Prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu (FOTO), medic primar chirurg, Clinica I Chirurgie, Spitalul Clinic de Urgenţe ”Sf. Spiridon” din Iaşi: ”Ca un prim sfat, cred că ar trebui, înainte de a lua o decizie, să fiţi examinat de un medic chirurg. Din ce povestiţi dumneavoastră, este posibil să aveţi o hernie inghinală necomplicată, dar există riscul să apară complicaţii, dintre care ocluzia intestinală este foarte gravă şi vă pune în pericol viaţa, în cazul în care conţinutul sacului de hernie este intestin care s-a strangulat. De aceea, un consult chirurgical este obligatoriu înainte de instalarea complicaţiilor. Prin hernie se înţelege ieşirea parţială a unui organ, de obicei intestin, epiploon (prapur) din cavitatea abdominală printr-un orificiu sau traiect anatomic preexistent, denumit şi punct slab al peretelui abdominal. Herniile trebuie deosebite de eventraţii (hernii incizionale) care apar pe o incizie după o operaţie abdominală.

Hernia inghinală, care apare în zona inghinală (deasupra şanţului dintre coapsă şi abdomen) este cea mai frecventă (75% din toate herniile) afectând în special bărbatul de peste 45 de ani (9/1 raportul bărbaţi/ femei). În 20% din cazuri hernia inghinală poate fi bilaterală. Mecansimele de producere a herniei inghinale sunt multiple. Persistenţa la nou-născut a canalului prin care a ajuns testiculul în scrot, dincolo de perioada normală de obturare, generează o hernie de tip congenital care apare la copii şi adolescenţi.

Un factor important în apariţia herniilor inghinale la adult este dezechilibrul dintre presiunea intra-abdominală crescută şi rezistenţa scăzută a peretelui inghinal. De cele mai multe ori, hernia inghinală se produce din cauza slăbirii musculaturii la vârstnici (sarcopenie), a lipsei de exerciţiu fizic sau a ambelor. Condiţiile care cresc presiunea din cavitatea abdominală: tusea cronică a fumătorilor, obezitatea sau o pierdere rapidă în greutate, efortul de micţiune (adenomul de prostată) sau defecaţie (constipaţia cronică). Alţi factori de risc pentru hernia inghinală sunt efortul fizic prelungit, ascita, pneumopatii, afecţiuni care topesc masa musculară (neoplazii). Intervin şi defecte structurale tisulare ale peretelui, care se moştenesc (prezenţa la părinţi a unei hernii inghinale creşte de 8 ori riscul de a dezvolta o hernie la descendenţi).

În hernia necomplicată, semnele sunt reprezentate de senzaţia de greutate, provocată de herniile mari. În herniile mici apare durerea locală, accentuată de efort, ortostatism prelungit. Examenul local este important în diagnosticului herniilor evidenţiind apariţia unei umflături inghinale sau la nivelul scrotului la bărbat sau a labiei mari la femei. Examinarea bolnavului cu hernie se face iniţial în picioare (ortostatism), apoi culcat. Uneori, hernia este vizibilă doar dacă bolnavul este pus să tuşească. La inspecţie se constată o deformare (umflătură) în regiunea inghinală care este reductibilă (dispare în poziţia culcat) şi creşte în dimensiuni după efort.

Palparea permite aprecierea conţinutului herniei (elastică când iese intestinul, neregulată când este epiploon). Prin palpare se constată reductibilitatea herniei prin defectul parietal în cavitatea abdominală. Ecografia este utilă în diagnostic evidenţiind defectul parietal şi conţinutul herniar. Majoritatea herniilor cresc progresiv în volum însoţindu-se de complicaţii frecvente: ireductibilitatea (hernia nu se reduce spontan – nu dispare), strangularea, ultima cu risc vital.

Strangularea este complicaţia acută, cea mai frecventă şi gravă a herniilor şi constă în constricţia strânsă şi permanentă, instalată brutal, a conţinutului în interiorul sacului herniar. Organul strangulat este, cel mai adesea, intestinul subţire din cauza lungimii şi mobilităţii acestuia. Clinic, pacientul prezintă durere la nivelul herniei, care devine ireductibilă, şi este însoţită de semne de ocluzie intestinală (oprirea tranzitului pentru materii fecale şi gaze, vărsături, meteorism abdominal). În hernia strangulată vascularizaţia intestinului este întreruptă, fapt ce poate conduce la necroză, după 6-8 ore de la debut, fapt ce impune rezecţia intestinului necrozat aflat în sacul de hernie. Strangularea herniară este principala cauză de abdomen acut chirurgical la vârstnici.

Din totalul herniilor strangulate, herniile inghinale reprezintă 40- 50%. Tratamentul chirurgical de urgenţă este obligatoriu în toate herniile strangulate, cât mai aproape de debutul strangulării în primele ore de la apariţia acestei complicaţii grave. Este deci importantă recunoaşterea unei hernii inghinale şi repararea ei cât timp este necomplicată pentru a evita strangularea, una din cele mai severe complicaţii, care ameninţă atât integritatea intestinală, cât şi viaţa pacientului. Şi o hernie ireductibilă trebuie operată, mai ales atunci când devine dureroasă deoarece riscul strangulării este crescut. Indicaţia de tratament chirurgical este aproape obligatorie.

Puţinele contraindicaţii se referă la cazurile la care riscul operator este prea mare. În aceste rare cazuri se apelează la tratament ortopedic, care foloseşte centuri de contenţie. Marea majoritate a bolnavilor beneficiază de tratament chirurgical, folosindu-se fie anestezie generală (obligatorie în tehnicile laparoscopice), regională sau locală. Ca modalitate de abordare, tehnicile chirurgicale se pot împărţi în tehnici cu abord clasic (deschis) şi tehnici minim invazive. În abordul clasic se accesează peretele posterior pe cale anterioară, printr-o o singură incizie la nivelul zonei inghinale, se identifică sacul de hernie şi se face tratamentul sacului şi conţinutului herniar, urmată de plastia peretelui cu plasă de polipropilenă).

Tehnicile minim-invazive laparoscopice (transabdominală pro peritoneală şi tehnica cu abord pro peritoneal) au schimbat abordul regiunii inghinale. Ambele montează o proteză fixată la marginile defectului parietal după disecţia şi reducerea sacului. Pacienţii operaţi laparoscopic au mai puţine dureri şi se reîntorc la muncă şi la alte activităţi mai repede decât în cazul operaţiei deschise. Herniile voluminoase, încarcerate sau strangulate se operează dificil laparoscopic. Vreau să mai menţionez faptul că funcţia sexuală nu este afectată în urma tratamentului chirurgical al herniei. Pe de altă parte, riscul de recidivă a scăzut de la 10% la sub 5%, de când se folosesc plasele sintetice (proteze) în tratamentul chirurgical al herniilor inghinale. Deci, sfatul meu este să consultaţi un chirurg care va preciza diagnosticul de hernie inghinală, stadiul în care se află aceasta şi, apoi, împreună, să stabiliţi paşii pe care îi veţi urma”.