Degetul carpatin vs. Europa

România va deţine, probabil, preşedinţia prin rotaţie a UE. Cu o mână va acţiona stângace, nepregătită, depăşită de obligaţii, iar cealaltă mână o va avea ocupată cu un imens deget mijlociu ridicat ostentativ în faţa a ceea ce reprezintă proiectul european – un spaţiu al libertăţii, prosperităţii şi statului de drept. Degetul carpatin – manifestare sfidătoare reflectată de Florin Iordache de la tribuna Parlamentului – e o anomalie politică permisă şi tolerată de slăbiciunea şi confuzia europeană. Europa lasă un vecin hoţ şi arogant, care o minte şi maimuţăreşte, îşi bate şi sodomizează familia, să-i aibă grijă de casă, compromiţându-se în faţa tuturor.

De la Bucureşti avem multiple confirmări oficiale că deriva va intra într-o viteză superioară. Puterea PSD-ALDE merge mai departe în distrugerea justiţiei, până la capăt, cu toată opoziţia pe care o arată Comisia Europeană. Oficialii spun că vor să fie „independenţi“ faţă de UE, vor să facă recurs la MCV, deşi nu e clar cum se poate face, respingând recomandările pe justiţie. Direcţia guvernării infracţionale de la Bucureşti este anti-europeană, nu numai prin retorică şi gesturi cretine de la tribuna Parlamentului, ci în substanţa şi programul ei. Discursul suveranist şi acuzele de „ingerinţe“ ale UE par un lăstar al celui mai negru ceauşism. De fapt, el funcţionează precum un scut sub care se instalează imunitatea completă şi puterea deplină a unor infractori dovediţi.

Prin urmare, schimbarea acestui regim e o urgenţă, dar nimeni nu ştie cum se poate realiza lin şi rapid. Oficialii europeni se tem că un regim cleptocrat-autoritar va agoniza urât. Neavând simţul ridicolului, respectului, valorilor, ci doar spaima supravieţuirii sale, o putere autoritară va încerca să sacrifice tot ca să se salveze pe sine. Cum UE nu are „soluţii“ – în afara unor rezoluţii în Parlamentul European şi recomandările din MCV – cu atât mai puţin poporul român pare să aibă resursele unei corecţii pe cale paşnică a cursului care duce spre catastrofă. Naţiunea este hipnotizată, anesteziată de amploarea şi îndrăzneala mişcării care o împinge spre dezastrul unui ROEXIT. Operaţiunea de capturare a instituţiilor s-a produs cu o viclenie ce aminteşte de perplexitatea mondială când omuleţii verzi ai lui Putin au ocupat Crimeea. Omuleţii lui Dragnea au apărut peste tot şi execută detaliile salvării lui: de la CSM, CCR, poate prin completele de judecată de la Înalta Curte, ori din Parlament prin abominabilul proiect de „revizuire“ a sentinţelor irevocabile şi definitive, răsturnând şi transformând complet statul.

Vorbim de un „accident“, despre derapaje întâmplătoare, sau ne confruntăm cu un început real de epocă iliberală? Vom vedea mai exact la următoarea provocare: pregătirea procesului electoral din 2019-2020.

Viteza cu care a degenerat situaţia şi au fost anihilate instituţiile ne sugerează că o alternanţă democratică şi ideea de alegeri libere vor fi puse sub semnul întrebării. Atacurile împotriva societăţii civile, hărţuirea presei libere, reprimarea violentă şi interzicerea mişcărilor de protest, linşarea şi acţiunile de compromitere coordonate de canalele mediatice ale puterii, amestecul de fake news şi propagandă, reţelele clientelare din jurul baronilor locali, controlul resurselor de stat, planul amplu de anihilare a justiţiei, starea de disperare şi demobilizare a societăţii, fragmentarea şi slăbiciunea opoziţiei vor fi un cadru în care competiţia electorală nu va mai respecta regulile jocului ştiute până acum. Dacă nu se întâmplă ceva zguduitor, alegerile generale la termen, abia peste doi ani, ar putea veni prea târziu pentru a salva cursul european al României.