De prin piaţă adunate…

Primul traseu se referă la locul deschis de intersectare a mai multor străzi. Amenajată, de regulă, cu spaţii verzi şi statui, o astfel de oază bucură ochii orăşenilor şi cinsteşte gloriile trecutului. Al doilea traseu, înrudit de cel dintâi, priveşte negoţul. Este, desigur, vorba despre locul din care cumpărăm alimente şi alte bunuri necesare traiului zilnic. Nu greşim prea mult dacă ne imaginăm că cele două înţelesuri au prins rădăcini în limba română în epoca în care planificarea urbană începe să trezească din amorţire societatea patriarhală şi comodă de până la jumătatea secolului al XIX-lea. Filiera de împrumut lexical indicată de unele dicţionare este cea de tip occidental. Astfel, în Lexiconul de la Buda (1825), substantivul piaţ, de genul masculin, este pus în legătură atât cu germ. Der Platz, cât şi cu ital. piazza. Totuşi, nu este dificil să ne imaginăm că internaţionalizarea cuvântului prezent astăzi în vorbirile popoarelor de la sud de Dunăre ar fi putut urma şi o cale de coastă meridională.

Cu timpul, unele din piaţe au devenit simboluri ale emancipării şi libertăţii, iar altele, embleme ale negustoriei. Forfota din pieţele comerciale a dat naştere unor expresii relevante în a sublinia culoarea balcanică a locurilor: a face piaţa, adică a cumpăra de-ale gurii, sau a se certa ca la piaţă, ceea ce înseamnă a vorbi grosolan şi violent. În anii din urmă, termenul piaţă a fost foarte frecventat în discursul public, mai ales ca sinonim cu fronda şi protestul. Ca blazon al democraţiei, piaţa acumulează energiile unei societăţi care s-a săturat să creadă în iluzia unor schimbări benefice ce nu au să vină niciodată. Vocea pieţei a creat curente de opinie, lozinci şi personaje noi, a dărâmat mituri şi clişee găunoase, a gonit apatia şi ne-a învăţat că resemnarea e duşmanul perfid al binelui. A ieşi în piaţă tinde să se consolideze ca vorbă reprezentativă pentru demnitate. Iată un flower power românesc, condimentat cu lanterne de telefon mobil, lasere, steaguri, vuvuzele, portavoce şi cuvinte când isteţe, când contondente! Sub acest aspect, putem pune semnul egalităţii între piaţă şi libertate.

Pe de altă parte, în laboratoarele de poluare mentală ale unor televiziuni de ştiri, un alt soi de spectacol se pune zilnic în scenă. Îmbrăcat, chipurile, în haina respectabilă a dezbaterilor, un mahalagism ţanţoş şi neobrăzat se înşurubează cu regularitate în creierii telespectatorilor. Aceasta e cealaltă piaţă, a negoţului nesfârşit şi infernal de platitudini şi inepţii pe care suntem îndemnaţi să le înghiţim nemestecate. Aşa cum precupeţele de altădată clamau cu nerv, din toţi bojocii, braşoave de genul "Marfă bună de Galaţi, dai un leu şi iei un braţ!", tot astfel pieţarii spilcuiţi ai audiovizualului autohton se întrec în comerţul cu fraze lustruite şi ieftine. Şi ce lume pestriţă, o, Doamne, ne este dat să contemplăm! Zarzavagii cu tupeu cosmic deghizaţi în moderatori, bişniţari cu limbaj suburban căftăniţi ca invitaţi, demagogi cinici şi oportunişti costumaţi în politicieni, analfabeţi travestiţi în formatori de opinie, gogomani impertinenţi, figuranţi apretaţi mai abitir decât un şorţuleţ de şoim al patriei, actori înţepeniţi în roluri caraghioase, iată cât de încăpătoare poate fi ograda Creatorului! Şi ce balamuc, Dumnezeule mare! Cu greu ar reuşi un pictor să redea într-un tablou această eternă şi fascinantă Românie!

Pe cât de naturală este vocea autentică a pieţei, pe atât de contrafăcut e glasul acestui circ orchestrat, se înţelege, în beneficiul telespectatorilor. De fapt, dacă ne gândim mai bine, jignim circul atunci când denumim astfel ceea ce ne este să consumăm ca produs premium, difuzat în prime-time. Pe de o parte, ne "informăm" printre răcnete. Cine urlă mai bine şi mai convingător câştigă adeziunea şi admiraţia publicului! În chip firesc, te poţi întreba unde o fi dispărut din economia programelor de analiză, sinteză şi comentariu bunul obicei de a vorbi fără spasme. Pe de altă parte, acest soi de retorică asurzitoare face piaţă bună cu furia. Oriunde te-ar purta telecomanda, dai peste nervi, isterie şi sufocări indignate. Calmul binevoitor şi deferent, vorba limpede şi clară, reţinerea afectivă nu mai intră în socotelile revărsărilor de vehemenţă menite să înfricoşeze şi să înfurie. În economia discursului mediatic, vocea pieţei are ritmuri şi tonuri apocaliptice. Uite-aşa se educă poporul cu televizorul!

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi