Despre enciclopedism

Nonel Pămînteanu, colegul meu comparatist, m-a abordat recent pe coridoarele Universităţii, cuprins fiind de o criză de exasperare. "Dragul meu", a strigat el cu intonaţie dramatică, "nu mai pot trăi, pur şi simplu, în această instituţie a sfertodoctismului manifest. Eu sunt specialist, cum ştii, în literatură universală şi, prin natura preocupărilor mele, am o deschidere largă. Deţin ceea ce se numeşte (cam simplist totuşi!) cultură generală. Nu accept, prin urmare, ca un universitar să fie obtuz, captiv carevasăzică în domeniul lui strâmt de expertiză. Noi ne pretindem vârfuri ale intelectualităţii şi trebuie de aceea să dovedim enciclopedism. Or, numai asta, prietene, nu găseşti în spaţiul academic. Doar limitaţi, ignoranţi şi farisei pretutindeni! Uite, de pildă, o iau deunăzi pe colega Norbette, de la Chimie, în maşină să o duc acasă. Locuim în acelaşi cartier. În dreptul Teatrului Naţional, odată o aud că ţipă ca o apucată, de era să scap volanul din mână: «Nonel, Nonel, fii atent! S-a deschis un nou magazin de produse tradiţionale. Îi fac ăştia reclamă chiar aici, în Centru, deci este bun cu siguranţă. Măcelăria lui Iov! Ce apetisant! N-am apucat să-i observ adresa, da' o caut eu pe Google Maps. Bărbatu-meu, Pornel (doctorul Pornel Nesfîrşitu, gastroenterologul, e soţul madamei!), moare după slăninuţa afumată şi sângeretele bucovinean, ambele pregătite conform vechilor reţete ţărăneşti. Iov ăsta le are, probabil, în măcelăria lui. Vai, ce bine, ce bine, ce bine! Mai scăpăm şi noi de E-urile alea odioase, trimise de americani… »"

M-a trecut un fior rece pe şira spinării. Nonel căpătăse o privire ucigaşă, cu luciri psihopatice. "Codrine", a zbierat el, "atunci mi-a venit să scap, din nou, volanul din mână, însă intenţionat de data asta. Să intrăm, cu viteză, în piedestalul statuii lui Alecsandri din faţa Teatrului, marcat cu roşu şi pe Google Maps. Să murim în chinuri acolo, ca doi ticăloşi! Păi cum, fratele meu, să crezi că afişul piesei tânărului dramaturg italian Fausto Paravidino, Măcelăria lui Iov, ar fi reclama unui magazin de cârnaţi, precum Cămara lui Baciu?! Pisicii pisicilor pisicuţelor mămuţelor mamelor măicuţelor (vă las pe dumneavoastră să reconvertiţi aceste eufemisme în cuvintele exacte folosite de Nonel, n.m.!) ei de viaţă! Asta-i Universitate, în pisiceaua pisoiului mămicii (idem, n.m.!)…? Nu se mai poate, bătrâne! Nu se mai poate! Şi dacă s-ar limita totul numai la povestea de mai sus! Oh, nicidecum! Mă întâlnesc, la un moment dat, cu pramatia de la Portugheză, asistentul ăla cu figură de motan îmbrobodit…" "Pisicescu…", am intervenit eu ezitant. "Pisicescu, în pisica lui de maimuţoi! ", a continuat Pămînteanu cu acelaşi ton consternat. "Îmi zice: «Domnule profesor, am văzut aseară, pe Cinemax, un film excepţional, regizat de Lee Daniels, Majordonul!» Ai auzit, Codrine? Majordon! În cazul de faţă, nu m-am mai putut abţine şi mi ţi l-am înhăţat într-o serie de palme, de fugeau studenţii în jurul nostru ca potârnichile prin frunziş. «Majordom, mamelucule!» i-am spus. «Majordom se zice, bestie sumbră!» Acum mă hărţuieşte Comisia de Etică…"

Nonel Pămînteanu părea un om sfârşit. Cu toate acestea, după o clipă de tăcere deprimată, îşi reluă tirada: "Nu demult, unul de la Fizică mi-a comunicat că a vizionat un musical minunat, Mizerii de Hector Hugo, iar catastrofa aia de la Matematică, Puică, Diotima Puică, m-a anunţat, în urmă cu o săptămână, că fiul ei îl va juca, în curând, în postură de student la Facultatea de Teatru, pe maurul Hamlet al lui Cornel (bănuiesc faptul că se referea la Corneille pe care, chiar dacă l-ar fi menţionat corect, tot ar fi meritat pocnită cu ceva în cap, lucru pe care, din nefericire, nu am mai apucat să-l fac, întrucât m-am prăbuşit pe ciment, sub impactul unui atac cataleptic, imaginându-mi-l pe Hamlet maur şi pe Shakespeare Corneille!). Printr-o stranie activare a legii vaselor comunicante, ce crezi că mi se întâmplă a doua zi (imediat după ce am fost externat de la Urgenţe, unde m-au liniştit cu tranchilizant pentru urşii polari!)? Mă intersectez cu Franzeluţ, de la Biologie, care, netam-nesam, îmi aruncă informaţia că BBC-ul ar fi dat drumul la o nouă ecranizare a tragediei Othello. Până aici, totul bine! Aproape că-mi venea să-l pup pentru cultura lui generală. Deodată însă îmi declamă, histrionic, monologul celebru din… Hamlet: «A fi sau a nu fi? Aceasta-i problema!» «Problema, ai?» am urlat ca un dement. «Pisicii…»" Pămînteanu respira cu mare dificultate. M-a privit disperat şi a concluzionat: "Sunt terminat. Mă simt devastat, dislocat în Universitatea asta a lui ISI şi a lui PISI!! Nu mai pot!!! Am devenit Alice, fiinţa ruptă de lumea ei, care trece, ultimativ, prin oglindă…"

"Care Alice?" am întrebat eu cu o voce, nu-mi dau seama de ce, subit ascuţită. Cooper? Alice Cooper?" Totul a intrat apoi în ceaţă. Iar "restul", vorba lui Cornel, "a fost tăcere".

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi