De la Serena, la Simona

Ultimul turneu de Grand Slam al anului, ar trebui să se numească, de fapt, „openul Serenei”. La 21 de ani de la primul ei succes major, obţinut la „Flushing Meadows”, jucătoarea care are vârstă dublă a decis să pună capăt unei cariere pe cât de progidioasă, pe atât de controversată. Poate că laudele la adresa Serenei Williams par exagerate, dar este greu de făcut abstracţie de o jucătoare care a adunat 23 de trofee majore de-a lungul anilor şi a fost cea mai aproape dintre fetele cu racheta de atingerea Grand Slam-ului anual, realizat în era open doar de Margaret Court, Steffi Graf şi Rod Laver. Adulată în State, iubită în Franţa, Serena a avut şi mulţi detractori. Unii îi arată cu degetul fizicul ieşit din comun (mulţi români au numit-o „femeia-bărbat”, poate în contrast cu firava noastră Simona), numai că aceste calităţi naturale au fost cultivate şi lucrate intens la antrenamente, timp de zece ani, alături de perfecţionistul Patrick Mouratoglou. Ne vine greu să credem că Serena nu a fost controlată la sânge atât antidoping, cât şi fiziologic.

Este de la sine înţeles că Serena Williams s-a aflat în centrul atenţiei organizatorilor americani. Toate partidele ei, la simplu şi dublu (alături de sora ei, Venus), au fost programate pe terenul central, în prime time. Şi Serena a ţinut ca acest turneu de despărţire să fie un veritabil cântec de lebădă. Fixată sub locul 400 în clasament, Serena a evoluat jalnic la Cincinnati, însă s-a autodepăşit, pentru ultima oară pe „Arthur Ashe Stadium”. Deocamdată, a învins-o pe a doua jucătoare din top, Anett Kontaveit, iar la ora când se scrie acest text, o aşteaptă pe Ajla Tomljanovic. Întrebată de Mary Joe Fernandez pe teren, după istovitorul meci cu estona, cum îşi explică această metamorfoză, mezina Williams a răspuns simplu: „I am Serena!”. A scos din cutie ce (mai) are bun şi – pe nesimţite – bookmakerii newyorkezi au proptit-o pe Serena printre primele cinci favorite la trofeu.

Dar Open-ul american nu a însemnat numai Serena. Are şi o prezenţă majoră Rafa Nadal, care urcă scrâşnind din dinţi spre finală, dar şi un mare absent, Nole Djokovic, din binecunoscutele sale motive. Mai are şi un scandal provocat de Marta Kostiuk, a doua jucătoare din Ucraina după Svitolina, care nu a vrut să dea mâna cu învingătoarea ei, Vika Azarenka din Belarus. Războiul din Estul Europei doare şi nu numai pe ucraineni. Marta nu contestă prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus sub steag neutru, dar nu acceptă ca sportivii de frunte de acolo să nu ia poziţie faţă de războiul provocat de Putin. Este greu de comentat. Fiecare ştie ce-l aşteaptă acasă, dar gestul Martei a stârnit valuri, care au stropit şi organizaţiile tenisului profesionist, criticate pentru atitudinea ambiguă în problemă (ca să nu mai vorbim de aiureala de la Wimbledon). Vika, fapt binecunoscut, este o fată excepţională, a organizat donaţii pentru victimele măcelului, dar mai mult ce să-i ceri? Dacă Daria Kasatkina, rusoaică get-beget, a avut curajul să condamne intervenţia lui Putin, ce ar fi împiedicat-o pe Azarenka? Părerile sunt împărţite şi vor mai fi încă, până când WTA&ATP vor îndrăzni să rupă pisica în două. Cum trebuia de la început.

Flushing Meadows a mai însemnat şi ceva neplăcut pentru români. Simona Halep a fost eliminată de o oarecare Daria Snigur, jucătoare ucraineană de viitor şi puţin cunoscută. Şi încă la capătul unui meci ciudat, cu trei seturi, astfel că n-au lipsit idei conspiraţioniste, precum că Simona a pierdut meciul cu Daria la ordinul dracu-ştie-cui. Cert este că nici Simona nu ştie de ce. Nici noi, cei de pe margine, nu ştim şi nu putem prognoza nimic. Poate că Simona va mai avea răbufniri plăcute şi în viitorul apropiat, dar devine tot mai pregnantă ideea că, încet-încet, o să trebuiască să ne obişnuim fără ea. Faimoasa continuitate care a adus-o atâta vreme pe primul loc mondial s-a frânt, ideile lui Mouratoglou – trec pe lângă zidul de gheaţă, atunci când Simona e în pasă proastă şi – la urma urmei – are şi ea o vârstă. Nu ca a Serenei, dar nici cu parametrii naturali ai Serenei nu se poate lăuda. Nici Irina, nici Sorana nu mai sunt la prima tinereţe şi va veni, probabil, vremea când o calificare în turul III a unui turneu de Grand Slam va fi o performanţă de răsunet pentu tenisul românesc. De fapt, cam tot ce vizează acum celelalte jucătoare.

Am început cu Serena, am încheiat cu Simona. Ce departe pare acum Wimbledon 2019…