<< În luna martie, odată cu creşterea numărului de decese cauzate de Covid-19, în Marea Britanie, două spitale din nord-estul Angliei au început să prescrie vitamina D în doze extrem de mari. Studiile au sugerat că un nivel suficient de vitamina D, care se formează în straturile inferioare ale pielii, prin absorbţia luminii solare, joacă un rol central în funcţia imună şi metabolică şi reduce riscul anumitor boli respiratorii dobândite în comunitate. Dar concluziile au fost contestate şi nu a existat nicio recomandare oficială. Când secţiile de endocrinologie şi de boli respiratorii de la Newcastle upon Tyne Hospitals au făcut o recomandare informală către medicii săi, de a prescrie vitamina D, decizia a fost considerată una neobişnuită. „Opinia noastră a fost că acest tratament este atât de sigur şi că criza este atât de mare, încât nu avem timp să dezbatem”, a declarat dr. Richard Quinton, endocrinolog la Royal Victoria Infirmary din Newcastle.

Curând, clinicienii şi endocrinologii din întreaga lume au început să deybată dacă nivelurile suficiente de vitamina D ar putea avea un impact pozitiv asupra ratelor de mortalitate legate de coronavirus. Unii au considerat nutrientul un tratament eficient încă ascuns vederii; alţii s-au gândit că e o pierdere de timp. În martie, consilierii ştiinţifici ai guvernului au examinat dovezile existente şi au decis că nu sunt suficiente pentru a acţiona. Dar în aprilie, zeci de medici au scris la British Medical Journal descriind corectarea deficienţelor de vitamina D ca „un pas sigur şi simplu” care „conţine în mod convingător un remediu potenţial, semnificativ, fezabil, pentru reducerea Covid-19”.

În spitalele din Newcastle, pacienţilor cu deficienţe de vitamina D li s-au administrat doze orale extrem de mari de, adesea de până la 750 de ori mai mari decât doza zilnică recomandată de Public Health England. În iulie, clinicienii au scris jurnalului Clinical Endocrinology pentru a le împărtăşi rezultatele iniţiale. Dintre primii 134 de pacienţi cu coronavirus cărora li s-a administrat vitamina D, 94 au fost externaţi, 24 primeau încă îngrijire în regim de internre, iar 16 au murit. Clinicienii nu au asociat în mod clar nivelurile de vitamina D cu ratele globale de deces, însă doar trei pacienţi cu niveluri ridicate de nutrienţi au murit, dar toţi erau fragili şi aveau 90 de ani.

Din ce în ce mai mult, alţii au urmat exemplul medicilor din Newcastle şi au început să ia singuri vitamina. În primele luni ale pandemiei, până la 1.000 de angajaţi NHS au primit pachete gratuite de sănătate – inclusiv vitamina C, vitamina D şi zinc – printr-o iniţiativă voluntară, numită Frontline Immune Support Team, după solicitarea informală a clinicienilor. Şi pe măsură ce vânzările de suplimente de vitamina D au crescut semnificativ, unii medici au recomandat-o în mod informal pacienţilor. Într-o scrisoare, Asociaţia britanică a medicilor de origine indiană i-a sfătuit pe membrii săi să ia nutrienţii, deşi nu exista o politică oficială. „Credem că deficienţa de vitamina D3 este un factor de risc major pentru infecţia severă cu coronavirus, pentru care există dovezi acumulate”, se spunea în scrisoare. „Oamenii născuţi cu o piele mai închisă la culoare primesc mai puţină lumină UV în straturile mai adânci, în care se produce D3 şi, prin urmare, sunt predispuşi la o deficienţă mai severă de vitamina D, la sfârşitul iernii, în latitudinile nordice, decât omologii lor cu ten mai deschis.

Până în aprilie, Public Health England şi-a revizuit recomandările privind vitamina D, instituţia fiind preocupată de expunerea redusă a oamenilor la soare, în timpul lockdown-ului. Astfel că, dacă odată sugerase ingerarea de doze mici doar pe parcursul iernii, acum îi sfătuia pe toţi să ia zilnic vitamina D, pe tot parcursul anului. O recomandare care anterior se adresase doar persoanelor de culoare, celor din casele de îngrijire şi copiilor cu vârsta cuprinsă între unu şi patru ani. Dar nu a existat o campanie de informare pentru a informa publicul despre schimbare şi nici nu li s-a spus celor cu risc mai mare să îşi mărească aportul, iar majoritatea oamenilor nu au avut cunoştinţă despre efectul potenţial al nutrienţilor.

În 1940, când guvernul lui Churchill s-a temut că oamenii sunt în mod special expuşi riscului de rahitism musculo-scheletic, companiilor de margarină li s-a ordonat să îşi fortifice produsele cu vitamina D „pentru a proteja starea nutriţională a naţiunii”. (Pe atunci, se credea că nutrienţii au un impact mai degrabă asupra sănătăţii oaselor şi a muşchilor, decât asupra imunităţii sau metabolismului.) Până în 2013, îmbunătăţirea margarinei a fost cerută de lege. Devenise standard în industrie să includă nutrienţii în compoziţiile de grăsime, dar nu există nicio obligaţie legală de a face acest lucru.

