Demos la europarlamentare

În primul rând, felicitări! Fiecare prezentare spune o poveste a unui om. Umanizează candidatul, îţi permite să ai acces la umanitatea lui, la cine e el dincolo de poză.

Diferenţa faţă de candidaţii obişnuiţi din tabăra anti-PSD e uriaşă. Candidatul anti-PSD tradiţional e, de regulă, un misecuvinist arogant. Îţi trânteşte pe masă CV-ul, din care tu trebuie să înţelegi cât e el de competent tehnic sau de bine aşezat economic – după care îţi cere să-l idolatrizezi, în timp ce el îşi rezervă dreptul să te dispreţuiască.

Ştie şi el că e prea bun pentru tine, dar din mărinimie îţi povesteşte în scârbă despre obligaţia ta de a-l vota. Fiindcă e cel mai bun, cel mai competent, şi vrea să facă bine, să distrugă hidra cum numai el ştie. Dar dacă nu-ţi respecţi obligaţia de a-l vota, nu-i nimic: oricum nu-l meritai.

Candidaţii Demos, în schimb, îţi povestesc despre ei. Despre cum a fost viaţa lor, despre greutăţi. Nimic arogant. Dimpotrivă, totul e, repet, extrem de uman. Sunt candidaţi, dar sunt egalii tăi – şi nu cred că li se cuvine nimic.

Citindu-le prezentările, înţelegi de ce au devenit oameni de stânga. Şi ai o acută senzaţie de autenticitate. Oamenii ăştia sunt de stânga pentru că experienţele prin care au trecut i-au făcut să fie de stânga. E o identitate perfectă între viaţa lor şi opţiunile politice la care au ajuns. Repet, senzaţia e de autenticitate deplină: nimic ipocrit, nimic scos din joben.

Citindu-le prezentările înţelegi şi de ce îşi doresc atât de mult să-i reprezinte pe cei marginalizaţi, pe cei excluşi, pe perdanţii tranziţiei, pe invizibili. Fiindcă la rândul lor au fost marginalizaţi, excluşi, invizibili. Cu excepţia lui Claudiu Crăciun şi a unui antreprenor, toţi vin din zone sociale în care tranziţia a lovit. Iar Claudiu, spre meritul lui, e abia al zecelea pe listă.

Şi asta e o altă diferenţă faţă de candidatul anti-PSD standard. Candidatul standard provine fără excepţie dintre beneficiarii tranziţiei – atât prin merite personale indiscutabile, cât şi prin reţeaua clientelară pro-europeană care l-a propulsat (şi care nu e niciodată prezentată în CV-uri). Fiindcă şi tabăra pro-europeană a beneficiarilor tranziţiei tot prin reţele clientelare funcţionează, la fel ca restul societăţii, doar că în mod ipocrit nu recunoaşte asta: ei văd reţele clientelare doar la PSD.

În fine, citindu-le prezentările înţelegi şi de ce oamenii ăştia au rezerve serioase în a dialoga cu reprezentanţii beneficiarilor tranziţiei. E o eroare gravă de strategie de comunicare, dar înţelegi de unde vine. Beneficiarii tranziţiei i-au tratat întotdeauna ca pe nişte invizibili, ca pe nişte indezirabili – sau, cel mult, ca pe gaura din ciorap. Şi le e greu să treacă peste experienţa lor personală, despre care îmi închipui că e încă dureroasă.

Dacă cu mine – un beneficiar al tranziţiei, totuşi, şi un votant constant al reprezentanţilor acestei categorii – mai vorbesc cât de cât, pe Cioloş sau Barna, sau pe libertarieni ca Năsui i-ar tăia cu lama.

De frică. E perfect natural să-ţi fie frică de cei care ţi-au făcut rău şi care, tratându-te de invizibil, ameninţă în continuare să-ţi facă rău. Şi e perfect natural să nu vrei să stai la masă cu astfel de personaje, care mai au şi aroganţa să-ţi explice, în timp ce te lovesc de-ţi taie respiraţia, că de fapt sunt salvatorii tăi. În general, orice om evită pe cât de mult poate relaţiile cu sociopaţi.

Dar le-ar prinde bine dacă şi-ar învinge întrucâtva frica asta, pentru a se putea face auziţi mai bine. Şi e foarte bine că printre ei sunt şi beneficiari ai tranziţiei, cum e Claudiu, care poate vorbi fără blocaje cu cei din categoria lui.

Una peste alta, Demos aduce în campania pentru europarlamentare două lucruri noi, proaspete şi bune: autenticitate şi empatie. Două lucruri de care cu toţii am avea nevoie.

PS Prezentările candidaţilor Demos pot fi citite aici: https://democratie-solidaritate.ro/candidaturi/ . Daţi click pe poza fiecăruia şi citiţi-i povestea. Lectură plăcută tuturor!

Sorin Cucerai este traducător şi publicist