Cum se fraudau concursurile de angajare la primăria Timişoarei. Lucrări scrise peste noapte!

miercuri, 15 septembrie 2021, 11:40
3 MIN
 Cum se fraudau concursurile de angajare la primăria Timişoarei. Lucrări scrise peste noapte!

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat miercuri că a făcut o plângere penală la DNA privind o posibilă reţea care ar fi fraudat mai multe concursuri organizate în primărie în 2018 şi 2019: "Suntem în faţa unui posibil sistem de fraudare, premediat şi sistematic, care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ani, cu complicităţi potenţiale, cel puţin la vârful serviciului de resurse umane".

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul indirect al DNA, care a cerut o serie de documente în cazul unui fost angajat. Pornind de la unele neconcordanţe în dosarul de concurs al acestuia, din primele verificări ale primarului ar exista dovezi concludente că cel puţin 7 funcţionari ar fi fraudat concursurile de ocupare a unor posturi publice, lucrările pe care le-au prezentat nefiind scrise de ei.

"Surpriza a fost că aceeaşi caligrafie este prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane. În cazul altor angajaţi am găsit doar deosebiri izbitoare, inexplicabile altfel decât prin fraudă.

Suntem în faţa unui posibil sistem de fraudare, premediat şi sistematic, care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ani, cu complicităţi potenţiale, cel puţin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este şi mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii", spune Dominic Fritz.

Cum ar fi funcţionat sistemul?

La proba scrisă, candidaţii care şi-au aranjat concursul au dat nişte răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut în a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcţionarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, şi să înlocuiască lucrarea candidatului cu lucrarea comandată şi redactată ulterior.

"Ghinion că a rămas în dosar lucrarea scrisă de către echipa falsificatoare, cu caligrafie identică la mai mulţi candidaţi. Şi sunt sigur că cele 7 cazuri pe care le-am descoperit la o verificare punctuală sunt doar vârful icebergului. Sper că DNA va lua la puricat toate dosarele de concurs din ultimii ani", afirmă primarul Timişoarei.

Dominic Fritz a reorganizat Primăria Timişoara în iulie 2021 şi a restructurat printre altele şi Serviciul Resurse Umane, noua organigrama fiind însă contestată în instanţă de un grup de sindicalişti incluzând-o şi pe fosta şefă de la resurse umane.

"De aici şi rezistenţa la noua organigramă: pierderea unor funcţii nu înseamnă doar că unii nu-şi mai iau un salariu bun de la stat, ci destructurarea acestui sistem corupt, care i-a făcut puternici şi bogaţi.

Se pare că miza încercărilor de a suspenda sau anula noua organigrama în instanţă este să se întoarcă unii corupţi pe post înainte să putem descoperi toate aceste mizerii penale" a mai declarat Dominic Fritz.

Plângerea penală a fost transmisă miercuri dimineaţă la DNA – Serviciul teritoral Timişoara, pentru posibile fapte de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

SURSA: hotnews.ro

 

 

 

Comentarii