Cum trebuie citite declaraţiile anti-americane ale Renatei Weber?

De pildă, Eugen Tomac, preşedintele PMP, a declarat că „atacurile la adresa Statelor Unite demonstrează cât de subtil şi de periculos acţionează Rusia“. Iar faptul că autorul interviului, Bogdan Duca, „politolog şi teolog“, a scris pentru Sputnik şi este adesea citat pe site-ul oficial de propagandă al Kremlinului nu face decât să întărească acest gen de asocieri.

Însă o astfel de interpretare, care poate fi probabil utilă din perspectiva retoricii politice, este totuşi în bună măsură forţată. E adevărat, Renate Weber are evident convingeri anti-americane, dar nu pentru că ar fi în slujba Moscovei, ci pentru că e în consonanţă cu un consistent curent anti-american existent la Bruxelles, în Parlamentul European, din care face şi ea parte (şi în care speră, desigur, să revină, după alegerile din 2019, pe listele ALDE). Reiese asta destul de clar şi din ceea ce spune ceva mai târziu în interviu când ţine să disocieze Europa de America atunci când vine vorba de „Occident“: „Logic, sentimental, prin apartenenţa culturală, Occidentul meu e Uniunea Europeană. Şi din punct de vedere raţional, Occidentul meu este tot UE“. O adevărată declaraţie de dragoste pentru Uniunea Europeană, poate din convingere poate din raţiuni pragmatice, din moment ce a face parte din establishment-ul de la Bruxelles este avantajos din toate punctele de vedere. Nu este una dintre ideile exprimate frecvent la Berlin aceea că solicitările Washingtonului privind necesitatea creşterii ponderii bugetului pentru apărare până la 2 procente sunt nerealiste? Nu au îndemnat cu puţină vreme în urmă miniştrii de finanţe german şi francez industria europeană de armament să se consolideze pentru a micşora dependenţa de cea americană? Şi nu a spus recent Emmanuel Macron că nu ne mai putem baza pe America şi că trebuie să ajungem la o înţelegere cu Rusia privind un nou cadru de securitate pe continent?

Cu alte cuvinte Renate Weber nu face decât să se facă ecoul unui curent anti-american mai vechi prezent în vestul Europei, care beneficiază din plin de percepţiile negative induse de declaraţiile abrazive ale lui Donald Trump. Un sondaj Gallup din 2017 releva că percepţia favorabilă asupra Statelor Unite a scăzut masiv, cu mai mult de 10 procente în rândul ţărilor NATO (cu 26 procente în Marea Britanie!). E interesant de remarcat şi faptul că pe acest fond şi în România, deşi nivelul percepţiei favorabile faţă de Statele Unite rămâne comparativ la cote relativ ridicate (41 de procente) se înregistrează o scădere importantă, de 18 procente, faţă de situaţia de acum doi ani, tendinţă care deja este exploatată de lideri de opinie aflaţi sau nu în siajul Moscovei. Acest tip de anti-americanism îl regăsim atât în zona de stânga din care provine şi Renate Weber (ALDE este ca orientare mai la stânga decât grupul socialist) cât şi în cea de extremă dreapta, în ascensiune în Germania, Franţa, Austria sau Italia. În cazul celui de-al doilea grup, din care se revendică şi Bogdan Duca, autorul interviului cu Renate Weber, regăsim şi puternice afinităţi faţă de Vladimir Putin şi Rusia, în care văd apărători ai valorilor tradiţionale în faţa derapajelor progresiste.

Realitatea este că actuala fractură transatlantică ne pune, ca ţară, în faţa unei imense provocări în perioada următoare. Vom vedea tot mai des cum politicienii vor încerca să exploateze în favoarea lor această falie. Aşa cum o face şi Renate Weber. Marea problemă e că ştim din istorie că un nou cadru de securitate european, agreat cu Rusia, poate însemna ceva diferit la Paris, la Berlin sau la Moscova şi că, fără americani, ambiţiile Rusiei vor fi greu de ţinut în frâu în arealul Europei de Est.