Democraţia în 2019

Cei de la EIU măsoară 167 de ţări, pe care le împart în patru categorii: democraţii funcţionale, democraţii disfuncţionale, regimuri hibride (cele care în limbaj de specialitate sunt numite "autoritarism concurenţial") şi, în fine, regimuri autoritare (autoritarismul propriu-zis, cel neconcurenţial), cele mai opresive la adresa drepturilor şi libertăţilor civile şi politice.

Cel mai opresiv astfel de regim este cel din Coreea de Nord, care ocupă ultimul loc în clasamentul EIU din 2006 încoace, cu un scor care variază între 0,86 (în 2008) şi 1,08 (din 2010 până în prezent).

Ultimele zece poziţii din clasamentul pe 2019 sunt ocupate, în ordine inversă, de Coreea de Nord (scor 1,08), Republica Democratică Congo (1,13), Republica Centrafricană (1,32), Siria (1,43), Ciad (1,61), Turkmenistan (1,72), Guineea Ecuatorială (1,92), Tajikistan (1,93), Arabia Saudită (1,93) şi Yemen (1,95).

Pe primele 10 poziţii se află Norvegia (9,87), Islanda (9,58), Suedia (9,39), Noua Zeelandă (9,26), Finlanda (9,25), Irlanda (9,24), Danemarca (9,22), Canada (9,22), Australia (9,09) şi Elveţia (9,03). Din cele mai avansate zece democraţii ale lumii, doar trei (Noua Zeelandă, Canada şi Australia) nu sunt europene.

De altfel, 15 din cele 22 de democraţii funcţionale din lume în 2019, adică peste două treimi (68%), sunt în Europa, care e şi continentul cu cele mai multe democraţii (funcţionale şi disfuncţionale): 32 în total.

Din cele 167 de state măsurate, în 2019, 76 erau democraţii (funcţionale şi disfuncţionale) şi 91 erau regimuri hibride şi autoritare. Situaţa s-a îmbunătăţit marginal faţă de 2018, când aveam 75 de democraţii şi 92 de regimuri hibride şi autoritare. 2018 a fost altfel şi cel mai prost an pentru democraţie din 2006 încoace, de când EIU furnizează acest indice. Cel mai bun an a fost 2006, cu 82 de democraţii şi 85 de regimuri hibride şi autoritare.

Din 2006 numărul democraţiilor a scăzut constant până în 2014, când a ajuns la 76. De atunci încoace se menţine constant, cu excepţia anilor 2015, când a urcat la 79, şi 2018, când a coborât la 75. Vestea bună dată de acest tablou mai degrabă sumbru este că valul de ostilitate faţă de democraţiile liberale pare să se fi oprit. Începând cu 2014 trendul se plafonează: democraţiile nu mai pierd teren în raport cu regimurile autoritare (concurenţiale şi neconcurenţiale).

În ciuda puseelor de populism, Franţa şi Portugalia redevin democraţii funcţionale în 2019, după ce retrogradaseră în grupa democraţiilor disfuncţionale în 2011 (Portugalia), respectiv în 2015 (Franţa). Coreea de Sud şi Japonia se apropie şi ele de pragul de la care vor putea fi considerate democraţii funcţionale, după ce ambele au devenit democraţii disfuncţionale în 2015.

Printre veştile bune se mai numără şi revenirea Thailandei în grupa democraţiilor disfuncţionale, după ce în 2014 căzuse în categoria regimurilor hibride. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu El Salvador, care în 2018 retrogradase în grupa regimurilor hibride.

Scorul Tunisiei, singura democraţie din zona arabă, se îmbunătăţeşte constant şi semnificativ, ajungând de la 6,32 în 2017, la 6,72 în 2019.

În ceea ce ne priveşte pe noi, România îşi îmbunătăţeşte marginal scorul, de la 6,38 în 2018, la 6,49 în 2019 – pe fondul creşterii participării cetăţenilor la proteste, dar şi la cele două rânduri de alegeri de anul trecut.

Altfel însă, scorul României la libertăţi civile rămâne acelaşi din 2018, 7,65, unul îngrijorător de mic, care arată o deteriorare constantă a protejării acestor libertăţi în ţara noastră. Chiar şi aşa însă, România are un scor mai bun la acest capitol decât Polonia (7,35), Ungaria (7,06), sau Croaţia (tot 7,06), ceea ce sugerează că, deşi valul de iliberalism ne-a afectat semnificativ şi pe noi, am reuşit cumva să supravieţuim mai bine decât Ungaria, Polonia şi Turcia – sursele de inspiraţie ale PSD-ului condus de Liviu Dragnea.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist