Cum l-a convins Dinamo pe David Popovici să renunțe la Steaua

marți, 28 septembrie 2021, 11:52
1 MIN
 Cum l-a convins Dinamo pe David Popovici să renunțe la Steaua

Dinamo a surprins pe toată lumea când a anunțat, luni seară, transferul lui David Popovici (17 ani), sportivul care a impresionat la Europenele de juniori pentru natație, dar și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din curtea marii rivale, Steaua.

Popovici are planuri mari legate de cariera sa și tocmai de aceea este foarte atent la detalii. Sportivul se pare că a fost atras de Dinamo datorită condițiilor mai bune de antrenament. Dinamo dispune de un bazin olimpic (50 metri), spre deosebire de Steaua, un argument extrem de puternic în susținerea ideii de a face pasul în curtea rivalilor. Cei de la CSA Steaua dispun de două bazine de polo, de 33 de metri și de 25.

Tatăl lui Popovici, cel care-i reprezintă interesele, a făcut o cerere prin care a solicitat dezlegarea de clubul Steaua, potrivit unor surse. Abia apoi, David Popovici, care a fost de acord cu mutarea, și-a pus semnătura pe noul contract.

În plus, se pare că pentru Popovici ar fi contat și faptul că la Dinamo se află și Robert Glință, un alt înotător care a reprezentat România la JO de la Tokyo și care este legitimat la Dinamo.

Aflați amănunte de pe digisport.ro.

Comentarii