Cutremurul oamenilor

Gheorghe Ursu se născuse în Basarabia, la Soroca, într-o familie evreiască după mamă, ai cărei bunici şi unchi fuseseră ucişi la Auschwitz şi, după raptul teritorial săvârşit de Stalin, se mutase cu familia la Galaţi, făcând mai apoi studii de inginerie în construcţii. După devastatorul cutremur din 4 martie 1977, care a pus la pământ o mare parte a blocurilor interbelice din centrul Bucureştiului, dar şi câteva construcţii socialiste unde se furase masiv din materiale, conducerea "superioară" de partid se pusese pe analiză şi pe treabă pentru a găsi vinovaţii şi a preîntâmpina tragedii viitoare. Elanul însă nu a ţinut prea mult. După doar patru luni, la şedinţa de analiză a Consiliului Popular de la Sectorul 7 al Capitalei, ţinută pe 17 iulie în acelaşi an, se conchidea sec: "Nu vă poate ajuta nimeni, descurcaţi-vă cum puteţi! Şi aşa s-a exagerat cu (sic!) cutremurul din 4 martie!". Gh. Ursu a fost implicat în calitate de expert în aceste analize de rezistenţă a clădirilor şi a rămas şocat de decizia partidului de a suspenda acţiunile de refacere şi consolidare a clădirilor afectate de cutremur scriind mai târziu în jurnal, pe 29 ianuarie 1983, astfel: "Ce a fost cu Ceauşescu e total dement, dar după toate probabilităţile demenţa va creşte, aşa e jocul, el se crede Dumnezeu." Cum o colegă de birou, vigilentă, l-a turnat la Securitate, a fost arestat în septembrie 1985, pe motivul inventat că ar deţine valută, fiind pus în celulă cu doi mardeiaşi interlopi (Marian Cliţă şi Gheorghe Radu) care erau turnători la Securitate şi care au primit sarcina de a-l maltrata zilnic. Va muri în mai puţin de două luni, din cauza unui sadic anchetator securist, maiorul Marin Pîrvulescu, care zburdă şi azi în libertate deşi, în urma grevei foamei făcută de fiul lui Gh. Ursu, în 2014, a fost pornită o anchetă tardivă şi exasperant de lentă pentru crimă împotriva umanităţii şi tortură.

Poate că nu aş fi amintit acest caz tragic dacă nu aş fi înţeles, graţie cercetării istorice detaliate, bazată pe surse de primă mână publicate de Andrei Ursu pe http://gh-ursu.ong.ro şi pe arhiva CNSAS (caietele originale, documentele oficiale şi dosarul de anchetă), realizată în articolul lui Mădălin Hodor consacrat situaţiei de după cutremurul din 1977, publicat în Revista 22 – de unde provin toate citatele din această semnalare -, de ce l-a suprimat Ceauşescu pe inginerul Ursu. Pentru că, totuşi, era complet neverosimil ca o astfel de decizie (rară în anii 80) să fi fost luată doar de Tudor Stănică, fostul şef al Direcţiei a VI-a a Securităţii, de Cercetări Penale. E evident că Tudor Postelnicu l-a înştiinţat pe Ceauşescu şi e clar că acesta a aprobat, fie şi tacit, cum va face mai târziu şi Ion Iliescu în alte cazuri, execuţia. Citirea jurnalului îi va face pe ofiţerii de securitate să identifice un "bandit" care atacă virulent în scris "conducerea superioară de partid şi de stat". Apoi, găsesc explicaţia "trădătorului de ţară" care informase Europa Liberă despre situaţia din România post-cataclism astfel încât, la doi ani de la cutremur, Virgil Ierunca a putut citi pe post o analiză ucigătoare a unui "arhitect" asupra  situaţiei consolidărilor clădirilor din Bucureşti după seism. Violenţa cu care este torturat pentru a deconspira legăturile sale cu postul de radio de la Munchen, precum şi atacurile directe la cuplul dictatorial din jurnal îi vor aduce moartea. După cum arată documentele, Gh. Ursu ştia toate detaliile legate de oprirea lucrărilor de consolidare de după cutremur, pe care le trimisese Europei Libere, pentru că participase la întâlnirea convocată de Ceauşescu la CC, aşa cum recunoaşte în mărturia smulsă la interogatoriu: "În va­ra lui 1977 a avut loc la cel mai înalt ni­vel o consfătuire pe tema consolidării blo­­curilor în urma seismului din 4 mar­tie 1977 la care am participat şi eu în ca­li­ta­te de şef de proiect la consolidarea blo­cu­lui Patria din Bucureşti. Con­si­de­rând că la acea dată s-au luat hotărâri care nu co­res­pundeau realităţii eu m-am gândit că trebuie să fac ceva ca să se re­ia unele con­solidări, fapt pentru care am crezut că la prezentarea punctului meu de ve­de­re la Europa Liberă, unele organe din ţa­ra noastră vor intra în alertă şi vor lua măsuri".

