De unde nu se află…

marți, 29 ianuarie 2019, 02:50
1 MIN
 De unde nu se află…

Există numeroase situaţii ce ar părea să confirme zicătoarea „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!“. Poate să fie chiar paratrăsnetul, virtual, scuzând neputinţa, neglijenţa sau doar indiferenţa, dar faţă de care nu putem fi nepăsători, măcar de dragul contestaţiei aerisitoare pentru spirit. 

Parafrazând cumva un dicton arab ce îi confruntă pe câini cu o caravană, nu acceptăm că enunţul ştirii de astăzi poate să şchioapete, ziua trece şi aduce altele… la fel! Din aceeaşi optică, revenim, acum, şi cu… PARDON!

* Rosiuta ar fi numele unei exploatări miniere gorjene, dacă ne-am lua după firma de la intrarea în carieră, prezentată în prim-plan la emisiuni (vezi Digi24, 17.01) despre grevele ce au încetat nu demult. Adică, te apuci tu şi scrii o ditamai firmă, ce trebuie să particularizeze (avantajos) faţă de branşă, dar nu-ţi pasă de scrierea semnelor diacritice, pe care le respectau, pe vremuri, chiar dactilografe autoritare, ce (poate n-o să credeţi!) mijloceau tipărirea unui articol. De care au ţinut seama însă chiar cei care au postat ştiri pe internet; de exemplu, „Minerii de la Cariera Roşiuţa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au întrerupt lucrul…“ (/gds.ro/). Va fi fost cândva un nume de dezmierd? Oricum, am găsit puţine postări ce nu l-au respectat, dar totul ţine de viziunea privind chestiunea în discuţie; de exemplu, pentru JILŢ, cunoscut mai ales ca nume al unui afluent al Jiului, găsim o apariţie criptică: „Sute de angajati de la carierele Rosiuta, Jilt Nord si Jilt Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au intrerupt lucrul“ (/ziare.com/).

* Minore! La prim impact (auditiv şi vizual), multe sunt şi vor fi fiind ca atare, dar mai greu de acceptat adjectivul, în asociere cu URGENŢE! Pe internet, sub titlul „Unde se pot trata urgenţele minore“, aflăm că respectivele sunt cele „care nu pun viaţa în pericol“, de genul febră, durere de gât, durere de cap, diaree şi plăgi (bineînţeles) minore. În aceste situaţii, „nu mai trebuie să aşteptaţi la UPU“, întrucât „nu se supraaglomerează Unitatea de Primiri Urgenţe“ (aflăm şi ce înseamnă UPU). Pe unele locuri, la Cluj de exemplu, pentru „rapiditate“, există „centre de permanenţă“ (/radiocluj.ro/). Să comparăm cu simptome ale ameninţătoarei gripe, evidenţiind grafic asemănările: febră, mialgie, cefalee (â „durere de cap difuză sau localizată, continuă sau intermitentă“), stare generală de rău, tuse neproductivă, dureri în gât şi rinită (/reginamaria.ro/). Atenţie, numai, la trecerea spre … majorate!

* Cele şapte zile de-acasă. Într-o reclamă pentru un calmant, cam pe cont propriu, contra arsurilor de stomac, se recomandă, călduros, un oarecare remediu, dar nu lipsesc precauţiile: „Dacă simptomele nu se ameliorează după şapte zile, consultaţi medicul!“. Mare lucru răbdarea!

* Freezing Rain a fost începutul rezumatului unei ştiri, de pe o „burtieră“, despre starea vremii (Romtv, 24.01, ora 9,50), formulă ce se dovedeşte o ameninţare, de vreme ce s-a continuat prin „Pericol mortal pe şosele“. Pe vremuri, un program cultural (!) lingvistic se intitula „Să învăţăm limba rusă cântând!“. Deci, „Să învăţăm engleza tremurând“, sau, la Bucureşti, înfricoşaţi?

* Calificativele excitante! Pornim de la determinative, rod al preciziei privind informarea, deşi, uneori, substantivul în sine s-ar putea lipsi de astfel de adaosuri, ca în cazul când anunţi, să zicem, o tragedie. Însă „tragedie aviatică“, deosebit de frecvent, se cere. Apoi, gravitatea numirii parcă s-ar cuveni susţinută şi, atunci, adjectivul vrea să legitimeze alegerea: „O adevărată tragedie familială“ (/axanews.ro/). Iar calificativul poate tatona inexprimabilul: „Tragedie fără margini în Chişinău“ (/timpul.md/). Alteori, marginile sunt urmărite: „Cea mai mare tragedie navală…“ (/adevarul.ro/), dar mai eficient pare a fi să bagi spaima în cititor, printr-o „tragedie uriaşă (în showbiz)“ (/stirimondene.fanatik.ro/) sau, de ce nu, direct, printr-o „tragedie îngrozitoare“ (/evz.ro/).

* Şi câteva altele: „crimă oribilă“ (dar cum, alt-cum, admirabilă, blândă, sau cum?); „gest oribil şi dezgustător“ (cel obscen, al unui ministru, F.I.; /digi24.ro/), sau, după alte gusturi: „abominabila remarcă“ (a altui ministru, P.D.; (/g4media.ro/), „X, în calitate de martor, a construit o poveste… fantasmagorică“ (/stirileprotv.ro/).

* Incredibilă a apărut ştirea că o cunoscută realizatoare tv s-a oferit, pro bono, să o înveţe lectura pe D-na prim-ministru, cu detalii precum „să-şi citească discursurile corect: îi pot explica sensul cuvintelor pe care nu le cunoaşte, îi pot construi fraze mai simple, dar logice şi coerente, o pot ajuta să frazeze corect, să pronunţe corect, să citească mai puţin robotic şi o mai pot scoate şi din limba de lemn“. De dragul imaginii Ţării (/capital.ro/). Chiar fantastic!

* Pardon! „Câtă deosebire între feţele faciale ale celor două jucătoare!“ (comentator al meciului dintre Kvitova şi Collins, de la „Australian Open“, într-un moment în care cea de a doua era condusă cu 5:0 la seturi; sper că am auzit bine!). ? „Nu se renunţă de precipitaţii“ (meteo, A1, 24.01, ora 6,55). Posibil simple împleticiri ale limbii!?

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi

 

Comentarii