Fostului secretar pentru Brexit, David Davis, eşecul de a fortifica un grup mai larg de alimente pare inacceptabil. La fel ca specialiştii clinicieni aflaţi la vârful primului val al pandemiei, el nu a putut înţelege de ce vitamina D nu a fost folosită ca tratament viabil împotriva coronavirusului. Davis este un deputat conservator cu o diplomă în ştiinţe moleculare. În mai, el l-a îndemnat pe secretarul pentru sănătate, Matt Hancock, să revizuiască dovezile şi să ia în considerare o schemă suplimentară, gratuită, pentru a repara deficienţele de vitamina D, citând scrisoarea trimisă BMJ. Se estimează că până la 40% din populaţie prezintă deficit de vitamina D în această iarnă. Davis, care are 71 de ani, şi care ia zilnic un supliment de vitamina D de înaltă rezistenţă, a sperat că schema ar putea ajuta la diminuarea riscului, în special în rândul celor mai sensibili – vârstnici, obezi şi oamenii de culoare.

În timp ce implora guvernul britanic să ia măsuri, studiile continuau în întreaga lume şi dovezile eficacităţii vitaminei D se acumulau. Un studiu experimental francez, efectuat la un azil de bătrâni cu 66 de persoane, a sugerat că administrarea regulată de suplimente de vitamina D a fost „asociată cu o formă de Covid-19 mai puţin severă şi o rată de supravieţuire mai bună”. Un studiu efectuat pe 200 de persoane, în Coreea de Sud, a sugerat că deficienţa de vitamina D ar putea „scădea apărarea imună împotriva Covid-19 şi poate provoca evoluţia către boli severe”. Cercetările preliminare realizate de Queen Elizabeth Hospital şi University of East Anglia au descoperit o corelaţie între ţările europene cu niveluri scăzute de vitamina D şi ratele de infecţie cu coronavirus. În general, ţările mai apropiate de ecuator au fost mai puţin afectate de Covid-19 decât cele aflate mai departe de acesta, deşi Brazilia şi India sunt excepţii notabile. Un alt studiu, efectuat la Singapore General Hospital, publicat în revista Nutrition, a constatat că tratarea pacienţilor cu o combinaţie de vitamina D, magneziu şi vitamina B12 a fost asociată cu o „reducere semnificativă” a celor mai grave rezultate.

O serie de alte studii au dus la raportări similare, deşi un singur studiu, realizat de spanioli la începutul lunii septembrie, a ajuns aproape să demonstreze incontestabil că nivelurile scăzute de vitamina D au un rol esenţial în creşterea ratelor de deces. Acolo, 50 de pacienţi cu Covid-19 au primit o doză mare de vitamina D, în timp ce alţi 26 de pacienţi nu au primit. Jumătate dintre pacienţii cărora nu li s-a administrat vitamina D au trebuit să fie plasaţi în terapie intensivă, iar doi au murit ulterior. Un singur pacient care a primit vitamina D a necesitat internarea la ATI, dar a scăpat fără alte complicaţii.

Pentru Davis, toate aceste cercetări emergente au indicat eficacitatea vitaminei D, ceea ce a făcut să pară curioasă aparenta reticenţă a guvernelor, organizaţiilor filantropice şi a sectorului privat din întreaga lume de a finanţa studii de înaltă calitate.

„Toate studiile observaţionale arată efecte puternice ale vitaminei D asupra infecţiozităţii, morbidităţii şi mortalităţii”, spune Davis. „Această boală există la modul serios dincoloe de 40 de grade latitudine, deoarece acolo dispare lumina UV în timpul iernii”. Oficialul mai susţine că toate aceste dovezi, luate împreună, arată „foarte, foarte clar că vitamina D are un efect material”.

Totuşi, atât National Institute for Health and Care Excellence (Nice) and Public Health England, au continuat să anunţe că nu există dovezi suficiente pentru a lua măsur, după ce au analizat capacitatea potenţială a vitaminei D de a reduce riscul de coronavirus. Cercetarea a fost considerată de proastă calitate – nu suficientă, nu destul de convingătoare. La vremea acestor anunţuri, Davis a devenit mai frustrat. „Dacă ai ceva care ar putea salva zeci de mii de vieţi – iar în întreaga lume sute de mii, dacă nu milioane – şi spui că nu există suficiente dovezi, dar indică într-o direcţie pozitivă, atunci faci ceva în acest sens, nu-i aşa?”

În octombrie, Davis a făcut o alianţă puţin probabilă cu Rupa Huq, deputat laburist care a militat pentru rămânerea Marii Britanii în UE şi fost lector în sociologie, care este, de asemenea, din ce în ce mai convins de meritele vitaminei D. Cei doi au început să facă presiuni asupra guvernului.

SURSA: universul.net