Deputatul Vasile Nagy anunţă că pleacă din grupul parlamentar AUR şi va activa ca neafiliat

miercuri, 29 martie 2023, 18:54
1 MIN
 Deputatul Vasile Nagy anunţă că pleacă din grupul parlamentar AUR şi va activa ca neafiliat

Deputatul de Arad Vasile Nagy a anunţat că părăseşte, începând de miercuri, grupul parlamentar AUR, urmând să activeze ca neafiliat, pentru moment.

Vasile Nagy, ales deputat în Colegiul electoral nr. 2 Arad pe listele AUR, şi-a anunţat despărţirea de acest partid, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii parlamentarului. Astfel, pentru moment, el va activa ca deputat neafiliat.

”Astăzi, în şedinţa Grupului parlamentar AUR din Camera Deputaţilor, mi-am anunţat colegii că am decis să părăsesc acest grup. Până ce voi analiza strategia politică pe care o voi aborda în viitor, voi activa în Parlament ca deputat neafiliat. Este un anunţ important pentru orice persoană implicată în politică, le mulţumesc colegilor din Grupul parlamentar AUR pentru buna colaborare, dar de astăzi, drumurile noastre politice se despart. Este important să fii ferm în convingerile tale politice şi să îţi urmezi viziunea, chiar dacă asta înseamnă să iei decizii grele. Voi continua să apăr acele valori care m-au făcut să intru în politică: cinstea, corectitudinea, dragostea faţă de ţară şi popor, dedicarea totală pentru a-mi valorifica experienţa în favoarea electoratului, cel care, prin voturile sale, ne-a trimis pe fiecare dintre noi în Parlamentul României”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad, conform comunicatului.

Comentarii