La amintita şedinţă din 4 iulie 1977 (pe care Gh. Ursu o numeşte în jurnal "data la care Bucureştiul a fost lăsat să moară"), Nicolae Ceau­şescu nu a aşteptat sfârşitul prezentării autorităţilor locale şi şi-a început atacul abrupt, aşa cum îi era obiceiul când era extrem de iritat şi pornit pe ceartă, asupra primului-se­cretar de sector Gherghişan: "Cum ai lă­sat tovarăşe sectorul dumitale pe mâna ce­lor care vor să distrugă?". Blocaj. Mai de­par­te: "Pe dumneata te-a pus partidul, po­­porul să aperi fiecare casă, fiecare că­ră­midă. Dacă un expert e iresponsabil, tre­­buie să-i oprim pe iresponsabili". Şi mai rău. Apoi, înainte ca Gherghişan să-şi re­vi­nă, lovitura directă: "Câte comisii din as­tea mai lucrează astăzi?". Bâlbâieli. "De astăzi să nu mai existe nicio co­mi­sie. S-au primit plângeri de la cetăţeni că vin co­misiile şi intră în casă, nu sunt lăsaţi să-şi vadă de treabă. Cu ce drept co­mi­sii­le astea violează domiciliul ce­tă­ţe­ni­lor? De altfel, am dat ordin la Miliţie şi la Pro­cu­ratură ca de azi să fie băgate la închi­soa­re comisiile dacă mai apar".Tăcere. "Am hotărât să punem capăt comisiilor. S-a creat o psihoză. Se interzice în­chi­de­rea oricărui magazin. În sectoare s-au făcut acţiuni iresponsabile… Case care nu aveau nimic au fost cioplite, cică pen­tru a se vedea dacă stâlpul de beton nu are nimic. Case care acum 3 zile erau în­tregi, acum au schele, se demolează ten­cuiala. Zeci de imobile, fără nicio stri­că­ciune au fost scoase din funcţiune. In­ginerii şi proiectanţii au distrus cu mult mai mult decât ceea ce a fost distrus de cutremur. Nu există nicio justificare, ci pur şi simplu o concepţie greşită a pro­iec­tanţilor. Am examinat 5-6 imobile şi nu am văzut decât 2 stâlpi fisuraţi. S-au scos din funcţiune două cinematografe, spunându-se că n-au fundaţii. Nu ne apucăm să facem ceea ce nu s-a făcut cu 40 sau 50 de ani în urmă (subl. în textul original). S-au început lucrări de do­me­niul romanelor de aventuri (?!?) cu ex­per­tize, încercări cu aparate. V-a pus ci­ne­va să măsuraţi cum s-a construit acum 30 de ani? Numai nişte oameni ires­pon­sabili pot face ce am văzut eu pe Calea Vic­toriei… Ce-i aia că aşa au spus pro­fesorii? Ei răspund de Capitală, sau voi, secretarii de partid, care răspundeţi de fiecare zid distrus? Trebuie să-i tragem la răspundere şi pe proiectanţi, întreaga gândire trebuie revizuită… S-au apucat să ciocănească spunând ia să vedem fi­su­rile ascunse… Am fost de acord, dar voi aţi pus Capitala la pământ. În imobilele mari se vor face reparaţii locale, numai acolo unde se vede (subl. în textul ori­gi­nal) o ruptură. Nu cum am văzut că face (sic!) unii iresponsabili, care sparg cu cio­ca­nul pneumatic stâlpii, ca după aia să-i con­solideze! Trebuie să terminăm până la 23 August, în afara câtorva ca­zuri de clădiri ce le vom examina se­pa­rat. Ni s-au arătat, am văzut şi la tele­vi­zor, soluţii moderne… cu ciment… şi so­lu­ţii chi­mi­ce… Nu le-am văzut nicăieri pe şantiere. Am să interzic emisiuni din astea la televizor care nu se aplică în prac­tică. Sunteţi în stare să puneţi ora­şul jos la pă­mânt… (…) Nu se mai admite nicio re­pa­ra­ţie capitală… Se consideră din această cli­pă mobilizat tot institutul de cons­truc­ţii, împreună cu profesorii şi şcolile de construcţii. Tot ceea ce am spus nu este o indicaţie, ci un ordin obligatoriu."
La ora respectivă, concluzionează Mădălin Hodor, se vorbea, cu oarecare prudenţă, de un total de 6.000 de clădiri, care ar necesita operaţiuni de con­solidare. Ordinul lui Nicolae Ceauşescu a fost respectat. Consolidările în curs au fost oprite. Crăpăturile au fost acoperite cu tencuială, iar clădirilor afectate li s-a redat doar portanţa. Care e situaţia azi, "se sparie gândul"!

P.S. În Le tremblement des hommes, cartea apărută în exilul politic parizian al lui Paul Goma, e vorba tot despre 1977 în România, despre securişti şi anchete. Despre curaj, drepturile omului şi norocul de a deveni un caz mediatizat occidental ca să nu fii omorât precum Gheorghe Ursu, ci doar expulzat din ţară.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor