai mari în buget: ar fi vorba de venituri de circa 50 miliarde de lei anual, colectate uşor, cu actualul mecanism de colectare.

2, Procetul de 10% e suportabil pentru totă lumea:

, Măsura ar fi la fel de intempestivă precum măsurile fiscale deja propuse, dar cu efecte nefaste mai mici pentru economie;

, Nu ar creşte de 3 ori (cu 200%!) impozitarea microîntreprinderilor (cum spunea guvernatorul Isărescu, când era vorba de creştere a cheltuielilor cu pensiile de 40%: ”nicăieri în lume nu există creştere de 2 cifre la aşa ceva” – aşa şi în economie, nu există taxă care să crească brusc cu 3 – trei! – cifre);

, Nu ne-am pierde în chestiuni complicate de calcule, praguri, deduceri, treceri de la impozit pe profit la venit sau invers – nu s-ar da peste cap contabilităţile a 2-300.000 de firme;

, nu ar da peste cap bugetele de investiţii şi dezvoltare ale oricărei companii, mică sau mare

, chiar ar fi de unde să se crească cu 10%: avem cea mai redusă fiscalitate – in numai o lună nimeni n-ar simţi mare lucru în materie de taxe, iar statul si-ar aduna 50-60 miliarde pe an (12-15 miliarde pe trimestru, adică inclusiv în 2023) bani fără nicio bătaie de cap şi, mai ales, fără să stea cu inima cât un purice să vadă ce efecte se vor produce in economie, câte companii vor trece la gri sau la negru, câte se vor închide.

3, Procedura ar fi simplă, ar aduce bani la buget începând cu a doua lună de la legiferare: nu ar modifica decât o singură cifră.

Printr-o atare măsură statul ar rezolva criza bugetară din 2023 si 2024 + economia ar putea suporta imprevizibilitatea creşterii poverii fiscale + s-ar câştiga timpul necesar ca, până în 2025 (anul de după alegeri) să se conceapă un sistem fiscal coerent – fără improvizaţiile şi mai ales fără caracterul reactiv care caracterizeză fiscalitatea românească de 30 de ani încoace.

S-ar câştiga, deci, timp:

B, Regândirea sistemului fiscal pentru perioada de după 2025

Argumente:

1, Pentru ca sistemul fiscal să fie eficient, trebuie gândită o strategie economică în baza căreia să se aşeze fiscalitatea: Codul Fiscal e singurul instrument prin care un stat cu o economie liberală îşi poate modela economia

2, Orice măsuri fiscale noi trebuie luate numai după serioase studii de impact asupra economiei aşa cum e ea acum: dacă vrem să dispară nişte companii sau nişte sectoare, trebuie să ne gândim nu doar la ce punem în loc, ci şi ce se va întâmpla cu antreprenorii şi salariaţii din aceste companii şi sectoare; nemaivorbind de faptul că economia e ceva foarte diferit de statisticile cu care lucrează teoreticienii nostri în ale economiei, care n-au condus niciodată o companie.

3, Noua legislaţie fiscală va trebui debranşată de la prociclicitatea care o caracterizează de 30 de ani – adică de la politicianismul grosier, inconştient şi demagogic, care explodează întotdeauna când se ajunge la crize fiscal-bugetare: când se ajunge la bani, toată lumea fuge – aşa cum a fugit premierul Ciolacu ieri de la conferinţa de presă când au început întrebările.

”Politicianismul grosier, inconştient şi demagogic”: să vorbim şi de varianta concretă a acestei înşiruiri de epitete, care macină de 20 de ani bugetele României:

C, Restaurarea principială a fiscalităţii: Dezvoltare vs. Voturi

E foarte multă teorie privind cauzele crizelor bugetare ale României, însă dincolo de ele se ascunde o criză structurală de aşezare a societăţii:

Absolut tot sitemul politico-guvernamental – şi, deci, fiscal-bugetar – din România are în centru primarul de comună:

Deşi e mult spus ”de comună”: marea problemă a României este că, din circa 2800 de comune, 2000 NU îşi pot plăti singure salariile nu îşi pot finanţa aparatul administrativ. Zeci de miliarde se duc de la Buget (mai ales din TVA) pentru a asigura supravieţuirea financiară a acestor entităţi inutile.

Or, o entitate teritorială care nu-şi poate finanţa administraţia nu are nicio raţiune de a exista juridic. Singura raţiune este pur electorală: administraţiile locale nu sunt privite ca gestionare ale comunităţilor, ci ca agenţii electorale la firul ierbii.

Oricât ar fi de dificil de realizat politic un asemenea demers, prima cale de-a scădea cheltuielile publice este reforma administrativă în funcţie de capacitatea comunităţilor de-a-şi întreţine administraţiile:

Asta ar fi reforma administrativă adevărată – de care vorbeşt şeful partidului cu cel mai mulţi primari – şi nu desfiinţarea posturilor vacante din Educaţie (unde e plin de suplinitori), din Sănătate (cu spitale depopulate de personal sanitar), din Poliţie, sau din alte sectoare unde există un deficit real şi devastator de personal calificat.

************

Asta ar putea fi o abordare logică a crizei de timp în care se află guvernul şi, odată cu el, economia şi societatea: Putem rezolva o problemă simplu şi rapid, câştigând spaţiu de manevră pentru a face lucrurile bine, pe baza experienţelor devastatoare pentru dezvoltare de până acum.

SURSA: cursdeguvernare.ro