Despre misoginismul sistemic (II)

3. Pilula contraceptivă. Deşi progresele sunt semnificative, pilula continuă să aibă efecte secundare. Pe lângă senzaţia de greaţă, cele mai grave sunt depresia (prin scăderea producţiei de serotonină) şi riscul formării cheagurilor de sânge care pot genera accidente vasculare (mai ales la femeile trecute de 35 de ani).

O pilulă contraceptivă pentru bărbaţi nu a fost încă produsă. Efectele secundare trebuie, se pare, să fie suportate doar de femei.

4. Cardiopatia ischemică. Deşi boala asta afectează mai mult femeile decât bărbaţii, criteriile de diagnostic sunt stabilite exclusiv după simptomatologia masculină. Simptomele în cazul femeilor sunt altele decât în cazul bărbaţilor, ceea ce face ca femeile să fie adesea subdiagnosticate, sau greşit diagnosticate, deci să nu primească tratament adecvat, lucru care le pune viaţa în pericol.

5. Automobilul. Testele de siguranţă pentru automobile sunt făcute cu manechine care reflectă bărbatul statistic, cu o înălţime de 1,75 m şi o greutate de 76 de kilograme. Inclusiv poziţia corectă la volan e stabilită în funcţie de acest bărbat statistic.

Femeile au nu doar o înălţime şi o greutate diferite de cele ale bărbatului, dar diferenţele există şi cu privire la structura şi densitatea oaselor şi la distribuţia masei musculare.

Aşa se face că, deşi bărbaţii sunt implicaţi în mai multe accidente auto decât femeile, acestea din urmă suferă răni mai multe şi mai grave decât bărbaţii. Testele de siguranţă nu sunt făcute luând în calcul şi şoferi femei.

Fiindcă automobilele sunt construite încă by design pentru a oferi siguranţă şoferului bărbat, nu şi şoferului femeie, şi cu atât mai puţin şoferiţelor gravide. Altfel spus, automobilul continuă să fie, by design, un produs pentru bărbaţi.

Şi încă ceva, dacă tot suntem aici. De câţiva ani au apărut şi manechine de test care, ni se spune, reprezintă femei. Doar că respectivele manechine nu sunt altceva decât o reducere la scară a manechinelor-bărbaţi, ca şi cum femeia ar fi un bărbat mai mic.

În plus, aceste (pseudo-)manechine-femei sunt testate exclusiv pentru scaunul de lângă şofer, niciodată pe scaunul şoferului, ca şi cum femeile ar exista doar pentru a fi plimbate cu automobilul de către bărbaţi, nu şi pentru a conduce ele însele automobile.

6. Toaletele publice. După mine, ăsta e exemplul cel mai des întâlnit, cel mai vizibil, dar la care suntem şi cei mai orbi: e sub ochii noştri aproape pretutindeni, dar nici măcar nu-l băgăm de seamă.

Toaletele publice pentru femei conţin exclusiv cabine individuale, pe când cele pentru bărbaţi conţin în plus şi pisoare. Din acest motiv, chiar dacă cele două tipuri de toalete ar fi egale ca spaţiu, toaletele pentru bărbaţi permit un trafic mai mare decât cele pentru femei. Tocmai de aceea e mai probabil să vezi cozi la toaletele pentru femei din restaurante sau cluburi – dar nu şi la cele pentru bărbaţi.

Pentru a fi cu adevărat egale, toaletele pentru femei ar trebui să conţină un număr de cabine individuale egal cu numărul total de cabine şi de pisoare din toaletele pentru bărbaţi. Într-un astfel de caz, cozile la toaletele pentru femei ar dispărea ca prin farmec.

7. Industria gadget-urilor şi a aplicaţiilor digitale. Cu toţii ne dorim un smartphone de calitate. Doar că, din cauza mărimii ecranului, smartphone-ul poate fi folosit mai uşor de bărbaţi decât de femei. Telefoanele smart sunt concepute astfel încât să încapă cât mai bine în mâna unui bărbat – care, din punct de vedere statistic, e mai mare decât cea a unei femei. Aşa se face că bărbaţii pot opera lejer un telefon smart cu o singură mână, pe când femeile au nevoie de ambele mâini pentru a realiza aceleaşi operaţiuni.

Mai mult, sistemele de recunoaştere vocală (cele prin care poţi da comenzi vocale telefonului, de exemplu, fără să fie nevoie să scrii) sunt concepute astfel încât să răspundă mai uşor şi cu mai multă acurateţe unei voci masculine decât uneia feminine. Uneori, sisteme de genul ăsta nu răspund în niciun fel comenzilor date de o voce de femeie şi nu pot fi folosite decât dacă femeia îşi îngroaşă vocea, pentru a o face asemănătoare uneia de bărbat. Cel puţin asta sugerează câteva rapoarte din Statele Unite.

Din toate exemplele astea rezultă un singur lucru. Chiar dacă eşti o femeie albă şi ultra-privilegiată, care ai reuşit să te pui la adăpost de agresiune, de excludere şi de marginalizare, eşti în continuare victima misoginismului sistemic.

Când iei medicamente ale căror efecte secundare nu le cunoşti de fapt, când mergi la ginecolog, când conduci automobilul, când iei pastile contraceptive, când eşti la restaurant şi ai nevoie să mergi la toaletă, nişte bărbaţi au decis deja că nu prea contează ce se întâmplă cu tine, că valoarea ta e inferioară celei a unui bărbat.

Iar dacă eşti, ca bărbat, partenerul unei astfel de femei, ar fi bine să ştii şi tu lucrurile astea. Şi ar merita să înceapă să-ţi pese de reprezentarea egală.

Notă de final: Cele 7 exemple prezentate mai sus sunt preluate dintr-un fragment publicat în The Guardian pe 23 februarie 2019 din cartea Carolinei Criado-Perez, "Invisible Women: Exposing Data Bias in a World Designed for Men" (Vintage Publishing, 2019) – şi dintr-un raport din 2013 al Comisiei Europene, "Gendered Innovations. How Gender Analysis Contributes to Research". Recomand cu căldură lectura integrală atât a cărţii Carolinei Criado-Perez, cât şi a raportului Comisiei.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist