De Business

Punem punctul pe știi

Cum a ratat Iaşul să aibă primul terminal de marfă din regiune

luni, 07 septembrie 2020, 01:49
3 MIN
 Cum a ratat Iaşul să aibă primul terminal de marfă din regiune

Directorul unei companii specializate în transport şi transfer de marfă a declarat că „am vrut să vin cu banii, am vrut să deschidem cargo la Iaşi, însă nu ne-au dat clădirea” Aviaţiei Utilitare.

La o dezbatere online desfăşurată vineri, şeful unei companii de handling a dezvăluit că s-a oferit să preia unul din imobilele aflate în administrarea Aeroportului Iaşi ca să amenajeze un terminal cargo.

„Eu am vrut să vin cu banii şi nu m-au lăsat. Suntem Numărul 2 în lume la acest tip de activitate, am vrut să deschidem cargo la Iaşi, însă nu ne-au dat clădirea”, a declarat Cristian Paris, directorul companiei de handling Manzies Aviation România, care operează şi la Iaşi (încărcare/ descărcare şi transfer bagaje şi colete).

„Au dat sediul Aviaţiei Utilitare la MAI (pentru amenajarea de către Inspectoratul General de Aviaţie a unei staţii regionale SMURD, n.r.), iar acum au luat-o înapoi. I-am rugat din nou”, a mai spus directorul Manzies, fără să precizeze dacă până vineri a primit vreun răspuns.

Amintim că cedarea în mod gratuit către IGA a clădirii şi terenului Aviaţiei Utilitare, societate care a dat faliment, a fost anulată în această vară, dat fiind că pe parcursul unui an de la predarea imobilului nu s-a făcut niciun demers pentru amenajarea staţiei de intervenţie rapidă.

Cristian Paris a mai spus că, în 2012, pe Aeroportul Iaşi s-au transportat 6 tone de marfă, vârful a fost atins în 2017, 57 de tone, pentru ca anul trecut acest volum să scadă la doar 9 tone.

„Cargo a fost găina cu ouăle de aur în pandemia asta. Nu am avut unde să trimit cargo în ţară”, s-a plâns el de acest domeniu cu o acoperire naţională foarte slabă în materie de terminale de marfă.

Prezent la dezbaterea online, ministrul Costel Alexe i-a transmis cu subînţeles directorului companiei de handling să mai aştepte cu banii până după 27 septembrie. El a amintit şi de proiectul centrului intermodal de la Holboca, proiect promovat de ultima administraţie liberală a CJ odată cu extinderea Aeroportului din perioada 2013-2015.

La rândul lui, Alexandru Anghel, fostul director al aerogării ieşene, acum coordonatorul proiectului noului aeroport de la Braşov, a spus că, „dacă vrem să dezvoltăm un terminal cargo pentru volume mari de marfă, e nevoie de toate cele trei tipuri de transport – aerian, rutier şi feroviar”. El a adăugat că, potrivit unui studiu pe care l-a făcut pe Iaşi cu trei ani în urmă, specificul zonei era dat de comenzile online.

„Pentru faza incipientă de cargo se poate începe cu cala avionului, pentru că pasagerii nu mai călătoresc cu atât de multe bagaje. Trebuie pornit cu un operator mare şi nu e necesară o investiţie spectaculoasă. Important e să fii primul din regiune care face genul acesta de activitate, ca să atragi spre Iaşi fluxul de marfă care pleacă spre Bucureşti sau Cluj”, a mai spus Anghel.

Clădirea fostei Aviaţii Utilitare era menită să găzduiască administraţia Aeroportului şi un prim terminal cargo. Deşi conducerea CJ a făcut presiuni pentru demiterea lui Alexandru Anghel, directorul Aeroportului până la sfârşitul lui 2017, pe motiv că nu ar fi grăbit procedura de amenajare a clădirii, după instalarea noii administraţii a regiei nu s-a mai întâmplat nimic.

Motivul invocat atât de şefii Aeroportului cât şi de forul tutelar al regiei, Consiliul Judeţean, a fost că o reconsolidare urmată de reamenajarea clădirii ar fi prea scumpe.

Comentarii